viata e o barca

bine, bine pentru unii e croaziera, pentru altii vapor, dar sa ramanem la lucruri simple!

Asadar, viata e o barca pe care o ancorezi din cand in cand unde ai impresia ca ti-e mai bine, in locurile cele mai confortabile.

Cand esti mic, o ancorezi in familie, iti faci repere, iti cladesti o coliba pe plaja, te bucuri de soare si fructele exotice. Pana te plictisesti si vrei sa simti vantul in spate. Te urci iar in barca si-ti muti ancora in mijlocul prietenilor. Ei iti sunt repere.

Termini un liceu, o facultate si nu mai stii unde sa-ti pui ancora. Daca ai ceva noroc, ti se implanta intr-un job. Repere noi, alte principii. Reperele copilariei se dizolva usor, usor.

In viata se mai intampla sa ramai si fara ancora. Se rupe franghia si plutesti fara directie intre alte barci. Te rogi sa dai de o insula, de repere si de principii.

Nu-i nimic: importanta este barca, nu ancora!

draga Mosule,

Este inutil sa te mint cu promisiuni de cumintenie, stim cum functioneaza chestia asta, asa ca sa zicem ca ne-am facut fiecare treaba... de acord?

Mai tii minte cand stiam ce-mi doresc? Acum ceva ani, cand ma mai chinuiam sa-mi placa poeziile si sa le recit cu farmec peltic, printre dintii nou-nouti... si-ti ceream carti si portocale... Eu nu mai tin minte ce-mi aduceai, dar stiu ca eram incantata de sonerie si ma incerca asa un fior de nerabdare pana se hotarau ai mei sa impodobim bradul... si ma enervau colindatorii ca intarziau procesul de despuiere a cadourilor. Da, da... cam pe atunci!

Anul asta vreau sa-mi aduci sentimentul ala. Fara ambalaj, fare sonerie, fara poezii. Lasa-l pe covor in fata usii, ca ma prind eu! Promit sa am grija de el si sa-l folosesc in fiecare zi cu moderatie, sa nu-l termin din prima luna.

Anul asta vreau sa stiu ce vreau! Am zis!

Hai, pupici, lugu-lugu!

Despre cutiile oamenilor si oamenii din cutii

Cand am plecat de acasa, femeile mi-au dat sfaturi de viata lunga, fara de care putem sa traiesc, dar nu la fel de constient. Fiecare, dupa propria experienta, frustrare, bucurie sau dezamagire, evident.

Asadar, vecina-mea, o maramureseanca cu 7 maini drepte, care regreta si acum mutarea la polul opus, mi-a interzis sa vin acasa cu un oltean. Bunica-mea, moldoveanca de pe Ozana, care nu uita nicio povestire de la al doilea razboi mondial incolo, mi-a interzis sa vin acasa cu un ungur. Mama, cu M mare, mi-a interzis sa mai vin acasa.

Eu am poposit cuminte in miezul tarii si mi-am facut drumuri scurte incolo si-ncoace prin Europa, sa ma conving singura ca niciuna nu are dreptate si oamenii sunt totusi diferiti. In parte m-am inselat, in parte am aflat ca oltenii sunt solidari, iar ungurii simpatici. Incet, incet mi-am facut propriile cutiute si m-am impacat cu ideea de a trimite oamenii in ele.

Intr-o duminica promitatoare m-am urcat, in Sibiu, intr-un autobuz populat. Ma asteptam ca soarele de toamna sa-i moleseasca pe oameni si sa-i reduca la tacere, ba chiar ma bazam pe asta. In schimb, in autobuz se urca o matusa cu nepotica hiperactiva si zgomotoasa si cu nepotul alcoolic, fiecare pe cate o usa, ca sa poata acoperi toata masinaria cu discutia lor istovitoare.
De pe un scaun, o doamna cu ochelari de soare si buze rosu-ridate, le face obervatie in mod invers proportional cu haina de piele de pe umeri. Incepe scandalul.

Converatia este irelevanta, dar n-am putut sa omit cutiile matusii, care i-a plasat pe toti la Jina (in principiu e de naspa), pe ea s-a pus confortabil in oras, ca mandra descendenta a fabricii Balanta, iar pe cei care nu s-au simtit vizati, i-a impartit pe rand "de acolo, de la praz" sau "de la Moldova".

Mie mi s-a intamplat rar sa ma puna lumea in cutia cu praz, poate si pentru ca am renuntat de la inceput la perfectul simplu, sa nu derutez. Mi s-a intamplat mai des sa nu ma regasesc in nicio cutie. Iar eu ma bucur tare cand oamenii ies din cutiile mele si ma surprind.

Si ca sa te linistesc, Mama, tu sigur castigi!

Concluzia este ca nu poti trage o concluzie

Cand te trezesti intr-o dimineata si ti-e prea lene sa duci efortul mai departe, iti plimbi ochii de la o urma de tantar la alta si incepi sa tragi o linie sub ultimele luni de cand nu ai mai avut o astfel de dimineata.

Si atat. Nu poti spune ca ai ajuns la o concluzie, ca momentele alea intens nedigerate te-au dus mai aproape de scopul in viata, nici macar un pic mai aproape, cat sa-l afli... Ti-a ramas un sir de evenimente pe care nu le poti aranja cronologic, pentru ca ti se pare ca s-au petrecut in alta viata, a altcuiva. Si cam atat.

Cafea?

să începem, aşadar, cu o postare aniversară

... pentru că astăzi încep al doilea sfert de secol şi cu mizeria socială în care ne scăldăm, e atât de posibil să nu încep altul, încât mă târăsc cât pot de voios prin ăsta!

