"Indiferent la care rand te vei aseza la casa, celelalte vor merge mai repede!"- Murphy
CFRul lor, rush hour (cand pleaca lumea de la serviciu si are timp sa sacaie functionari)... vreau sa-mi cumpar un bilet pentru Munchen. 11 case in total, numai 2 in pauza. sala plina de lume. Un dude in uniforma te indreapta spre o cutie magica, prevazuta cu un buton rosu. e atat de palpitant. apas si iese o hartiuta cu un numar. Imi ridic privirea catre cele 4 monitoare. Ultimul numar extras este 539. Pe hartia mea scrie 556. Daca as fi fost inginer, as fi calculat timpul relativ peste care voi vorbi cu o functionara frustrata, dar nu sunt, asa ca incep sa observ lumea.
Asta faci, de obicei, la coada. Te uiti in cosul omului, iti dai cu parerea asupra stilului de viata, statutului social... apoi te enervezi ca ala din spate te impunge cu umbrela sau incerci sa scoti capul din ambuscada, pentru o gura de aer. Despre asta vorbeste Murphy... si despre faptul ca in stanga, carucioarele pline ochi par sa ajunga mai repede in partea cealalta decat cele trei-patru cosuri de mana pe care le-ai estimat cand ai luat decizia.
Dar ce poti sa faci cand nu ai cu cine compara, de fapt, nu stii exact cine e inaintea ta?? Pe monitoare se schimba numere si clientii sunt distribuiti in functie de disponibilitatea functionarului. Nu ai nicio sansa sa iti alegi coada "mai usoara", fara "babi certareti", fara "etnici analfabeti"... GAta! am gasit preocupare... ma straduiesc sa ghicesc functionarul la care ajung.
Nu am succes. Ma postez in fata unei nemtoaice gigantice. Clar ma asteapta niste fete plictisite si o greata provocata de faptul ca nu vb germana. Surpriza! Vorbeste un "pic de engleza"- in fapt, imi pronunta cifrele cu accent britanic!!!- imi gaseste cea mai ieftina varianta (btw, nu e chiar mocca, dar pt mine si poloneza, dus-intors- 85 de euro... daca stau sa ma gandesc, Sibiu-Buc e cam 30 de euro/persoana, pret intreg). Imi printeaza biletul si imi marcheaza orele si datele. Apoi imi ureaza drum bun si imi multumeste ca imi sui fundul in trenul lor.
Comparand asta cu moacele acre ale ceferistelor noastre(pentru cunoscatori, nu pot sa nu o mentionez aici pe Mareana de la Arad), care nici restul de 50de bani nu ti-l mai dau, nici macar sub forma de bomboane, zahar vanilat, sau suruburi... cred ca CFRul lor ruleaza!
nemti:1, Murphy:0... dar meciul nu e nici la jumatate!
vesti bune... de pe frontul de est!
Vineri am avut o zi buna, dupa esecul de joi, de la Consulatul Onorific al Romaniei la Stuttgart. Am inceput cu un raspuns poziti de la Sibiu. Se pare ca experienta CCE a upgradat administratia locala la nivel de normalitate, cel putin din punctul de vedere al turismului. Mi s-a multumit pentru “ajutor” si mi s-a promis sa-mi trimita materialele.
Urmatorul email era de la reprezentantul pe probleme economice in regiunea BW, al Consulatului Romaniei la Munchen. Ieeeeeeei! Cineva imi citeste mailurile! Imi confirma sprijinul si ma invita la un eveniment organizat in Stuttgart, unde puteam face cunostinta oficial.
Asa ca mi-am luat poloneza si am participat, consultand in prealabil globul de cristal pentru poze si informatii despre participanti...
Una peste alta, la eveniment participa si strasata vietii care, desi nu e functionar roman, tot a aplicat strategia mioritica de pupincurism, pentru a da de inteles nenilor de la Consulat ca a incercat si ea sa ma ajute, dar... i-am dat ignore si mi-am vazut de treaba.
Evenimentul era un fel de... concurs intre licee pe teme politice, cu participarea a trei consulate: cel romanesc, cel italian si cel unguresc... ca sa vezi ironie! Si pentru ca era o buna oportunitate sa atragi atentia tinerilor nemti asupra tarii reprezentate, care e in UE si pe care o finanteaza tatii lor, furnicute la marile companii din urbe, fiecare consuat si-a adus de acasa ce a avut mai atractiv: ungurii au venit cu harti rutiere, carti frumoase, magneti si insigne, dar si cu bucatari; romanii au venit cu brosuri printate la vreun Carabulea in curte; iar italienii cu venit cu degetul bine infipt- ca doar cine nu stie unde e Italia? Romanii sigur stiu ;)
La inceputul spectacolului, au urcat niste copii pe scena, de la Liceul de muzica... sa cante ceva legat de UE, cu mesaj de pace. Cantecul a ridicat in picioare jumatate de sala. Primii care s-au ridicat au fost romanii. Mie mi-a fost frica sa ma ridic, intrucat in stanga mea, o baba blonda si kilometrica nu a putut sa nu remarce numarul majoritar de copii colorati din cor... si a afirmat intr-o germana usor de dedus: “nu stiam ca Africa e in UE!”... mi-a fost frica si sa recunosc in gura mare ca nu vorbesc germana... si aveam de ce... ca raspunsl ei a fost o privire din cartile cu vrajitoare, dupa care a si plecat. Afara, ma uitam peste umar... :D
Deci: o sa primesc materiale pentru serile romanesti planificate deja! Ieeeeei!
