Cand ai facut 13 ani te-ai gandit automat ca mai ai un pic pana la buletin... la 14 ai zis ca nu mai e mult pana ti se da voie sa gusti din placerile acoolului [vinovate, ce-i drept!]... cand te-au aruncat prietenii pe tavan si ti-au zis ca asa se face la maturitate, n-ai mai coborat de pe lustra pana pe la 22. De cand te-ai dat jos, ai inceput sa nu mai numeri... Ba chiar dupa 25 iti vine sa te urci la loc, dar e prea tarziu!
Pentru ca nu este o varsta de care sa te bucuri cu adevarat, eu zic sa te bucuri de zilele in care nu te gandesti la varsta pe care o ai :)
La multi ani, fratzine! Te pupa surioara ta draga!
Inglourious basterds
Trecand peste stereotipiile care ti se prind de retina in filmele lui Tarantino, am vazut in filmul asta o noua interpretare a razboiului nazist, una in care razi de ridicoulul situatiei, ca apoi sa ti se faca rusine ca ai indraznit sa razi de o istorie murdara.
Desi violenta exacerbata este la fel de ludica, nu ti se mai pare atat de artificiala si distantata ca in Reservoir Dogs, ci o pui in contextul istoric, ceea ce o face cu atat mai infricosatoare. Daca iti acorzi un minut, iti dai seama ca nu al doilea razboi mondial este tema, ci violenta in sine. Vezi scene pe care le-ai vazut in clipuri pe youtube, direct upload-ate din Irak; le vezi impletite cu scene pe care ti le-au povestit atatea alte filme despre nazisti. Poate cea mai socanta imagine este cea in care Hitler se amuza privind un film in care nazistii omoara oameni.
Italiana lui Brad PItt te da pe spate! Este una dintre scenele in care razi cu pofta de maretia americanilor, iar replica Dianei Kruger e genial de reala: "Is there any language you, Americans speak, other than English?".
Fain film!
Desi violenta exacerbata este la fel de ludica, nu ti se mai pare atat de artificiala si distantata ca in Reservoir Dogs, ci o pui in contextul istoric, ceea ce o face cu atat mai infricosatoare. Daca iti acorzi un minut, iti dai seama ca nu al doilea razboi mondial este tema, ci violenta in sine. Vezi scene pe care le-ai vazut in clipuri pe youtube, direct upload-ate din Irak; le vezi impletite cu scene pe care ti le-au povestit atatea alte filme despre nazisti. Poate cea mai socanta imagine este cea in care Hitler se amuza privind un film in care nazistii omoara oameni.
Italiana lui Brad PItt te da pe spate! Este una dintre scenele in care razi cu pofta de maretia americanilor, iar replica Dianei Kruger e genial de reala: "Is there any language you, Americans speak, other than English?".
Fain film!
cine pierde in razboiul kitchului?
O clienta insista sa schimbe camera pe una cu 1,5 euro mai ieftina. Ma uit in buletin si citesc nationalitate scrisa cu litere mari: DEUTSCH. E adevarat, numele nu suna tocmai local, ba chiar insista sa adauge niste virgulite pe care numai tastatura turceasca le reuseste. Ni se plange ca trebuie sa economiseasca [1,5 euro] pentru ca e greu.
Isi pune portofelul Joop pe masa si zice: e fake. din Turcia! Gasesti orice la NOI... continua reclama. Francezul marocan se umfla si el: si in Maroc gasesti de toate... la preturi de nimic. Am gasit tricouri Lacoste cu crocodilul albastru... Clienta zambeste si isi ia un ton ironic: "ale NOASTRE sunt mai bune. nu gasesti greseli!" Francezul riposteaza si el deranjat...
Ma uit la amandoi si nu-mi vine sa cred ca sunt in Germania, in compania a doi cetani UE si ascult conversatia asta. Mai lipseste sa se bata in moschei construite din fondurile UE.