şi pentru că m-am trezit voioasă la ora 5, forţată de ciripitul cristalin al unui posesor de organ pe care şi-l direcţiona verbal în gurile unor lucrători la primărie, probabil comunitari, el aflându-se în stare de ebrietate... doh! ...m-am gândit la cât de minunată se anunţă ziua de azi, matinal încă!

da, da, am revenit! Să urlu în şoaptă, cât să mă audă Fani şi mama, cele două cititoare care s-au plâns cât am lipsit... să urlu că fac parte cu mândrie, ascunsă pe alocuri, din procentul ăla minuscul de bipezi pe care nu-i interesează cine sau ce i-a omorât pe MM (nici regele popului, nici fata cu părul de foc), dar deloc!

Procentul ăla care îi dă dreptate lui Berceanu doar la partea cu donarea de bani pentru refacerea infrastructurii, din partea îmbuibaţilor ceferişti. şi asta doar după o călătorie pe ruta Craiova-Sibiu, care a durat 5 ore în loc de 4, îndeajuns să vomit de două ori din cauze mai mult externe.
DA! Să dea din buzunarele lor, fiecare din nănaşii care s-au adunat cloacă să-şi plângă de milă că pe ruta asta nu prea se fac bani, mama lor de pensionari cu bonuri şi veşnici studenţi care le urmează exemplul! ăia care îşi etalau burţile păroase şi-şi scărpinau sub-burţile fix în văzul meu scârbit, şi-şi lăsau gunoaiele între scaune, la coborâre, mai civilizat decât bătrânelul care a aruncat doza de bere golită pe singurul geam care se deschide în săgeată.

Şi dacă-i după mine, să dea şi popii contravaloarea impozitului pe grămezile de bani adunate de la celălalt procent, muuuult mai mare, care se uită în gurile lor îmbuibate şi văd mântuirea direct proporţională cu suma de bani investită. Asta a propos la nenea cântăciosul care a venit la o bancă oarecare cu plasa de bani de 100, să-i strice casieriţei maşina de numărat, în timp ce eu o mutilam intelectual pe colega ei care se chinuia să-mi dea restul bine.

Şi vorba lu' mama: atât merităm!
Pentru că degeaba ne bucurăm că termină de renovat o gară, să te crezi şi tu în UE la tine acasă, dacă pe o rază de câteva zeci de metri nu poţi respira. la propriu. pentru că pute! pute de la posesori de organe pe care le golesc la colţuri şi se întorc în birtuţul cu scaune noi şi berea la preţ de cartier. pute a manelele taximetriştilor, a procentul ăla mare şi intelectualizat cu bani sau deloc, dar care urlă mai tare decât oricine are cu adevărat ceva de spus. pute a România şi noi inhalăm sătui şi tăcuţi. să nu deranjăm mirosul!

Care m-aţi auzit? Hai să vă trăiesc, de ziua mea! :)

am revenit

oare de unde? :D

Blog inchis

nu vorbim aceeasi limba!

Limbajul femeilor:

Da = Nu
Nu = Da
Poate = Nu
Imi pare rau = Iti va parea rau
Avem nevoie = Vreau
Este decizia ta = Vei plati pentru asta mai tarziu
Trebuie sa vorbim = Trebuie sa ma plang
Sigur , cum zici tu = Nu vreau
Nu sunt suparata = Bineinteles ca sunt suparata, idiotule!
Esti foarte atent in seara aceasta = Nu te gandesti decat la sex?
Ma iubesti? = Iti voi cere ceva scump
Cat de mult ma iubesti? = Am facut ceva ce sigur nu-ti va placea.
Trebuie sa inveti sa comunici = Fii doar de acord cu mine.
Ma asculti!? =Prea tarziu, esti mort
Nimic = Totul
Totul = Sindromul premenstrual isi face de cap
Chiar nimic = Doar ca esti un prost


Limbajul barbatilor:

Mi -e foame = Mi-e foame
Sunt obosit = Sunt obosit
Vrei sa mergem la un film? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Pot sa te invit in oras? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Pot sa te sun? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Imi acorzi acest dans? - Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Frumoasa rochie! = Frumos decolteu!
Ce s-a intamplat? = Nu inteleg de ce faci atata caz
Ce s-a intamplat?= Sa inteleg ca nu ma facem sex in seara asta
Ma plictisesc = Vrei sa facem sex?
Te iubesc = Hai sa facem sex acum
Si eu te iubesc = Bine, am spus-o...ar fi bine sa facem sex acum!
Hai sa vorbim = Incerc sa te impresionez aratandu-ti ca sunt o persoana sensibila si poate apoi vei vrea sa faci sex cu mine.
Te casatoresti cu mine? = Vreau sa fie ilegal sa faci sex cu alti barbati.

[de la o cititoare anonima de GDS :D]

tu de ce fluieri, mah?

De cand am vazut magnifica pelicula Eu cand vreau sa... [completata cica de buzz cu tot felul de activitati] m-a obsedat ideea: la noi s-au terminat temele frumoase si optimiste? Ce-i drept, ma chinuisem intelectual si cu cealalta capodopera contemporana, "Politist, adjectiv".

La noi arta e musai sa respire acelasi cacat pe care il adulmecam zilnic pe strada, calcam in el si speram sa ne poarte noroc, sa emigram toti la americani, unde filmele au muzica si-ti spun ca totul are un happy-end?

M-am enervat rau si am zis ca la editia de Sibiu a Tiff o sa ma uit la filme straine si o sa compar. Asa ca aseara m-am instalat in spatele unui chelios cu gatul destul de lung cat sa acopere subtitrarea in engleza a unui film danez, la centrul Habitus.

"Original" se numeste filmul si pot spune ca mi-a dat sentimentul ala de optimism vesel, o licaire non-comerciala a unei povesti bine-spuse. Da, recunosc, a aparut foarte inteligent plasat, dar nu agresiv, unul dintre brandurile mele preferate, integrat simplu si eficient, ca valorile IKEA.
N-a ras nimeni la injuraturi, n-a mancat nimeni seminte, am stat captivati de imaginile colorate si mesajul frumos: e bine sa-ti traiesti viata intr-un mod original, nu ca pe copia a ceea ce vor altii sa traiesti.

