din strafundurile birocratiei

Ca orice absolvent care se respecta, am dedicat saptamana trecuta drumurilor anevoioase printre lianele birocratiei romanesti, in speranta lichidarii datoriilor fata de scoala.
Era lipsit de sens sa nu ma astept la impedimente, asa ca nu m-am lasat prada oboselii si stresului excesiv, ci am plecat demna, cu pieptul inainte, sa infrunt cu zambetul pe buze orice plictiseala bugetareasca si orice ifos comunist de baba experimentata.

Lista de 12 obiective din nota de lichidare trebuia punctata in cinci locatii strategic asezate prost in capete opuse ale urbei, a carei marimi reale inveti s-o apreciezi cu adevarat numai la 100 de grade.

In mod evident, un traseu prestabilit de proximitatea locatiilor este sortit esecului, pentru ca numai asa se probeaza o birocratie adevarata. Asa ca, dintr-o activitate pe care am presupus ca o voi finaliza intr-o singura zi, am ajuns sa petrec trei zile minunate in compania soarelui si a proaspatului bronz de tractorist.

Am ajuns sa obosesc, sa ma stresez si sa-mi doresc sa nu se opreasca masina aia la trecerea de pietoni. Am intrat in febra cautarilor, ca un cavaler aflat pe urmele Sf. Graal. Nimic nu te umple mai mult de mandrie decat misiunea insasi!

Tin lista in mana si ma minunez in fata sfinteniei succesului. Nu mi-a luat mai mult de cateva mii de neuroni arsi ca sa completez cele 12 casute. Nu vreau sa-mi imaginez cat de dificil ar fi fost sa fi avut datorii fata de Universitate!!!