Urmatorul email era de la reprezentantul pe probleme economice in regiunea BW, al Consulatului Romaniei la Munchen. Ieeeeeeei! Cineva imi citeste mailurile! Imi confirma sprijinul si ma invita la un eveniment organizat in Stuttgart, unde puteam face cunostinta oficial.
Asa ca mi-am luat poloneza si am participat, consultand in prealabil globul de cristal pentru poze si informatii despre participanti...
Una peste alta, la eveniment participa si strasata vietii care, desi nu e functionar roman, tot a aplicat strategia mioritica de pupincurism, pentru a da de inteles nenilor de la Consulat ca a incercat si ea sa ma ajute, dar... i-am dat ignore si mi-am vazut de treaba.
Evenimentul era un fel de... concurs intre licee pe teme politice, cu participarea a trei consulate: cel romanesc, cel italian si cel unguresc... ca sa vezi ironie! Si pentru ca era o buna oportunitate sa atragi atentia tinerilor nemti asupra tarii reprezentate, care e in UE si pe care o finanteaza tatii lor, furnicute la marile companii din urbe, fiecare consuat si-a adus de acasa ce a avut mai atractiv: ungurii au venit cu harti rutiere, carti frumoase, magneti si insigne, dar si cu bucatari; romanii au venit cu brosuri printate la vreun Carabulea in curte; iar italienii cu venit cu degetul bine infipt- ca doar cine nu stie unde e Italia? Romanii sigur stiu ;)
La inceputul spectacolului, au urcat niste copii pe scena, de la Liceul de muzica... sa cante ceva legat de UE, cu mesaj de pace. Cantecul a ridicat in picioare jumatate de sala. Primii care s-au ridicat au fost romanii. Mie mi-a fost frica sa ma ridic, intrucat in stanga mea, o baba blonda si kilometrica nu a putut sa nu remarce numarul majoritar de copii colorati din cor... si a afirmat intr-o germana usor de dedus: “nu stiam ca Africa e in UE!”... mi-a fost frica si sa recunosc in gura mare ca nu vorbesc germana... si aveam de ce... ca raspunsl ei a fost o privire din cartile cu vrajitoare, dupa care a si plecat. Afara, ma uitam peste umar... :D
Deci: o sa primesc materiale pentru serile romanesti planificate deja! Ieeeeei!
bine ati venit la noi!
Voluntariatul inseamna, pentru mine, a face treaba functionarilor publici, cu drag!
am plecat de la uzina cu greata functionarului si am zis sa ma curat un an in Germania.. am plecat cu bagajul de stereotipuri despre romani (le stim cu totii), hotarata sa le desfiintez pe toate cu purtarea mea exemplara, si am dat aici peste o problema mult mai grava: aici nimeni nu cunoaste nici macar stereotipuri! m-am lovit de intrebarile pe care le-am mentionat deja... si brusc, mi se ofera ocazia sa promovez Romania... si mi se pare din ce in ce mai provocator. o sa contactez autoritile!
aflu ca exista Consulatul Onorific al Romaniei la Stuttgart. Le scriu un e-mail, sa vad daca imi pot da niste brosuri despre Romania, mail la care nu mi se raspunde. Profit de programul cu publicul si le fac o vizita.
Sediul este intr-o cladire pustie. La receptie ma saluta o fatuca putin disperata ca trebuie sa vorbeasca engleza. Suna biroul consulatului. De la celalat capat mi se pun intrebarile standard, prin fatuca: ce vreau? am programare? care e nationalitatea mea? mi se spune sa astept.