Apoi am plecat la un film despre razboi, al doilea, mondial... dar cu putin sange, violenta cat ai omori un card de muste si o poveste frumoasa. Ma rog, e ala cu Aviatoarea... productie landeza. Alegerea corecta in detrimentul unui fim inovativ de 3 ore, despre Ceausescu.

Si o sa aud ca la danezi si olandezi viata e mai usoara, ei nu au probleme sociale, un guvern Boc sau birocratie. Ei au ce manca! Si ce daca? Vreau sa ma plang de realitate? Ma uit la OTV. Vreau fictiune? Ma duc la cinema!

Vreau sa vad si eu mai multi oameni zambind si mai putini care apreciaza vulgaritatea, violenta verbala si modelul delincvent ca mod de exprimare.

am un fetiş

Şi-l am de ceva timp!
Vreau să pocnesc o statuie umană...
ştiţi voi, oamenii ăia vopsiţi care stau neclintiţi pe stradă şi te lasă să-i pozezi în schimbul unui bănuţ. Da, da... aia care nu-s nici mimi, nici artişti, nici cerşetori... sunt statui! E şi asta o formă de artă, nu zic... dar eu chiar vreau să pocnesc unul, numai să-i văd reacţia...

Am hotărât asta prin Cologne, când am stat pe gânduri dacă să-mi împlinesc fetişul sau nu, dat fiind că statuia îl reprezenta pe Papă... am ratat, cu gândul la şocul bătrânicilor care lucrau deja la felicitarea personalizată de Paşti.

Dar uite cum week-endul ăsta mi-am adus aminte de setea de cunoştere, plimbându-mă prin centrul Sibiului şi întâlnindu-mă cu nişte statui umblătoare, în căutare de soclu şi piţipoance cu telefon jmecher.

Indivizii erau îmbrăcaţi în mineri, cu lămpi cu gaz şi caschetă şi pulverizaţi ca-n reclamele cu zâne cu spray auriu, să lucească bine sub soare. Probabil nu sunt singura cu fetiş violent şi de aceea statuile erau însoţite de băieţi şi fete cu eşarfă aurie, de pionier, personalizate.

Toată tevatura era organizată de sponsorul principal şi partenerul FITS 2010, nimeni altul decât Gabriel Resources sau Roşia Montană Gold Corporation, într-o campanie destul de inteligentă, trebuie să recunosc, de îndobitocire a populaţiei şi aşa ameţite de criză.

Şi uite-aşa poporul muritor de foame se trăgea în poză cu minerii aurari, orbiţi, probabil, de sprayul colorat în nuanţa preferată a idolului tuturor românilor, Guţă, fără să conecteze nici măcar în treacăt simbolistica minerului cu evenimentele iliesciene din deceniul trecut. Piţi cu status de hi5 neupdatat, mămici disperate de plozi urlători, bătrâni senili, tot românu vedea aur!

Nu pot decât felicit pe această cale campania de PR a RMGC pentru strategie. E chiar inteligentă şi adaptată publicului ţintă. Acelaşi public vizat şi de Loteria Naţională, al doilea sponsor oficial al FITS anul ăsta. Poate e un semn şi faptul că singurii care-şi permit să finanţeze un astfel de festival pe timp de criză sunt doi speculanţi care promit câştiguri rapide şi fără efort deosebit.

Îmi înţelegeţi, acum, fetişul? M-a luat un val interior de scârbă şi revoltă faţă de indivizii ăştia, studenţi la actorie, care îşi mai şi spun street performers, pentru că vând circ pentru pâine... aşa un val, că mi-am imaginat o grămadă de locuri unde i-aş fi atenţionat fizic...

Sper să stea toată săptămâna aşa, auriţi, că-i prind eu nesupravegheaţi... muhahaha

Da... şi uite aici, bonus, încă un fan Guţă cumpărat de RMGC:
http://ow.ly/i/1QqD

în pasul racului spre vest

Mi-am început ziua aflând târziu de un eveniment care părea interesant. Este vorba de un seminar susţinut de David Applefield, specialist american în media şi comunicare, consultant media şi publishing, scriitor, jurnalist freelancer... Nenea ăsta îşi dedică timpul cheltuind dolarii ţărişoarei lui să dirijeze mass media mioritice locale spre supravieţuire în faţa mult disputatei crize.

I-am apreciat efortul şi entuziasmul, i-am admirat exemplele proprii şi grăitoare şi i-am dat dreptate. Eu, personal. Realitatea nu-mi dădea mie dreptate. În sală am întâlnit nişte feţe triste, de oameni prea ocupaţi cu funcţiile lor ca să îşi recunoască impotenţa creativă.

Am recunoscut stilul directoraşului de vânzări care negociază oferte cu partenerii patronului şi concepe strategii de marketing bazate pe defăimarea concurenţei. Unde mai pui că distinşii se exprimau în limba maternă, deranjaţi, probabil, de faptul că americanu ăsta nu ştie rusă, să aibă şi ei cu cine discuta... Pentru ăştia, deci, sunt traduse prost în română manualele de marketing şi comunicare cu trei ediţii în urmă!

În spatele lor tronau profesori de la Jurnalistică, reduşi la tăcere. În faţă era plantată o vedetă locală cu profil pe Hi5, să dea bine în poze. Asta e mass media sibiană.

Sunt curioasă ce impresie şi-a făcut nenea Applefield...

