autoanaliza aniversara

Am pastrat a 100-a postare pentru ceva special, dar vad ca nu vine, asa ca stau si reflectez in gol despre cum ajungi la un pas de sfert de secol cu visurile imprastiate.

Urmand traditia autohtona a ursitelor, m-am regasit in poza de la primul tuns cu un ruj in mana stanga si o carte in dreapta. Cu rujul am lamurit-o dupa o tentativa esuata pe la 4 ani, de a ma atasa de vreo papusa. L-am gasit mai interesant pe frate-meu si a lui influenta, doar pe alocuri negativa. Si asa am ratat viata corporativa de MP...

In schimb, m-am ales cu titlul de "rebela" a clasei, nu pentru ca m-as fi ascuns in toaleta sa fumez, ci pentru ca am gasit mereu un punct in care nu m-am inteles cu "indrumatoarea". Iar de la rebela, la asociala, e un pas de cateva carti pe care le-am tinut constiincios in dreapta. La ce mi-a ajutat?

Pai as vrea sa cred ca la o selectie de prieteni buni fara de care chiar nu se poate... la niste experiente in care nu m-as fi aruncat cu capul inainte fara suportul familiei si la niste amintiri de tot felul, pe care le tin pentru vremuri grele.

La ce nu mi-a ajutat? La o viata de leguma din gradina Domnului, pentru care viata este un continuu prilej de a-ti demonstra mediocritatea serband bucuria nonsensului. Poate era bine sa tin mai strans de ruj...

si ca sa inchei si mai Bollywood-ian: Ai laic tu senc zos hu didnt cher. ies ai chen, bre!

Aceasta a fost simularea aniversara a discursului de multumire. Astept cu interes si ocazia de a-l rosti in public. Pentru cv si recomandari, va stau la dispozitie!