Si astept, gandindu-ma cu bucurie ca o sa intalnesc romani, ca o sa povestesc despre ce fac eu aici, ca o sa primesc o cana cu apa si ca o sa primesc tot sprijinul de care am nevoie sa fac treaba blondei, cu drag!
se coboara o tanti, anuntata fiind de niste tocuri ascutite (apreciez efortul de deplasare). ma masoara vizibil si da mana cu mine. ii spun cum ma cheama. ea nu. macar imi vorbeste in romana. ma simt ca acasa. dar nu ca acasa la mama... ca acasa, la coada la ghiseul primariei, in fata unei frustrate sexual care nu intelege cum de publicul nu cunoaste procedurile interne si o face sa piarda atata timp cu prostii, cand de azidimineata nu a mai apucat sa intoarca o carte la solitaire.
mi se spune ca ei nu au materiale, ca n-au unde sa le puna. sa contactez ministerele. sau ambasada din Berlin. sa ma dau singura cu capul de pereti, ca ei nu sunt functionari romani, deci n-au cum sa ma ajute. nu stiu cum se face, dar functionarul vorbitor de romana va ramane functionar roman, indiferent de cine ii plateste salariul!
mi-a trecut dorul de casa! macar am facut ceva bun pe ziua de azi. astept, cu interes, raspunsul primariei din Sibiu. pana acum, mi-au spus ca m-au bagat in analele arhivate cu nr. 102589 / 18.03.2009
am plecat de la uzina cu greata functionarului si am zis sa ma curat un an in Germania.. am plecat cu bagajul de stereotipuri despre romani (le stim cu totii), hotarata sa le desfiintez pe toate cu purtarea mea exemplara, si am dat aici peste o problema mult mai grava: aici nimeni nu cunoaste nici macar stereotipuri! m-am lovit de intrebarile pe care le-am mentionat deja... si brusc, mi se ofera ocazia sa promovez Romania... si mi se pare din ce in ce mai provocator. o sa contactez autoritile!
aflu ca exista Consulatul Onorific al Romaniei la Stuttgart. Le scriu un e-mail, sa vad daca imi pot da niste brosuri despre Romania, mail la care nu mi se raspunde. Profit de programul cu publicul si le fac o vizita.
Sediul este intr-o cladire pustie. La receptie ma saluta o fatuca putin disperata ca trebuie sa vorbeasca engleza. Suna biroul consulatului. De la celalat capat mi se pun intrebarile standard, prin fatuca: ce vreau? am programare? care e nationalitatea mea? mi se spune sa astept.
Si astept, gandindu-ma cu bucurie ca o sa intalnesc romani, ca o sa povestesc despre ce fac eu aici, ca o sa primesc o cana cu apa si ca o sa primesc tot sprijinul de care am nevoie sa fac treaba blondei, cu drag!
se coboara o tanti, anuntata fiind de niste tocuri ascutite (apreciez efortul de deplasare). ma masoara vizibil si da mana cu mine. ii spun cum ma cheama. ea nu. macar imi vorbeste in romana. ma simt ca acasa. dar nu ca acasa la mama... ca acasa, la coada la ghiseul primariei, in fata unei frustrate sexual care nu intelege cum de publicul nu cunoaste procedurile interne si o face sa piarda atata timp cu prostii, cand de azidimineata nu a mai apucat sa intoarca o carte la solitaire.
mi se spune ca ei nu au materiale, ca n-au unde sa le puna. sa contactez ministerele. sau ambasada din Berlin. sa ma dau singura cu capul de pereti, ca ei nu sunt functionari romani, deci n-au cum sa ma ajute. nu stiu cum se face, dar functionarul vorbitor de romana va ramane functionar roman, indiferent de cine ii plateste salariul!
mi-a trecut dorul de casa! macar am facut ceva bun pe ziua de azi. astept, cu interes, raspunsul primariei din Sibiu. pana acum, mi-au spus ca m-au bagat in analele arhivate cu nr. 102589 / 18.03.2009
astenie de... PRIMAVARA
floricelele se ivesc, pasarele ciripesc, iepurasi sar sprinteni prin spatiile verzi,
iar oamenii... oamenii par mai pasnici...
iar oamenii... oamenii par mai pasnici...
despre Romania si alte planete mai apuse(ne)
citesc zilnic hotnews si ma minunez de subiectele din ce in ce mai tembele. m-am amuzat cu rautate cand am citit despre scrisoarea mihaelei radulescu si despre nefericirea "femeilor de milionari"...
e greu, e tare greu sa vezi cum se ridica parvenitii in fruntea poporului si te gandesti tot mai mult la o viata linistita in munti, unde lipsa tv-ului NU e inlocuita cu net.
apoi citesti chestii alarmante, precum reactia elenei basescu si citesti comentariile publicului si esti de acord cu ei... si apoi te intorci la viata temporara in diaspora (hahaha oare mi se aplica regimul?)si te lovesti de imaginea (sau imaginatia) Romaniei nu foarte departe de casa...
da, m-am lovit de intrebari precum: "Romania este o tara saraca?"; "Dar in Romania ce limba se vorbeste?", "dar tu ar trebui sa stii ruseste, ca doar vii din Romania!"... intrebari puse de cetateni europeni, care isi voteaza euro-parlamentarii. apoi ma gandesc la acuzatiile presei straine (italiene, chiar) la adresa Elenei Basescu si imi aduc aminte ca ei au in Parlament foste vedete porno sau iepurasi playboy... si atunci ii dau dreptate Elenei Basescu, sa ceara drept la replica. in fond, acolo unde au ajuns pilele mai mici, mai intra si o pila mai mare. Dar pentru asta, cine sunt ei sa ne judece?