După experienţa revelatoare, am aterizat la Muzeul e istorie, de unde vroiam un pliant. La intrare mă strigă disperată o tanti de la casierie. Îi explic doleanţa personală şi urcăm împreună la shop, în ritm ardelenesc, de prag de pensie, în timp ce-mi explică faptul că îi ţine locul şi colegei de la shop, care e în concediu. Buuun. Îi cer un pliant cu orarul muzeului şi programul expoziţional. Nimic ieşit din comun, nu? Îmi bagă sub nas o carte despre istoria muzeului de istorie. Eu zic: dar este în română!!? Ea îmi răspunde: nu ştiu, nu am răsfoit-o! Găsesc un pliant în engleză şi-mi cere un leu. Cum adică? Eu plătesc pentru materialele tale de promovare/ informare?

Plec râzând în hohote. La uşa opusă, nişte turişti străini încearcă să dea buzna. E închisă. Trebuie să aştepte până tanti asta îşi pune lucrurile în ordine şi se grăbeşte încet să le deschidă. Oare cum o să se înţeleagă?

Dar mai bine hai să punem pariu în cât timp ajunge o bugetară de genul ăsta la grevă!

de când e cool să citeşti?

Azi mi s-a spus că Lecturi Urbane este un eveniment pentru cei cărora le place să fie văzuţi citind. Cică mai nou este cool să creadă lumea despre tine că eşti cititor.

M-aş bucura să fie aşa.

Să mă îmbrâncească băeţaşii pe stradă pentru că erau cu ochii într-o carte. Poate să fie şi Coelho. Nu mă supăr!
Să stau la coadă la librărie.
Să nu găsesc loc la terasă pentru că lumea o arde cu orele lângă o cafea, cu o carte în mână.
Să se facă la anul un film Eu când vreau să citesc, citesc!
Să se apuce OTVu de citit exclusiv, senzaţional, în direct.
Să vorbească lumea în citate din cărţi, nu din Vanghelie.
Să se vândă colecţia Jurnalul Naţional sau Adevărul la semafor.
Să aud audiobooks la maxim în autobuz.

M-aş bucura să fim o ţară de cititori cool.

Până una, alta vreau să văd câţi cool-i se strâng sâmbătă, 29 mai, ora 13 în Piaţa Mare din Sibiu. Be there or be square! :)) Glumeam, noah!

eu cand vreau sa merg la film, download-ez

Dacă vroiam să văd pe o pânză albă ce văd pe stradă, aş fi înţeles de ce filmul ăsta a luat premiul pentru cel mai bun documentar... documentar era, nu?

Mi-e greaţa cât graniţele ţării de la imaginile ălea mişcate... de zici că filmau zebre pentru NG... de fapt, tot pe acolo... cu dialoguri de filme cu Van Damme (care nu se mai poartă, apropos!)... pe alocuri cuvinte porcoase, să se râdă tot ţăranu care a auzit că se dă film cu văru-su din pârnaie... un fir epic presărat cu întrebări ipotetice de genul: cu ce plăteşte cafeaua fetei, dacă doar ce a evadat din închisoare... cu pauzele ălea imbecile şi uitatul lung în ochi, din economie de fundal sonor...

Eu cred că străinii ne-au dat premiu pentru efortul de a ţine, totuşi, câteva exemplare în închisoare şi nu-i trimitem chiar pe toţi la ei...

deci era documentar, nu?
Eu n-o să fac practica la închisoare niciodată!

Ah! Şi de ce aş prefera să-l văd pe calculator? Păi pentru că Cinema Arta se dă peste cap să ieşi de acolo cu o greaţă maximă pentru experienţa colectivă.

If I go crazy then will you still Call me Superwoman?

Azi m-am lăsat influenţată de nivelul scăzut de răbdare din privirea colegei mele de apartament şi am pornit cu hârtia, strânsă inestetic în bucătărie, spre centrul de colectare din capătul străzii.

Dar pentru că m-am hotărât în gând că vreau să fiu Superwoman în ciuda semnalelor negative din comunitate, m-am chinuit să înfig cutia în coşuleţul de la biţă... da, Batmobilul meu are coşuleţ şi mă ajută mai mult psihologic să scap de kilele acumulate dintr-o relaţie dezastruoasă a curului cu scaunul de birou.

Şi m-am târât astfel printre tiruri, ca să evit cioburile de pe trotuar, până la Libertatea,. Mă gândeam autoironic la cei care s-au refugiat în lumea lor şi arată ciudat pentru restul societăţii- m-a pufnit râsul... ceea ce oricum nu a ajutat la imaginea de ansamblu...

În curte la Libertatea, un plictisit se uita cu ură la mine că-i dau de lucru. M-a bucurat faptul că nu numai eu îi făceam profit patronului, ci şi un nene care îşi valorifica toată arhiva de ceva, cu tot cu dosare. I-am încredinţat lui nenea şi cutia mea, iar el a început să clipească cu gândul la un profit substanţial de pe urma cutiilor mele de tampoane, becuri, ouă, 3-4 ziare şi oferte Real... sper să se bucure încă!

Am plecat de acolo cu zâmbetul pe buze, fără să ştiu exact de ce şi mi-a venit în minte proiectul Let"s do it, Romania! şi am început să visez la motive să rămân, totuşi, în ţară. Mi-a trecut repede în timp ce îmi urcam biţa pe trotuar şi din spate m-a plesnit un "Ui şi la asta" din partea unor piţipoance colorate din generaţia liceană.

Apoi m-am chinuit să trec de alţi coloraţi pe un trotuar mai puţin spart decât strada şi mi-am luat o "Pe trotuar stau eu! Tu ce cauţi aici?" şi m-am întrebat şi eu acelaşi lucru...

EU CE CAUT AICI?

[live] vulturul se indoapa!

Pentru Cata, un designer faimos din Sibiu, care se plangea ca nu mai scriu nimic sa-l binedispuna...

