Mama si cu mine suntem fane Jamie Oliver de cand isi indopa prietenii de betie cu mancaruri sofisticat de simple in timpul meciurilor de fotbal. Intre timp s-a insurat, s-a facut tatic, si-a schimbat cuibul burlacesc dotat cu mini gradina de pervaz, cu o casa mai maricica si bucataria de doua persoane, el si cameramanul, cu un restaurant de tz-shpe stele in Sydney sau pe acolo, pe undeva... Ieri a primit premiul TED pentru curajul si determinarea lui.
Am auzit o gramada de povesti de succes care pornesc de la un talent mai aparte si ajung la chestii globale, cu viteza luminii, ca altfel nu le-ai face pe toate intr-o singura viata. Dar pe dude-ul asta l-am urmarit de cand era mititel si m-a impresionat cel mai mult entuziasmul copilaresc pe care si l-a pastrat si pe care il simti si in twitterele lui...
Vinerea trecuta am privit in ochi un copchil negrut care cersea pe Mitropoliei. Nu era tigan, era negru! M-a privit si el in ochi si mi-a zis: "nu te lasa inima. da-mi si mie un leu". Era curatel si destul de bine imbracat... nu suferea de nimic, poate doar de lene contactata cine stie unde. Ce cauta un cersetor negru in muntii nostri? Si cum de stapaneste asa bine limba, ba te mai si face din cuvinte? Oare curajul migratiei nu s-a lipit si la a doua generatie? M-am gandit la mormanul de zapada din curtea biroului si la felul cum un pic de timp ar rezolva problema... De ce nu vinde timp, in loc sa cerseasca? E un atu sa ai timp!
Sunt imuna. Nu mai cred in mana intinsa care spune o poveste.
Acum ceva timp am urmarit un clip pe youtube cu un tip care s-a nascut fara maini si picioare. Tipul nu cersea, nu-si plangea de mila si nu-ti dadea sansa sa te uiti ingrozit la el. Tinea discursuri motivationale in toata lumea! Cum e sa-ti spuna un om fara maini si fara picioare ca totul o sa fie bine si ca viata nu e asa nasoala pe cat crezi tu, asta care mergi, atingi, cuprinzi, alergi...
Cred in puterea de a face ceva...
Am auzit o gramada de povesti de succes care pornesc de la un talent mai aparte si ajung la chestii globale, cu viteza luminii, ca altfel nu le-ai face pe toate intr-o singura viata. Dar pe dude-ul asta l-am urmarit de cand era mititel si m-a impresionat cel mai mult entuziasmul copilaresc pe care si l-a pastrat si pe care il simti si in twitterele lui...
Vinerea trecuta am privit in ochi un copchil negrut care cersea pe Mitropoliei. Nu era tigan, era negru! M-a privit si el in ochi si mi-a zis: "nu te lasa inima. da-mi si mie un leu". Era curatel si destul de bine imbracat... nu suferea de nimic, poate doar de lene contactata cine stie unde. Ce cauta un cersetor negru in muntii nostri? Si cum de stapaneste asa bine limba, ba te mai si face din cuvinte? Oare curajul migratiei nu s-a lipit si la a doua generatie? M-am gandit la mormanul de zapada din curtea biroului si la felul cum un pic de timp ar rezolva problema... De ce nu vinde timp, in loc sa cerseasca? E un atu sa ai timp!
Sunt imuna. Nu mai cred in mana intinsa care spune o poveste.
Acum ceva timp am urmarit un clip pe youtube cu un tip care s-a nascut fara maini si picioare. Tipul nu cersea, nu-si plangea de mila si nu-ti dadea sansa sa te uiti ingrozit la el. Tinea discursuri motivationale in toata lumea! Cum e sa-ti spuna un om fara maini si fara picioare ca totul o sa fie bine si ca viata nu e asa nasoala pe cat crezi tu, asta care mergi, atingi, cuprinzi, alergi...
Cred in puterea de a face ceva...
Postări
0 zi si tu ceva!:
Trimiteți un comentariu