si apropos de italieni, cea mai tare intrebare am primit-o de la o italianca, absolventa de Litere la ea acasa. aflase de la poloneza ca romana e limba latina si a vrut sa-i confirm, pentru ca nu credea!
e greu, e tare greu sa vezi cum se ridica parvenitii in fruntea poporului si te gandesti tot mai mult la o viata linistita in munti, unde lipsa tv-ului NU e inlocuita cu net.
apoi citesti chestii alarmante, precum reactia elenei basescu si citesti comentariile publicului si esti de acord cu ei... si apoi te intorci la viata temporara in diaspora (hahaha oare mi se aplica regimul?)si te lovesti de imaginea (sau imaginatia) Romaniei nu foarte departe de casa...
da, m-am lovit de intrebari precum: "Romania este o tara saraca?"; "Dar in Romania ce limba se vorbeste?", "dar tu ar trebui sa stii ruseste, ca doar vii din Romania!"... intrebari puse de cetateni europeni, care isi voteaza euro-parlamentarii. apoi ma gandesc la acuzatiile presei straine (italiene, chiar) la adresa Elenei Basescu si imi aduc aminte ca ei au in Parlament foste vedete porno sau iepurasi playboy... si atunci ii dau dreptate Elenei Basescu, sa ceara drept la replica. in fond, acolo unde au ajuns pilele mai mici, mai intra si o pila mai mare. Dar pentru asta, cine sunt ei sa ne judece?
si apropos de italieni, cea mai tare intrebare am primit-o de la o italianca, absolventa de Litere la ea acasa. aflase de la poloneza ca romana e limba latina si a vrut sa-i confirm, pentru ca nu credea!
clubbing, fata!
cu dedicatie speciala pentru Catalina si Onutza, cluberitzele mele preferate din prima, respectiv a doua parte a vietii mele studentesti :D
Gasca: iar m-am luat dupa poloneza si am stabilit o intalnire cu eveeshii din jur. La apel au mai raspuns Saila (finlandeza), Alberto (spaniolul chert, pe care l-am facut deja un motiv), o prietena de-a finlandezei- nemtoaica, o italianca si o tipa pe care am gasit-o pe facebook (da, da.. stiu... dar mai intalnesti si oameni normali acolo!)- nascuta in Tunisia, crescuta in Germania si momentan arhitecta somera, la 4 ore (asta-i mult) de casa parinteasca. Mai asteptam un kenian si un sud-african... ca sa facem o gasca cu adevarat de frichiotzi internationali- dar se pare ca n-au mai ajuns...
Este minunat sa vezi oamenii astia atat de dornici sa vorbeasca germana intr-o gasca internationala. Ma sperie reticenta nemtilor de a invata engleza si vad ca o propaga!
Itinerariul: am pornit cu voie buna pe traseul Classic Rock Cafe- un doner kebap- un club de indie- un restaurant spaniol cu happy hour- doua, trei cuburi de fitze ieftine- acelasi club de indie- home
CRC e un fel de Hard Rock... sambata au intrarea 5 euro, dar noi am fost vineri pe la 8 si am reusit sa bem ceva.. poti sa si mananci, dar ti se face frica de chelneri, niste fete de bikeri tatuati, care se mira daca le ceri altceva decat bere sau tarii.
Doner Kebap-ul e ceva mai evoluat decat Big Mamma, dar la fel de plin. Au un meniu complex, de specialitati turcesti- e un fel de religie a fast-foodului aici... toata lumea vine sa se roage aici in weekenduri. Ah! poti sa mananci bine de vreo 3.5 Euro (cam atat e kebapul... fara cartofi, evident... ca numai romanii sunt fomisti). Apropos de romani, tocmai cand ma delectam cu studiul unor cizme cu bot ascutit si tocul cui, invaluite in lant... aud glascioare cunoscute. imi ridic privirea, sa vad posesoarea... ce-i drept, nu ma mir... la cate baruri sexi au in orasul asta, pot si rromancele sa manance un kebap...
de acolo mergem pe mana spaniolului care ne duce la happy hour intr-o taverna... au sangria, sangria especial (cu brandy) si sangria besitos (n-am mai inteles ce avea special).. dar e happy hour, asa ca incercam.
asta, se pare, a fost introducerea pentru programul de seara.. pt ca am plecat sa cautam un club mocca. s-a dovedit destul de greu in ciuda faptului ca au o strada cu o cladire lunga, compartimentata in mai multe cluburi cu aceeasi muzica, aceleasi MP si aceleasi masini basinoase in fata. din masini ies turci. mi se face deja greata, si cum nemtoaica avea doar 18 ani, iar in cluburile mocca trebuie sa ai min 21, ne intoarcem la clubul indie.
prima data cand am intrat, era vreo 10.. nemtii stateau jos, beau bere si discutau, cat sa acopere muzica. mi-am amintit de cheful din camin de anul trecut, cand muzica era la min si nemtii beau bere, in picioare, si umpleau holurile. i-am mai dat o sansa pe la 11... clubul era full. nemtii beau bere si se miscau de pe un picior pe altul, ca si cand ar fi dansat. era de ajuns, cat sa ne imbulzim si noi... pt cei interesati: densitatea de bucaciuni era optima! cam cum arata Chillu' pe vremea cand era club misto!- asta asa, informativ... ca am auzit si eu :P in rest, tot asa dau si la ei gagicile din coate si fund, sa-si faca loc (remember, Cata?)