Am analizat de cateva luni, comportamentul colegului francez si am vorbit cu el despre originile familiei lui. Este nascut in Franta, la prima generatie si in ciuda faptului ca nu merge in fiecare an la bunica lui in Maroc, se simte in proportie de 50% marocan si e mandru de asta, in ghetourile Parisului. Nu a pus gura pe carne de porc (Pentru ca Mahomed le-a zis la un moment dat ca porcul poate sa te imbolnaveasca) dar consuma alcool in cantitati considerabile (probabil a lipsit de la sedinta despre alcool). Merge tarand un picior... ca un rapper american a carui limba nu o vorbeste, dar a carui muzica o asculta meditativ. Vorbeste exagerat de tare, in ciuda faptului ca nu am auzit din gura lui nici macar o propozitie inteligenta. Este mandru de ce a realizat in viata (sincer, are de ce... respira pe banii nemtilor, are prietena localnica, pe care o programeaza la vizite, toata lumea ii zambeste tolerant si, well, nu face nimic!) si este constient de dreptul sau de a locui aici, chiar daca vorbeste cateodata despre sentimentul de discriminare care-l incearca ori de cate ori este pus sa si munceasca.
Oare asta e integrarea minoritatilor?
Raspunsul devine din ce in ce mai complicat, spre seara, cand ne invita rock starul la o cafea, la el acasa. Il stim de mai bine de jumatate de an. Am fost la chefuri impreuna, am povestit, ba chiar poloneza l-a numit cel mai bun prieten de aici si a si innoptat la el. Totusi, astazi il cunoastem cu adevarat. Mama lui ne primeste cu bratele deschise, iar polonezei ii vorbeste in limba materna. Rock starul se inverzeste si ii ingheata un zambet tamp. Parintii lui sunt polonezi. Au venit aici cu 3 ani inainte sa se nasca el. Ne citeste socul de pe fata si incearca sa explice. Nu a spus decat atunci cand a fost intrebat (de exemplu, la primul job, unde ulterior a fost strigat Polonezu). Nu simte ca ar avea vreo legatura cu tara parintilor lui si nici nu a incercat sa invete limba. A considerat originea parintilor drept un mare dezavantaj in societatea in care a crescut si a preferat sa se considere "neamt" (chiar si atunci cand radeam ca in hostel poti sa-i numeri pe degete pe nemti).
Asta e integrarea minoritatilor care ni se da drept exemplu?
Isi pune portofelul Joop pe masa si zice: e fake. din Turcia! Gasesti orice la NOI... continua reclama. Francezul marocan se umfla si el: si in Maroc gasesti de toate... la preturi de nimic. Am gasit tricouri Lacoste cu crocodilul albastru... Clienta zambeste si isi ia un ton ironic: "ale NOASTRE sunt mai bune. nu gasesti greseli!" Francezul riposteaza si el deranjat...
Ma uit la amandoi si nu-mi vine sa cred ca sunt in Germania, in compania a doi cetani UE si ascult conversatia asta. Mai lipseste sa se bata in moschei construite din fondurile UE.
Am analizat de cateva luni, comportamentul colegului francez si am vorbit cu el despre originile familiei lui. Este nascut in Franta, la prima generatie si in ciuda faptului ca nu merge in fiecare an la bunica lui in Maroc, se simte in proportie de 50% marocan si e mandru de asta, in ghetourile Parisului. Nu a pus gura pe carne de porc (Pentru ca Mahomed le-a zis la un moment dat ca porcul poate sa te imbolnaveasca) dar consuma alcool in cantitati considerabile (probabil a lipsit de la sedinta despre alcool). Merge tarand un picior... ca un rapper american a carui limba nu o vorbeste, dar a carui muzica o asculta meditativ. Vorbeste exagerat de tare, in ciuda faptului ca nu am auzit din gura lui nici macar o propozitie inteligenta. Este mandru de ce a realizat in viata (sincer, are de ce... respira pe banii nemtilor, are prietena localnica, pe care o programeaza la vizite, toata lumea ii zambeste tolerant si, well, nu face nimic!) si este constient de dreptul sau de a locui aici, chiar daca vorbeste cateodata despre sentimentul de discriminare care-l incearca ori de cate ori este pus sa si munceasca.
Oare asta e integrarea minoritatilor?
