despre sentimentul fricii in inima Europei

... sau cum paranoia e o stare de spirit simpatica

Am participat de cateva ori la seminarii despre stereotipii si cum sa le suprimi... dar cand intr-o zi linistita de duminica, in hostel intra un dude de origini arabe, cu o geanta geoaie pe umar si ne roaga sa-l lasam sa astepte un prieten la receptie, incepi sa-ti amintesti filme cu Bruce Willis si alte povesti reale care ti-au inradacinat stereotipuri periculoase.

Dude-ul zambeste suspect de frumos si ne intreaba daca poate sa se uite la televizor. il refuzam la fel de frumos si ne scuzam ca nu stim unde este telecomanda. Doua clipe mai tarziu, nu vedem decat geanta greoaie. Il cautam pe dude si il gasim in sala de mese, uitandu-se la televizor. Dam cu banul care sa-l momeasca afara. Castig. Poloneza ii explica frumos ca am gasit telecomanda.

Stau si il urmarec pe dude care muta de pe un canal pe altul, atat de fascinat de minunea ustensilei cu baterii, ca nu-i apreciaza cum trebuie avantajul de a o folosi de la departare. Imi imaginez scenarii pe care sigur Willis le-ar juca perfect. Incep sa vad la ce sunt buni super-eroii americani.

De mai bine de o ora urmareste Formula1. Nu stim exact pe cine asteapta si de ce. Este randul meu sa-l intreb de vorba... si imi formulez un discurs cat se poate de autoritar, fara sa starnesc furie.

Spre norocul meu, dude-ul vorbeste la telefon, se ridica, ne multumeste pentru ospitalitate si pleaca.

Nu mai este nevoie de Willis. Poate data viitoare, in tramvai...