Experienta nemteasca: am mai gustat jagermeister la petreceri europene si nu mi-a placut niciodata... la fel ca Unicum, mi se pare o bautura-medicament pentru varsta a treia. dar sa-ti golesti buzunarul de maruntis si sa faci gramajoare de centi, pana aduni doi euro amarati, pe care ii lasi sa cada veseli in palma barmanului ingalbenit de teama unui calcul minuntios, mai minuntios decat i-a trebuit sa-ti verse licoarea in degetar- asta da experienta nemteasca!
Aaand back home: ca orice oras civilizat, sutn autobuze de noapte, care sa duca tinerii studenti in barlogul propriu, dupa ce si-au golit buzunarele prin oras... da! numai ca locuind in "zona buna", inseamna ca nu ai nevoie de autobuz, ca sigur ti-a dat papi masina... iar taxiul e vreo 15 euro. asa ca am luat-o agale, pe cele vreo 500 de scari si am ajuns gafaind intr-o jumatate de ora.
Gasca: iar m-am luat dupa poloneza si am stabilit o intalnire cu eveeshii din jur. La apel au mai raspuns Saila (finlandeza), Alberto (spaniolul chert, pe care l-am facut deja un motiv), o prietena de-a finlandezei- nemtoaica, o italianca si o tipa pe care am gasit-o pe facebook (da, da.. stiu... dar mai intalnesti si oameni normali acolo!)- nascuta in Tunisia, crescuta in Germania si momentan arhitecta somera, la 4 ore (asta-i mult) de casa parinteasca. Mai asteptam un kenian si un sud-african... ca sa facem o gasca cu adevarat de frichiotzi internationali- dar se pare ca n-au mai ajuns...
Este minunat sa vezi oamenii astia atat de dornici sa vorbeasca germana intr-o gasca internationala. Ma sperie reticenta nemtilor de a invata engleza si vad ca o propaga!
Itinerariul: am pornit cu voie buna pe traseul Classic Rock Cafe- un doner kebap- un club de indie- un restaurant spaniol cu happy hour- doua, trei cuburi de fitze ieftine- acelasi club de indie- home
CRC e un fel de Hard Rock... sambata au intrarea 5 euro, dar noi am fost vineri pe la 8 si am reusit sa bem ceva.. poti sa si mananci, dar ti se face frica de chelneri, niste fete de bikeri tatuati, care se mira daca le ceri altceva decat bere sau tarii.
Doner Kebap-ul e ceva mai evoluat decat Big Mamma, dar la fel de plin. Au un meniu complex, de specialitati turcesti- e un fel de religie a fast-foodului aici... toata lumea vine sa se roage aici in weekenduri. Ah! poti sa mananci bine de vreo 3.5 Euro (cam atat e kebapul... fara cartofi, evident... ca numai romanii sunt fomisti). Apropos de romani, tocmai cand ma delectam cu studiul unor cizme cu bot ascutit si tocul cui, invaluite in lant... aud glascioare cunoscute. imi ridic privirea, sa vad posesoarea... ce-i drept, nu ma mir... la cate baruri sexi au in orasul asta, pot si rromancele sa manance un kebap...
de acolo mergem pe mana spaniolului care ne duce la happy hour intr-o taverna... au sangria, sangria especial (cu brandy) si sangria besitos (n-am mai inteles ce avea special).. dar e happy hour, asa ca incercam.
asta, se pare, a fost introducerea pentru programul de seara.. pt ca am plecat sa cautam un club mocca. s-a dovedit destul de greu in ciuda faptului ca au o strada cu o cladire lunga, compartimentata in mai multe cluburi cu aceeasi muzica, aceleasi MP si aceleasi masini basinoase in fata. din masini ies turci. mi se face deja greata, si cum nemtoaica avea doar 18 ani, iar in cluburile mocca trebuie sa ai min 21, ne intoarcem la clubul indie.
prima data cand am intrat, era vreo 10.. nemtii stateau jos, beau bere si discutau, cat sa acopere muzica. mi-am amintit de cheful din camin de anul trecut, cand muzica era la min si nemtii beau bere, in picioare, si umpleau holurile. i-am mai dat o sansa pe la 11... clubul era full. nemtii beau bere si se miscau de pe un picior pe altul, ca si cand ar fi dansat. era de ajuns, cat sa ne imbulzim si noi... pt cei interesati: densitatea de bucaciuni era optima! cam cum arata Chillu' pe vremea cand era club misto!- asta asa, informativ... ca am auzit si eu :P in rest, tot asa dau si la ei gagicile din coate si fund, sa-si faca loc (remember, Cata?)
