ingineria blatului

Pe la 5 ani (parcă), ai mei mi-au cumpărat un MyDearPony roz, cu două inimioare pe bucuţă şi o pleată consistentă care-i şedea inconfortabil pe ochi. Al meu frate mai mare şi mai înţelept, care în fiecare lună septembrie se delecta cu rechizite noi şi teme acasă, în ciuda apetitului meu pentru cunoaştere (da, da... aşa au minţit copilu!), m-a ghidat malefic spre pregătirea poneiului de pluş pentru şcoală... Ce-i drept, nu am luat ca semn faptul că în anul acela mama îl cam marcase pe viaţă cu o freză punkistă pe care nu i-a mai reuşit-o când a venit la modă... Aşa că am tuns bretonul poneiului, convinsă de fratele meu mai guru că o să-i crească la loc... ceea ce nu s-a întâmplat! :(

Şi uite cum viaţa îmi surâde din când în când şi azi îmi şopteşte să răzbun poneiul!

Fratele meu este mândru inginer. La fel ca majoritatea colegilor de serviciu. Din câte am înţeles, la ei în birou e un fel de competiţie în măiestrie inginerească, oricare s-ar arăta ocazia. Şi ca să se întâmple competiţia, trebuie să se şi laude, nu?

Frate-meu s-a lăudat cum a făcut el blatul în autobuz, înfigând biletul în compostor şi aşteptând aşa controlorul care nu a venit. Bucuros, a coborât în staţie şi şi-a lovit călcâiele cu voioşie că economisise un leu jumate! Asta până când şi-a dat seama că uitase biletul necompostat în compostor. Poftim inginerie!

Înciudat, un coleg inginer încearcă şi el metoda şi reuşeşte să şi recupereze biletul. Doar că până la serviciu îl mototoleşte irecuperabil în buzunar. Eh! L-a făcut pe frate-meu!

Dar, inginerilor, cel mai ingineresc blat l-a făcut o asistentă care la o curbă a compostat neintenţionat biletul infipt în compostorul de care se ţinea... L L L :D (sursa: mami ;) )