Raspunsul devine din ce in ce mai complicat, spre seara, cand ne invita rock starul la o cafea, la el acasa. Il stim de mai bine de jumatate de an. Am fost la chefuri impreuna, am povestit, ba chiar poloneza l-a numit cel mai bun prieten de aici si a si innoptat la el. Totusi, astazi il cunoastem cu adevarat. Mama lui ne primeste cu bratele deschise, iar polonezei ii vorbeste in limba materna. Rock starul se inverzeste si ii ingheata un zambet tamp. Parintii lui sunt polonezi. Au venit aici cu 3 ani inainte sa se nasca el. Ne citeste socul de pe fata si incearca sa explice. Nu a spus decat atunci cand a fost intrebat (de exemplu, la primul job, unde ulterior a fost strigat Polonezu). Nu simte ca ar avea vreo legatura cu tara parintilor lui si nici nu a incercat sa invete limba. A considerat originea parintilor drept un mare dezavantaj in societatea in care a crescut si a preferat sa se considere "neamt" (chiar si atunci cand radeam ca in hostel poti sa-i numeri pe degete pe nemti).
Asta e integrarea minoritatilor care ni se da drept exemplu?
organizarea haosului
Spuneam ca am fost in camping in Konstanz. Da! 10 euro camparea/ persoana + 5 euro parcarea/ de masina + 5 euro garantie pentru gunoi.
La intrare ti se dadea o bratara marcata, o fisa si un sac de gunoi. La iesire dadeai fisa, sacul plin si o alta fisa primita de la paza si protectie, dovada faptului ca ti-au inspectat resedinta si te-au calificat drept civilizat... si primeai 5 euro inapoi.
Dar nici la ei nu e totul zahar si miere! Intr-un camping in care am intrat lejer vreo 2000 de oameni, erau fix 6 wc-uri ecologice + 6 amplasate la iesire, impreuna cu dusurile inghetate si o zona de adapare/ spalat pe dinti si subtiori... racit berea...
Punctele negative au fost sesizate rapid de catre colocatari, care au reusit sa-si pastreze cei 5 euro aruncand ce au avut in zona comuna si doborand, in ultima noapte, wc-urile suprauzate. Dovada ca garantia este necesara si functioneaza.
Cultura campingului la ei este total diferita de a noastra. Scaunele pliante, umbrelele, saltelele gonflabile, gratarele cu picioare de fotomodele sau felinarele lucioase, erau implicite. COnfortului i se adauga, insa: un steag care sa ateste originea locatarilor, cate o statie de DJ care sa polarizeze spectatorii sau o prastie industriala pentru copiii mari.
Nemtii sunt foarte galagiosi "in natura" si mult mai destrabalati decat in weekendurile de club. Socializarea incepe unde se termina berea, in rest grupurile sunt destul de exclusiviste. Dar acolo, in mijlocul haosului organizat, simti cum bunul simt te face imediat superior multimii. Asta nu inseamna, insa, ca iti recunoaste cineva superioritatea...
La intrare ti se dadea o bratara marcata, o fisa si un sac de gunoi. La iesire dadeai fisa, sacul plin si o alta fisa primita de la paza si protectie, dovada faptului ca ti-au inspectat resedinta si te-au calificat drept civilizat... si primeai 5 euro inapoi.
Dar nici la ei nu e totul zahar si miere! Intr-un camping in care am intrat lejer vreo 2000 de oameni, erau fix 6 wc-uri ecologice + 6 amplasate la iesire, impreuna cu dusurile inghetate si o zona de adapare/ spalat pe dinti si subtiori... racit berea...
Punctele negative au fost sesizate rapid de catre colocatari, care au reusit sa-si pastreze cei 5 euro aruncand ce au avut in zona comuna si doborand, in ultima noapte, wc-urile suprauzate. Dovada ca garantia este necesara si functioneaza.
Cultura campingului la ei este total diferita de a noastra. Scaunele pliante, umbrelele, saltelele gonflabile, gratarele cu picioare de fotomodele sau felinarele lucioase, erau implicite. COnfortului i se adauga, insa: un steag care sa ateste originea locatarilor, cate o statie de DJ care sa polarizeze spectatorii sau o prastie industriala pentru copiii mari.
Nemtii sunt foarte galagiosi "in natura" si mult mai destrabalati decat in weekendurile de club. Socializarea incepe unde se termina berea, in rest grupurile sunt destul de exclusiviste. Dar acolo, in mijlocul haosului organizat, simti cum bunul simt te face imediat superior multimii. Asta nu inseamna, insa, ca iti recunoaste cineva superioritatea...
mama a avut dreptate:
Oasis sunt pussies!