Experienta nemteasca: am mai gustat jagermeister la petreceri europene si nu mi-a placut niciodata... la fel ca Unicum, mi se pare o bautura-medicament pentru varsta a treia. dar sa-ti golesti buzunarul de maruntis si sa faci gramajoare de centi, pana aduni doi euro amarati, pe care ii lasi sa cada veseli in palma barmanului ingalbenit de teama unui calcul minuntios, mai minuntios decat i-a trebuit sa-ti verse licoarea in degetar- asta da experienta nemteasca!
Aaand back home: ca orice oras civilizat, sutn autobuze de noapte, care sa duca tinerii studenti in barlogul propriu, dupa ce si-au golit buzunarele prin oras... da! numai ca locuind in "zona buna", inseamna ca nu ai nevoie de autobuz, ca sigur ti-a dat papi masina... iar taxiul e vreo 15 euro. asa ca am luat-o agale, pe cele vreo 500 de scari si am ajuns gafaind intr-o jumatate de ora.
nivelul fricaciunilor e in crestere
Da! stiu de evenimentul de la scoala din apropiere de Stuttgart! mai stiu si ca evenimente de genul se intampla tot mai des, asa ca proximitatea nu e chiar un motiv sa imi exprim temeri accentuate...
pentru cine nu stie, "fricaciune" se traduce "freak", adica "ciudat". si da, e plin de ei! problema care m-a ingrijorat este ca toata lumea ma judeca pe mine daca ma uit ciudat la fricaciuni! adica poate sa treaca nebuni, punkeri jegosi, o maimuta pe bicicleta prin fata oamenilor astora si ei nu vor remarca decat faptul ca eu ma uit crucis la fapturile enumerate.
e o mare acceptare aici. atat de mare, ca nu stii niciodata cand o sa se sparga buba. adica inteleg ca inca isi mai poarta crucea pentru chestiile nasoale din trecutul nu foarte indepartat, dar chiar sa se obisnuiasca cu ideea ca fiecare e liber sa umble in patru labe si sa latre, daca asta il face sa se simta bine, mi se pare un pic extrem! intr-adevar, daca nu le deranjezi spatiul intim (care la ei e destul de mare), poti sa-ti dai linistit foc la chiloti si sa chemi pompierii! nu o sa se uite la tine prea insistent.
azi, in tramvai, niste duzi latrau cam tare... si nici macar nu erau obisnuitii cocalari turci, ci duzi de-ai lor... numai ca un pic retardati. mi-am luat atitudinea de localnic si i-am ignorat. tipa din fata mea, nu- s-a uitat in directia lor. au inconjurat-o si au inceput sa danseze in jurul ei. tipa a coborat la urmatoarea statie. eu am stat cu sufletul la gura, pana au coborat si ei... apoi m-am relaxat...
... si asa, relaxata, am ras un pic rusinata cand o tanti cu strabism imi explica ceva in germana... la inceput am crezut ca imi zice sa nu stau asa aproape de semnalul de alarma... apoi m-am gandit ca ar fi frumos sa-i spun sa nu se mai deranjeze, ca nu inteleg... "I'm sorry, I don't undestand German."... ma pune sa repet de doua ori, si o fac intrebandu-ma, in acelasi timp, daca tanti nu e vecina cu duzii... dar intelege si rasuflu usurata... ba chiar incearca sa-mi explice in engleza: "there a Christmas tree. ja, ja... fallen. a Christmas tree". Duuuuuuuude!
ah! si de parca asta nu era de ajuns... gradina nemtilor se intregeste cu importuri. am contactat - tot din nevoia polonezei de a socializa... nu stiu ce-i cu fata asta!- un dude evs, spaniol. dupa prima teapa, cand ne-am ratat la ora si locul stabilite, ne-a trimis o poza cu locul, sa fie sigur ca stim unde eram... apoi ne-a trimis o poza cu el... sa-l vedem data viitoare... ma rog... asta in vreo 5 mailuri, in care mai ca nu ne-a acuzat ca-l mintim. la a doua strigare, ne spune ca lui nu-i convine ora 7, ca el trebuie sa fie acasa, sa manance atunci... apoi ne invoca motivul Europeanului, care simte nevoia sa petreaca vineri noaptea. Duuuuuuuude!
va tin la curent!