Transmit live de la Marea Mancariada
Norocul nemancatilor ca frate-meu ca nu citeste nimeni blogul meu de la hotelul al carui nume nu-l dau, din considerente de confidentialitate si profit burtos pentru ei... dar sa vin cu lamuriri:

Frate-meu putea sa jure ca e singurul drd. ing. din capitala care se baga la bufeturi mai fancy, ca alea organizate la evenimente cu oameni imbracati frumos, de fapt- chiar la alea. Dar azi, cand a depus efortul deosebit de a-si lua tricoul cu fata in fata si si-a sters de praf si noroace adidasii din colectia Cora, premeditat de ieri cand a vazut afisul conferintei, a avut socul de a se trezi cu o mana de concurenta care nu facea nota discordanta cu peisajul in materie vestimentara.

Se poate spune ca e un trend, nu? Asa ca i-am spus Marea Mancariada.

Am primit legatura telefonica la fata locului de unde frate-meu imi relateaza mie si eu dau mai departe mamei noastre si inca unei cititoare de care am aflat azi (multumesc, Ioneque uite-aici stire de mare angajament jurnalistic). Si de aia am zis ca-i live... pentru ca este, nu-i asa?

Asadar, meniul zilei cuprinde, din cate a putut frate-meu sa apuce: peste obisnuit, de criza; prajituri bune; salata de fructe... pentru bautura, mai astept sa identifice localizarea

In acest moment, se lucreaza la o documentare fotografica, avand in vedere ca frate-meu e dotat cu un Nokia cu lanterna, care scoate doar ochi rosii, s-a dus sa-si faca poze cu ceilalti nemancati pe care ii tradeaza acum blitzul de la iphone. Promit sa vin si cu poze, daca-mi trimite. Cum sa nu iubesti Internetul?


UPDATE: 1. nem poze. ma gandesc serios sa dau drumul la o linie de donatii pentru dotarea corespunzatoare a urmatorului eveniment MM
2. cica a fost mai multa mancare ieri, cand frate-meu, pe care o sa-l numesc de acum reporterul de serviciu- adica RS, a ajuns cand se racise deja.
3. bautura nu era... pentru ca RS nu a gasit si eu am incredere in el! :)
se pare ca era eveniment de bugetari acesta...
Intrebat cum poate aprecia captura de azi, RS a declarat: "Sper sa nu mi se aplece de la peste."

Din culise: cred ca mama o sa aiba aceeasi reactie dupa ce-mi deschide blogul, ca atunci cand am scris amandoi un mesaj de multumire public sub fereastra bucatariei, dar asta e un alt subiect, pentru zile mai plictisitoare...

Concluzie: Multumiri RS pentru daruire si curaj! Astept si alte relatari.

cand am urat publicitatea

Am citit azi un interviu cu Naumovici in Kamikaze, care mi-a intarit convingerea ca e un papagal. Naumovici e tipul ala cu "Batman, Batman", un fel de Sergiu Nicolaescu al publicitatii mioritice si o la fel de vedeta bucuresteana ca si Nikita, de exemplu.

Mie mi s-a parut ca in interviul asta isi confeseaza singur ratarea, dirijat cu niste intrebari Kamikaze, evident. Dar nu asta m-a frapat, ca sincer ma asteptam... m-a surprins, insa, faptul ca s-a lasat ademenit in desfiintarea propriei campanii pro-distrugerea Rosia Montana... ma gandesc daca, atunci cand il citeste si el, isi da seama ce a spus... sau daca nu cumva a gandit-o asa...

Pe scurt, tipul asta e pro exploatarea aurului de sub Rosia Montana, de cand a punctat primul in box-office ul publicitar romanesc, ridicand, probabil, nivelul spagilor pentru parlamentarii care n-ar concepe sa castige mai putin ca puta asta... Acelasi tip ne spune ca el e cel mai prolific din familia lui care a facut bani din crasme ... si ca de cinci ori si-a pierdut averea, incluzand-o si pe fosta consoarta la motive. Un record, avand in vedere ca s-a apucat de "munca" la 30 de ani!

Naumovici sustine mandru ca neam de neamul lui a crezut in cash [la saltea], nu in proprietati. Aste e exemplul nomad dat romanilor... sa ne tiganim toti... ca banii sunt mai importanti decat ce e sub picioare si in jurul tau...

Am inceput sa-l inteleg pe Naumovici... dar nu cred ca el o sa-i inteleaga vreodata pe cei din Rosia Montana care lupta cu toate armele sa-si salveze ce au creat... si nu e vorba de o garsoniera la bloc sau o crasma in coltul strazii... ci de conservarea unei culturi.

Uite inca un articol care merita citit!

totul e bine cand la urma catargul e sus

... pentru ca nimic nu-ti spune mai clar ca esti in Vama Veche, decat un nudist intre doua varste care pluteste pe saltea fericit! Si asa tragi linie, dupa un weekend foarte mediatizat, si vezi ca mai exista spirit vamaiot, chiar daca il sufoca un iz de Costinesti pe tocuri si cocalari care se chinuie prost sa-ti arate ca locul lor e acolo.

Poate ne-am obisnuit noi sa numim Vama Veche (satul) locul unde se mai canta la chitara in fata focului, se utilizeaza Marea Toaleta Ecologica in retea si se doarme linistit pe plaja. Dar pana la urma, nu ne-a oprit nimeni... sa zicem ca Vama Veche e locul ala in care nimeni nu te opreste de la nimic... te bazezi doar pe bunul simt. De fapt, chiar asta este limita pe care o cauti acolo si, din pacate, nu toata lumea o mai gaseste. Dar era de asteptat, daca te uiti in jur...