Pe la 15 ani m-am gandit ca am nevoie de propriul stil, diferit de al modelului meu in viata (nu-i zic pe nume, ca se umfla!) si cum toate formatiile cool ne erau deja comune, m-am orientat spre pop-rockul britanic... Oasis, The Verve...
Nu am mers pana la a-mi ocupa afisajul frontal cu moacele lor, dar stiu si acum melodii intregi pe care le cant cu alti melancolici in jurul focului, cand nu stim altceva mai bun.
Si uite cum, acum vreo luna mi s-a propus sa merg la ultimul festival rock open air al verii, intr-o locatie pe care imi dorisem sa o vad si care avea ca headliner pe nimeni altii decat OASIIIIIIIIIS.
Ne-am luat corturile (detaliez cu alta ocazie experienta), ne-am suit in masina si am plecat la Konstanz.
Stupoare! Oasis n-au mai venit. Am citit a doua zi despre scandal si m-am minunat cu niste prieteni de ce nu-i bate ma-sa pe ai doi alcoolici. Ce m-a surprins a fost ca aveau deja un nume pe lista (Deep Purple) gata sa-i inlocuiasca la mai putin de 24 de ore inaintea concertului... cat de disperati sunt cei care au fost vedete acum vreo 30 de ani? Trista e si viata de star rock, cand berea se transforma in burta si vocea iti tradeaza dependenta de droguri!
Penibil mi s-a parut sa faca anuntul la radio inainte de a se urca un organizator pe scena sa anunte si fraierii care platisera bilet. Mai mult, mi s-a facut cu adevarat mila de vecinii din camping care au cantat toata noaptea de vineri hiturile idolilor, a doua zi si-au luat tricouri, iar in seara cu pricina s-au intors dezamagiti in cuib si au cantat slagare nemtesti in jurul focului.
Acum stau si ma uit la bratara pe care n-o dau jos din motive sentimentale, ca imi aminteste cum am facut parte, pentru trei zile, din comunitatea Rock-am-See. In acelasi timp, incerc sa n-o arat pe strada, ca lumea este rea si se gandeste la esec, in loc sa se sature cu jumatatea aia de pahar!
Pe la 15 ani m-am gandit ca am nevoie de propriul stil, diferit de al modelului meu in viata (nu-i zic pe nume, ca se umfla!) si cum toate formatiile cool ne erau deja comune, m-am orientat spre pop-rockul britanic... Oasis, The Verve...
Nu am mers pana la a-mi ocupa afisajul frontal cu moacele lor, dar stiu si acum melodii intregi pe care le cant cu alti melancolici in jurul focului, cand nu stim altceva mai bun.
Si uite cum, acum vreo luna mi s-a propus sa merg la ultimul festival rock open air al verii, intr-o locatie pe care imi dorisem sa o vad si care avea ca headliner pe nimeni altii decat OASIIIIIIIIIS.
Ne-am luat corturile (detaliez cu alta ocazie experienta), ne-am suit in masina si am plecat la Konstanz.
Stupoare! Oasis n-au mai venit. Am citit a doua zi despre scandal si m-am minunat cu niste prieteni de ce nu-i bate ma-sa pe ai doi alcoolici. Ce m-a surprins a fost ca aveau deja un nume pe lista (Deep Purple) gata sa-i inlocuiasca la mai putin de 24 de ore inaintea concertului... cat de disperati sunt cei care au fost vedete acum vreo 30 de ani? Trista e si viata de star rock, cand berea se transforma in burta si vocea iti tradeaza dependenta de droguri!
Penibil mi s-a parut sa faca anuntul la radio inainte de a se urca un organizator pe scena sa anunte si fraierii care platisera bilet. Mai mult, mi s-a facut cu adevarat mila de vecinii din camping care au cantat toata noaptea de vineri hiturile idolilor, a doua zi si-au luat tricouri, iar in seara cu pricina s-au intors dezamagiti in cuib si au cantat slagare nemtesti in jurul focului.
Acum stau si ma uit la bratara pe care n-o dau jos din motive sentimentale, ca imi aminteste cum am facut parte, pentru trei zile, din comunitatea Rock-am-See. In acelasi timp, incerc sa n-o arat pe strada, ca lumea este rea si se gandeste la esec, in loc sa se sature cu jumatatea aia de pahar!
gadget de MP
Ia si la pachet!
Postări
Comentarii