pentru cine nu stie, "fricaciune" se traduce "freak", adica "ciudat". si da, e plin de ei! problema care m-a ingrijorat este ca toata lumea ma judeca pe mine daca ma uit ciudat la fricaciuni! adica poate sa treaca nebuni, punkeri jegosi, o maimuta pe bicicleta prin fata oamenilor astora si ei nu vor remarca decat faptul ca eu ma uit crucis la fapturile enumerate.
e o mare acceptare aici. atat de mare, ca nu stii niciodata cand o sa se sparga buba. adica inteleg ca inca isi mai poarta crucea pentru chestiile nasoale din trecutul nu foarte indepartat, dar chiar sa se obisnuiasca cu ideea ca fiecare e liber sa umble in patru labe si sa latre, daca asta il face sa se simta bine, mi se pare un pic extrem! intr-adevar, daca nu le deranjezi spatiul intim (care la ei e destul de mare), poti sa-ti dai linistit foc la chiloti si sa chemi pompierii! nu o sa se uite la tine prea insistent.
azi, in tramvai, niste duzi latrau cam tare... si nici macar nu erau obisnuitii cocalari turci, ci duzi de-ai lor... numai ca un pic retardati. mi-am luat atitudinea de localnic si i-am ignorat. tipa din fata mea, nu- s-a uitat in directia lor. au inconjurat-o si au inceput sa danseze in jurul ei. tipa a coborat la urmatoarea statie. eu am stat cu sufletul la gura, pana au coborat si ei... apoi m-am relaxat...
... si asa, relaxata, am ras un pic rusinata cand o tanti cu strabism imi explica ceva in germana... la inceput am crezut ca imi zice sa nu stau asa aproape de semnalul de alarma... apoi m-am gandit ca ar fi frumos sa-i spun sa nu se mai deranjeze, ca nu inteleg... "I'm sorry, I don't undestand German."... ma pune sa repet de doua ori, si o fac intrebandu-ma, in acelasi timp, daca tanti nu e vecina cu duzii... dar intelege si rasuflu usurata... ba chiar incearca sa-mi explice in engleza: "there a Christmas tree. ja, ja... fallen. a Christmas tree". Duuuuuuuude!
ah! si de parca asta nu era de ajuns... gradina nemtilor se intregeste cu importuri. am contactat - tot din nevoia polonezei de a socializa... nu stiu ce-i cu fata asta!- un dude evs, spaniol. dupa prima teapa, cand ne-am ratat la ora si locul stabilite, ne-a trimis o poza cu locul, sa fie sigur ca stim unde eram... apoi ne-a trimis o poza cu el... sa-l vedem data viitoare... ma rog... asta in vreo 5 mailuri, in care mai ca nu ne-a acuzat ca-l mintim. la a doua strigare, ne spune ca lui nu-i convine ora 7, ca el trebuie sa fie acasa, sa manance atunci... apoi ne invoca motivul Europeanului, care simte nevoia sa petreaca vineri noaptea. Duuuuuuuude!
va tin la curent!
this place is so cheap!!!
mda... am prins si eu perioade de reduceri, cand mi-am luat blugi cu 5 euro sau am gasit banane la pret de mere padurete romanesti... dar daca stai sa-ti raportezi fiecare cent in leutzi asudati, constati cu groaza ca in Germania nu poti sa traiesti decat cu salariul nemtesc. dap! ca daca la noi iti permiti, ca student sa iesi in weekend chiar si daca don Titi a facut pita cu fasole 4 lei, aici iesi decent cu o bere de la supermarket bauta pe strada (da, aici se poate!) cu amicii, decat sa dai 3,5- 5 euro pe o halba de pishwasser care iti aminteste de sosetele innegrite si uitate pe pat... ah! si daca ai ceva skill de barman, poti sa faci si un mic cocktail la umbra copacului... prietenii o sa te aprecieze!
cel mai greu ti-e atunci cand dai de tineri ca Saili (cred ca asa o cheama)... o finlandeza de 20 de ani, care a plecat de acasa sa faca un evs in Germania, pt ca e in mijlocul Europei si poti sa ajungi usor oriunde... ne-am intalnit cu ea, pentru ca am insistat sa cunoastem lume noua... ne-a carat in crasma ei preferata, sa bem cider, ca ei ii aminteste de casa... blondutza simpatica pare mai isteata decat la prima vedere. e dezarmanta sinceritatea oamenilor care par sa le aiba pe toate! stau si ma gandesc la ce fac romanii la 20 de ani. ah, da! dau la facultate, sa le inchida gurile parintilor, apoi intra in starea continua de betie, ca sa mahmureaasca pe la 24, cand termina studiile si se angajeaza sau continua betia cu un master, ceva...
aham! deci asta inseamna sa o duci bine! ti se trezeste pofta de calatorit, de socializat, de cunoscut alte culturi... de proiecte, de voluntariat... de gasit un sens vietii, altul decat procreerea...
la 20 de ani, tipa pare mai pregatita de viata decat orice candidat la facultate. pana atunci, se bucura, insa de viata ieftina din Germania...