De 1 mai, la VV, "jurnalistii" faceau reportaje din seria "cat cheltuie romanii de..." (1 mai, 15 septembrie, concediu, Craciun, Revelion, Pasti). In cele doua intersectii de alei, soferii dirijau circulatia ca in capitala; si traficul era la fel. Pe plaja au rasarit doua cladiri monstruoase pe post de hotel. Erau pline de pitzipoance care faceau poze cu iPhone-ul la papi stirbi si deosebit de beti. O toaleta forata in nisip si incadrata in cateva scanduri era pazita cu pretul de 1 leu de o antreprenoare colorata. Din corturi s-a furat civilizat, doar bani- actele au fost ingropate in nisip in fata resedintei. Tuborg a facut o petrecere verde la care comerciantii nu au avut bunul simt sa lase lumina aprinsa pana termina si ultima formatie de cantat- erau suparati ca fiecare si-a facut temele de acasa :D. Mesajul era unul ecologic, dar nimanui nu i-a pasat, de unde si gramezile de gunoaie care formau un labirint jenant...

Cel putin nu a gantat Guta... au venit doar trupe decente si cu antecedente. Pe mine Urma m-a uns pe suflet.

Era plin de moldoveni din republica, un pic precauti in a-si dezvalui originile- nu am inteles de ce... unul ne-a rugat sa ne uitam in alta parte pana face prietena lui tzush si ne-a premiat cu full view cand i-a venit lui randul. Altul s-a recomandat drept Peter Pan si ne-a cerut sa facem liniste timp de o ora, pana si-a acordat chitara si s-a suparat pe lipsa noastra de rabdare. Vedete de genul ne-au tot gasit... un manelist care a insistat sa ne faca focul ca sa se arunce in el... un fan Antonescu...

Pana la urma, fiecare s-a distrat cum a stiut... ce sa-i opreasca? Nivelul de preconceptii a fost la cote maxime, iar multe dintre ele s-au si confirmat, din nefericire.

Am fost de 1 mai la Vama Veche. E deja un cliseu pozitiv, poate de aceea aspira multi la el... sa fie asta un lucru bun?

din seria degetelor în priză

Pe la 9 ani ai mei, frate-meu a descoperit rock-ul. Vrând, nevrând am mers şi eu pe mâna lui, fără să-mi arunc, ce-i drept, caseta cu Brian Adams, canadianul meu preferat.

Şi cum aduna el casete VIVA, aşa aduna, cât mai negre şi mai zgomotoase, cum îi şade bine unui supărat, ca un pre-emo fără acces la interneţi şi implicit nici la terenţi, dar cu un butic de copiat copia copiei originalului, aşezat chiar în drum spre casă, de la şcoala. Şi la fel îşi umplea şi uşa cu poze cu oameni mari, machiaţi şi pieptănaţi haotic, vopsiţi pe piele şi incercelaţi în multe locuri.

Eu nu mă plângeam precum vecina de sunetele răguşite şi chiar mă îndragosteam uşor de ceea ce mai târzior Viţa de Vie numea Basul şi cu toba mare. Şi erau multe, ele, adunăturile astea de împieliţaţi şi se exprimau care cum puteau în limba pe care o învăţam pe atunci ca fiecare, de la Cartoon Network.

Şi uite-aşa, într-o zi, mă apucă pe mine fredonatul la TNT şi mă dădeam inconştient dinamită şi eram serioasă şi supărată, ca în videoclipurile de pe VH1... şi frate-meu se uita la mine ca prostul şi imi derula caseta să vadă ce altceva am mai învăţat. A fost, probabil, primul moment în care am simţit acceptul fratelui meu mai mare şi mândria că mă are drept discipol, măcar în muzică.

Cam asta a fost relaţia mea cu AC/DC... că acum nu mă număr printre ăia care şi-au luat bilete să-i vadă pe tărâm mioritic... ci ascult mai cu plăcere Metallica şi sunt megafană alternativ.

Dar nu cu asta vroiam să încep, ci cu pilda degetelor în priză. Aşadar, frate-meu a ajuns şi el om însurat, în curând şi la casa lui. Bea bere cu măsură şi sigur nu ar mai da share la sticle prin mulţime, la concerte, maram din considerente de igienă.

Dar din când în când îi place să se viseze cu o chitară în mână, în faţa a mii de fani tatuaţi şi sărind într-un picior pe scenă. Cred că încă mai speră să facă asta la batrâneţe, ca idolii lui muzicali care nu şi-au lăsat burtă, şi-au păstrat pletele şi o rockăie şi la vârste onorabile.

Lui frate-meu îi place să-şi mai bage degetele în priză din când în când şi să simtă cât AC/DC poate duce. Asta îl conservă în starea fragedă de adolescent rebel.

Ce zici, Chinezule? Merită frate-meu o biografie AC/DC, în locul biletului pe care nu l-a mai prins?


Update: multumiri inclinate poporului Chinez care si-a rupt de la gura un premiu special-bonus-mentiune sa aiba si ochii lui frate-meu de ce se bucura! :D

tribut

...celui mai bun om pe care l-am cunoscut
Am stat si am digerat vestea cu superficialitatea pe care o manifesti de obicei fata de o stire incredibila, chiar la limita absurdului... dar era adevarata si s-a intamplat unei persoane apropiate. Mi-e greu sa cred si acum, dar adevarul te plesneste cand te astepti mai putin si-ti da peste cap toate valorile.

Valorile alea care te fac sa apreciezi fara a intelege o persoana absolut altruista, al carei optimism incredibil face lucrurile posibile si a carei pofta de viata intrece orice limita. Te gandesti melancolic la micile clipe care iti descriu o persoana si nu poti sa nu zambesti la stangacia sinceritatii ei si la increderea oarba pe care o investeste in ceilalti, cu o sclipire vie in privire. Iti vine obsesiv in minte intrebarea fara raspuns: De ce?

Mi-e clar acum ca, pentru ca cineva cu sufletul atat de bun sa moara atat de devreme si intr-un mod atat de stupid, trebuie musai sa fie un motiv la mijloc. Acolo, sus, este un loc mai bun , un loc in care optimistii au dreptate sa vada dincolo de porcaria asta de aici.
O sa incep sa cred in puterea exemplului pe care nu l-am urmat pana acum si o sa sper ca asta este raspunsul la intrebare.

