Nu este cel mai bun moment sa descriu sentimentele care ma incearca la intoarcere in tara... avand in vedere ca am aterizat in TImisoara si legatura la Craiova este amanata cu 3 ore...
Dar hai sa incerc:
pentru Hasan, pentru Hasan, pentru Hasan, cu dedicatie speciala: ma bucur ca am plecat de la schwabi. Sunt niste ciudati in cel mai negativ mod la care ma pot gandi... in organizatia in care am lucrat un an de zile, orice manifestatie festiva s-a organizat cu titlul de obligativitate si fara sentiment. La sfarsit am primit cadou de despartire chiar si fara strangerea de mana rigida de care m-am bucurat de ziua mea. Singura modalitate de apropiere pe care o puteam incerca fata de oamenii astia era barfa... si niciodata nu putea merge intr-un singur sens, deci foarte putin probabil sa te ai bine cu toti.
E un fenomen ciudat care circula si in cercurile de romani din zona asta. De dimineata m-am trezit in mijlocul lor la aeroport. Nu mi-a atras atentia faptul ca vorbesc germana si intre ei... ci mi-am dat seama ca si-au pierdut pornirile haiduce in momentul in care prin statie era chemat Mr. Mccoy si nimeni n-a schitat macar un zambet [in afara de mine... cred ca-mi trebuie mai mult de un an departe de casa]
pentru Adi si Sorin, cu alta dedicatie: mi-a placut orasul! e simpaticut, in ciuda modernizarii fortate de bombardamente [stiti la ce ma refer]... gasesti mai la tot pasul locuri din care sa admiri toata groapa centrala, panoramic... ai o gramada de chestii de facut, toate pe bani, ce-i drept... si bani multi, ca doar esti la schwabi... si ei are! :P dar ce e cel mai misto: esti la distante scute de orasele micute, cochete si nemtesti, care te poarta in timp pana in vremurile in care astia prosperau in mod organizat.
pentru mine, pentru mine, pentru mine, cu o palma dupa ceafa: data viitoare cand mi se ofera sansa sa plec, nu ma mai intoooooooooorc!
Dar hai sa incerc:
pentru Hasan, pentru Hasan, pentru Hasan, cu dedicatie speciala: ma bucur ca am plecat de la schwabi. Sunt niste ciudati in cel mai negativ mod la care ma pot gandi... in organizatia in care am lucrat un an de zile, orice manifestatie festiva s-a organizat cu titlul de obligativitate si fara sentiment. La sfarsit am primit cadou de despartire chiar si fara strangerea de mana rigida de care m-am bucurat de ziua mea. Singura modalitate de apropiere pe care o puteam incerca fata de oamenii astia era barfa... si niciodata nu putea merge intr-un singur sens, deci foarte putin probabil sa te ai bine cu toti.
E un fenomen ciudat care circula si in cercurile de romani din zona asta. De dimineata m-am trezit in mijlocul lor la aeroport. Nu mi-a atras atentia faptul ca vorbesc germana si intre ei... ci mi-am dat seama ca si-au pierdut pornirile haiduce in momentul in care prin statie era chemat Mr. Mccoy si nimeni n-a schitat macar un zambet [in afara de mine... cred ca-mi trebuie mai mult de un an departe de casa]
pentru Adi si Sorin, cu alta dedicatie: mi-a placut orasul! e simpaticut, in ciuda modernizarii fortate de bombardamente [stiti la ce ma refer]... gasesti mai la tot pasul locuri din care sa admiri toata groapa centrala, panoramic... ai o gramada de chestii de facut, toate pe bani, ce-i drept... si bani multi, ca doar esti la schwabi... si ei are! :P dar ce e cel mai misto: esti la distante scute de orasele micute, cochete si nemtesti, care te poarta in timp pana in vremurile in care astia prosperau in mod organizat.
pentru mine, pentru mine, pentru mine, cu o palma dupa ceafa: data viitoare cand mi se ofera sansa sa plec, nu ma mai intoooooooooorc!
Postări
2 zi si tu ceva!:
pai nu te mai intorci daca ai de unde sa nu te mai intorci...acum de ce te intorci??? daca vroiai iti aranjai sa ramai numa ca nu ai vrut sa ramai acolo nu?
este timp pentru toate!
Trimiteți un comentariu