cel mai greu ti-e atunci cand dai de tineri ca Saili (cred ca asa o cheama)... o finlandeza de 20 de ani, care a plecat de acasa sa faca un evs in Germania, pt ca e in mijlocul Europei si poti sa ajungi usor oriunde... ne-am intalnit cu ea, pentru ca am insistat sa cunoastem lume noua... ne-a carat in crasma ei preferata, sa bem cider, ca ei ii aminteste de casa... blondutza simpatica pare mai isteata decat la prima vedere. e dezarmanta sinceritatea oamenilor care par sa le aiba pe toate! stau si ma gandesc la ce fac romanii la 20 de ani. ah, da! dau la facultate, sa le inchida gurile parintilor, apoi intra in starea continua de betie, ca sa mahmureaasca pe la 24, cand termina studiile si se angajeaza sau continua betia cu un master, ceva...
aham! deci asta inseamna sa o duci bine! ti se trezeste pofta de calatorit, de socializat, de cunoscut alte culturi... de proiecte, de voluntariat... de gasit un sens vietii, altul decat procreerea...
la 20 de ani, tipa pare mai pregatita de viata decat orice candidat la facultate. pana atunci, se bucura, insa de viata ieftina din Germania...
Hitler traieste si e femeie!
CFRul nemtilor este, ca toata infrastructura, functional. Ca atare, multi oameni in costum prefera sa nu conduca, mai ales ca trenurile sunt spatioase si curate. ah! si sunt si multe!
in ciuda acuratetii sistemului de transport in comun, exista si evenimente bizare, pe care le intalnesti doar intr-o zi deosebit de ghinionista sau pur si simplu cand soarta iti mai da o palma dupa ceafa, sa nu zici ca esti rai!
asa am patit in drum spre Tubingen, cand intr-o gara mic asi cocheta, ne-au dat afara, sa asteptam un autobuz, sa ne duca la destinatie. Atat. nicio alta explicatie! la capitolul PR, stau cam prost ceferistii lor, trebuie sa recunosc.
Am luat-o dupa ceilalti mameluci din tren si ne-am proptit in statia de bus. Primul s-a umplut, ca dovada ca nici nu mergea unde vroiam noi sa ajungem. Al doilea s-a lasat asteptat.
Intre timp, din gloata de cherti se ridica, cu suflu si pornire, femeia din imagine:
incepe sa gesticuleze, sa articuleze discursuri de revolta si sa-si construiasca privirea razboinica.
l u m d, din usa garii ne fluiera un cioban. ca niste oi cuminti, ne ridicam capetele si incercam sa intelegem ce vrea de la noi. Hitler ne traduce, cu gesticulatii cainesti si ne aduna in turma ordonata, cum numai la nemti gasesti, iar incolonati ne cara pana la alt tren. se pare ca tot asa avea sa ajungem la destinatie. dar pentru ca inca o data, cfristilor le-a lipsit PRul, ne-am bazat pe ciobanescul nostru sa ne gaseasca si trenul bun. s-a luptat, a alergat, s-a agitat.. a asudat si la sfarsit a dat din coada, ca un lider de nadejde.
in ciuda acuratetii sistemului de transport in comun, exista si evenimente bizare, pe care le intalnesti doar intr-o zi deosebit de ghinionista sau pur si simplu cand soarta iti mai da o palma dupa ceafa, sa nu zici ca esti rai!
asa am patit in drum spre Tubingen, cand intr-o gara mic asi cocheta, ne-au dat afara, sa asteptam un autobuz, sa ne duca la destinatie. Atat. nicio alta explicatie! la capitolul PR, stau cam prost ceferistii lor, trebuie sa recunosc.
Am luat-o dupa ceilalti mameluci din tren si ne-am proptit in statia de bus. Primul s-a umplut, ca dovada ca nici nu mergea unde vroiam noi sa ajungem. Al doilea s-a lasat asteptat.
Intre timp, din gloata de cherti se ridica, cu suflu si pornire, femeia din imagine:
incepe sa gesticuleze, sa articuleze discursuri de revolta si sa-si construiasca privirea razboinica.
l u m d, din usa garii ne fluiera un cioban. ca niste oi cuminti, ne ridicam capetele si incercam sa intelegem ce vrea de la noi. Hitler ne traduce, cu gesticulatii cainesti si ne aduna in turma ordonata, cum numai la nemti gasesti, iar incolonati ne cara pana la alt tren. se pare ca tot asa avea sa ajungem la destinatie. dar pentru ca inca o data, cfristilor le-a lipsit PRul, ne-am bazat pe ciobanescul nostru sa ne gaseasca si trenul bun. s-a luptat, a alergat, s-a agitat.. a asudat si la sfarsit a dat din coada, ca un lider de nadejde.
gadget de MP
Ia si la pachet!
Postări
Comentarii