Multumesc pentru ceea ce ai fost si vei ramane in sufletele celor pe care i-ai bucurat.



va rog, nu comentati.

eVanghelia după Social Media

De când cu Mirc-ul am aflat că putem să comunicăm la fel de uşor cu oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată ca şi cu aia pe care îi cunoaştem... poate chiar mai uşor, dat fiind faptul că monitorul te acoperă comod.

Ei, majoritatea Mircilor s-au mutat, la noi, pe Hi5 şi acolo au rămas. Aia mai entelectuali s-au mutat pe Facebook şi speră să scape acolo de cocalari... dar slabe şanse, dacă Ieşeala se dă şi acolo...

În sfârşit... cei mai entelectuali dintre internauţi propovăduiesc vorbele social media pe Twitter... acolo se numesc ei evanghelişti, îşi adună oiţe şi ciripesc de dimineaţa până seara despre ... în principiu despre nimic.

Twitter a devenit un fenomen şi la noi şi e în continuă creştere, chiar dacă numai în sectoru comunicare- IT - corporate... prea puţin consumator... dar e o chestie! Se fac #Tweetmeet se inventează #tweetmobil şi tot felul de păsărici...

De când m-am hotărât să-mi scriu dizertaţia despre fenomenul Social Media, am studiat mai de aproape Facebook,unde ţineam doar legătura cu prietenii mai fericiţi că nu locuiesc în România şi am început să ciripesc şi eu pe Twitter. Sunt şi eu oiţa unor oameni de bine care celebrează disciplinat comunicarea acolo unde au inventat-o şi prea puţin bag în seamă bârfele autentice. Afli multe chestii interesante, dar şi mult mai multe despre ce mănâncă unii, cum s-au trezit şi chestii din acestea... În fine, nu mă dau în vânt după câte oiţe se uită la ce ciripesc eu... dar mai măsor din când în când audienţa unor linkuri care mă interesează şi cel mai des mă minunez de nişte fenomene sociale, cum ar fi orgoliul identităţii virtuale! :D

Unul l-am observat aseară. E un tip mult pupat în dos pentru audienţa de pe blog... mă rog, nu-l cunosc personal şi nu am prea citit blogul lui. Poate e chiar un tip citav la lumina zilei, dar cam orgolios la aia a monitorului, după cum am observat aseară, când...

... a întrebat el #zelist, zelistoară: Cine-i printre cei mai ciripitori din ţară?

(unde găseşti topul ciripitorilor şi pe cel al blogerilor) şi STUPOARE! Oglinjoara i-a zis că nu mai e în top 3 ciripitori din ţară, că e altul înaintea lui, mai urmărit ca el... şi supărat pe viaţă a postat asta:
În fine, tipul respectiv e pastor printr-un sat cu 1930 de locuitori.. adică un Evanghelist offline care s-a apucat să propovăduiască şi online! :)


dar detronatului nu i-a ajuns... şi a consultat şi alte împărăţii... dar şi acolo a dat vina pe servitori:

Curat murdar, monşer! E vremea să mutăm împărăţia!

ingineria blatului

Pe la 5 ani (parcă), ai mei mi-au cumpărat un MyDearPony roz, cu două inimioare pe bucuţă şi o pleată consistentă care-i şedea inconfortabil pe ochi. Al meu frate mai mare şi mai înţelept, care în fiecare lună septembrie se delecta cu rechizite noi şi teme acasă, în ciuda apetitului meu pentru cunoaştere (da, da... aşa au minţit copilu!), m-a ghidat malefic spre pregătirea poneiului de pluş pentru şcoală... Ce-i drept, nu am luat ca semn faptul că în anul acela mama îl cam marcase pe viaţă cu o freză punkistă pe care nu i-a mai reuşit-o când a venit la modă... Aşa că am tuns bretonul poneiului, convinsă de fratele meu mai guru că o să-i crească la loc... ceea ce nu s-a întâmplat! :(

Şi uite cum viaţa îmi surâde din când în când şi azi îmi şopteşte să răzbun poneiul!

Fratele meu este mândru inginer. La fel ca majoritatea colegilor de serviciu. Din câte am înţeles, la ei în birou e un fel de competiţie în măiestrie inginerească, oricare s-ar arăta ocazia. Şi ca să se întâmple competiţia, trebuie să se şi laude, nu?

Frate-meu s-a lăudat cum a făcut el blatul în autobuz, înfigând biletul în compostor şi aşteptând aşa controlorul care nu a venit. Bucuros, a coborât în staţie şi şi-a lovit călcâiele cu voioşie că economisise un leu jumate! Asta până când şi-a dat seama că uitase biletul necompostat în compostor. Poftim inginerie!

Înciudat, un coleg inginer încearcă şi el metoda şi reuşeşte să şi recupereze biletul. Doar că până la serviciu îl mototoleşte irecuperabil în buzunar. Eh! L-a făcut pe frate-meu!

Dar, inginerilor, cel mai ingineresc blat l-a făcut o asistentă care la o curbă a compostat neintenţionat biletul infipt în compostorul de care se ţinea... L L L :D (sursa: mami ;) )

servicii de kkt la preţ dă haur... autentic românesc

Mi-am dat seama ieri că mă enervez mai des decât acum 3 luni. de fapt, mă enervez cam la fel ca acum 14 luni, minus stresul de uzină... să fie oare de la România?

De ce m-am enervat ieri cel mai mult?

La Sibiu a fost revoluţionat serviciul public de transport în comun, în urma unui studiu complex comandat unei firme jmechere... Concluzia studiului nu o ştiu... probabil a fost una de bun simţ, deşi ştiu din surse sigure că rezultatele sondajelor au fost uşor alterate, să dea bine calculul...

