Oasis sunt pussies!
Pe la 15 ani m-am gandit ca am nevoie de propriul stil, diferit de al modelului meu in viata (nu-i zic pe nume, ca se umfla!) si cum toate formatiile cool ne erau deja comune, m-am orientat spre pop-rockul britanic... Oasis, The Verve...
Nu am mers pana la a-mi ocupa afisajul frontal cu moacele lor, dar stiu si acum melodii intregi pe care le cant cu alti melancolici in jurul focului, cand nu stim altceva mai bun.
Si uite cum, acum vreo luna mi s-a propus sa merg la ultimul festival rock open air al verii, intr-o locatie pe care imi dorisem sa o vad si care avea ca headliner pe nimeni altii decat OASIIIIIIIIIS.
Ne-am luat corturile (detaliez cu alta ocazie experienta), ne-am suit in masina si am plecat la Konstanz.
Stupoare! Oasis n-au mai venit. Am citit a doua zi despre scandal si m-am minunat cu niste prieteni de ce nu-i bate ma-sa pe ai doi alcoolici. Ce m-a surprins a fost ca aveau deja un nume pe lista (Deep Purple) gata sa-i inlocuiasca la mai putin de 24 de ore inaintea concertului... cat de disperati sunt cei care au fost vedete acum vreo 30 de ani? Trista e si viata de star rock, cand berea se transforma in burta si vocea iti tradeaza dependenta de droguri!
Penibil mi s-a parut sa faca anuntul la radio inainte de a se urca un organizator pe scena sa anunte si fraierii care platisera bilet. Mai mult, mi s-a facut cu adevarat mila de vecinii din camping care au cantat toata noaptea de vineri hiturile idolilor, a doua zi si-au luat tricouri, iar in seara cu pricina s-au intors dezamagiti in cuib si au cantat slagare nemtesti in jurul focului.
Acum stau si ma uit la bratara pe care n-o dau jos din motive sentimentale, ca imi aminteste cum am facut parte, pentru trei zile, din comunitatea Rock-am-See. In acelasi timp, incerc sa n-o arat pe strada, ca lumea este rea si se gandeste la esec, in loc sa se sature cu jumatatea aia de pahar!
Pe la 15 ani m-am gandit ca am nevoie de propriul stil, diferit de al modelului meu in viata (nu-i zic pe nume, ca se umfla!) si cum toate formatiile cool ne erau deja comune, m-am orientat spre pop-rockul britanic... Oasis, The Verve...
Nu am mers pana la a-mi ocupa afisajul frontal cu moacele lor, dar stiu si acum melodii intregi pe care le cant cu alti melancolici in jurul focului, cand nu stim altceva mai bun.
Si uite cum, acum vreo luna mi s-a propus sa merg la ultimul festival rock open air al verii, intr-o locatie pe care imi dorisem sa o vad si care avea ca headliner pe nimeni altii decat OASIIIIIIIIIS.
Ne-am luat corturile (detaliez cu alta ocazie experienta), ne-am suit in masina si am plecat la Konstanz.
Stupoare! Oasis n-au mai venit. Am citit a doua zi despre scandal si m-am minunat cu niste prieteni de ce nu-i bate ma-sa pe ai doi alcoolici. Ce m-a surprins a fost ca aveau deja un nume pe lista (Deep Purple) gata sa-i inlocuiasca la mai putin de 24 de ore inaintea concertului... cat de disperati sunt cei care au fost vedete acum vreo 30 de ani? Trista e si viata de star rock, cand berea se transforma in burta si vocea iti tradeaza dependenta de droguri!
Penibil mi s-a parut sa faca anuntul la radio inainte de a se urca un organizator pe scena sa anunte si fraierii care platisera bilet. Mai mult, mi s-a facut cu adevarat mila de vecinii din camping care au cantat toata noaptea de vineri hiturile idolilor, a doua zi si-au luat tricouri, iar in seara cu pricina s-au intors dezamagiti in cuib si au cantat slagare nemtesti in jurul focului.
Acum stau si ma uit la bratara pe care n-o dau jos din motive sentimentale, ca imi aminteste cum am facut parte, pentru trei zile, din comunitatea Rock-am-See. In acelasi timp, incerc sa n-o arat pe strada, ca lumea este rea si se gandeste la esec, in loc sa se sature cu jumatatea aia de pahar!
Postări
0 zi si tu ceva!:
Trimiteți un comentariu