Dar MAREA SCHIMBARE la Tursib a fost un abonament unic, pe toate liniile, de 50 de lei şi instalarea unor automate de bilete strategic rar şi degeaba. Măcar la gară este, dacă nu circuli destul, cât să justifici 50 de lei şi eşti la fel de stresat ca mine când rişti un blat mic!

Un automat e o chestie cosmică, la care au pus prea multe butoane sau au omis să le scoată pe alea default... ma rog, poate le-au primit la preţ redus prin programul rabla al nemţilor, că e la modă... Uneori face fiţe la bancnote mai mototolite, ca ălea de cafea... dar treci cu vederea, schimbi banii, se rezolvă...

Ieri, la gară, automatul duduia de bani sau mai cerea hârtie, orice ar fi avut, era sigur legat de burtă! Drept pentru care eu şi o miţi nu puteam să ne achiziţionăm bilete. Cum autobuzul stătea să plece şi eu mă grăbeam, l-am înştiinţat pe şofer că nu pot să-mi iau bilet din cauza magnificei aparaturi. Ghici ce-mi zice!?
Şofer: "Nu merge, nu merge..."
Eu, verde: "Păi şi noi ce facem?" (o adopt repede şi pe miţi, să dea bine la majoritate)
Şofer: "Luaţi amendă!"
Eu, violet: "Păi de ce? Nu e vina mea că nu vindeţi bilete!""#¤#%#¤&"
Şofer, citind în continuare despre Guţă sau alte animale într-o fiţuică National Geomanelistic: "Da ce, voi vă bazaţi pe automatul ăsta?!"
Eu, uşor hipertensionată: "Da pe ce să mă bazez ca să-mi iau un bilet, dacă nu pe un automat de BILETE?"
Şofer: "Treaba voastră!"

Oare el se bazează pe salariul de la Tursib?

Cobor şi sun la numărul de pe automat:

Eu: "Sunt la gară, automatul de bilete nu funcţionează"
Ea: "Bine"
Eu: "Cum adică bine?"
Ea: "Bine, mulţumim!"
Eu: "Şi eu ce fac? Nu am de unde să-mi iau bilet!"
Ea: "Aşteptaţi acolo, trimitem noi pe cineva!"

N-am avut curiozitatea să aflu în cât timp... eram deja în întârziere... o iau pe miţi de aripă şi împărţim un taxi.
Mă gândesc serios la un sistem de carpooling!

gulas bulbucat inecat in vin :D

cum se amesteca solzisori de ceapa rosie cu ineluse de usturoi si cubulete de vitica intr-o simfonie geometrica unsa cu ulei de masline...


sar imediat si cerculetele de morcovi si se ineaca toate in balta de vin rosu de casa...
le mai deranjez cu lingura, cat sa nu adoarma pe fundul oalei si le las sa bulbuceasca vesele, cu piper, boia dulce, ceva pasta de ardei iute, cimbru, un pic de curry pt fani si o conserva de rosii in sos...
dupa o ora si ceva de salivat se trantesc pe farfurie niste cartofi fierti stropiti cu oregano si busuioc si langa se aseaza obosit gulasul
La ataaaaaaaaaaaaaaac!

copiii minune de azi, deceptionatii de maine

Ieri, in autobuz, palavrageau patru copile de scoala primara, pe care atarnau melancolic pantalonii de sport si ghiozdanele imprimate cu personaje animate pe care nu le recunosc.
"Orice om din Romania vorbeste engleza. Eu am facut cu doamna..."
"Eu am facut germana la gradi."
"Germana nu e asa importanta ca engleza! Te-a prostit tampita aia de ..."

Mi-am amintit instant cum de dimineata m-a scuipat un puradel [prescolar, ce-i drept] lasat nesupravegheat pe o artera circulata de tiruri.

Daca mergem in ritmul de acum, in cincisprezece ani copilele lingviste o sa se uite cu jind la vila cu turnulete a puradelului antreprenor de iphone-uri sterpelite, din garsoniera lor luata in rate...

generatia mea nu e ca generatia ta

Ieri mi-am achizitionat una bucata galeata cu mop... de fapt galeata, cu mop separat... mai bine zis mop cu bat separat, dar vanzatoarea a citit codul de pe bat si m-am scos mai ieftin :D

Si plimband galeata cu mopul prin tot hypermarketu' si uitandu-se lumea la mine admirativ ca ce gospodina sunt eu... si rupandu-mi mana si cu geanta si geaca si un cos golut... am ajuns la casa cu vanzatoare cam plictisita, dar foarte customer oriented, hence reducerea la mopul cu bat separat :D :D

Avand eu o galeata goala si un mop cu bat separat si cateva alte chestii si doar o plasa de panza in geanta si aia plina, am inceput sa umplu galeata cu chestiile si sa ignor pungile lor ecologice din amidon de cartof care se descompune in apa... dar vanzatoarea insista sa-mi vanda o punga si cand o refuz politicos [ma descurc si fara! :P] imi trage un zambet de superioritate a generatiei din care eu nu fac parte.

Ma refer aici la generatia care a strans pungi in casa ca pe un trofeu de lucruri mocca pe care ti le ofera cu generozitate capitalismul. Generatia aia care si-a lasat acasa plasele cusute de bunica si si-a pus in cos un bonus de pungi-maieu, ca nu stii cand iti trebuie. Generatia celor care mai cumpara si acum pungi de plastic de la hypermarket pentru ca isi permit si zambesc superior la generatia mea, care refuza luxul acesta.

De ce nu fac parte din generatia aia? Pentru ca am stat un an la nemti si am vazut cum ei isi pun cumparaturile in cutii-ambalaj puse la dispozitie de catre magazin, dupa ce le golesc de marfa. Am vazut cum recicleaza plasticul si cum colecteaza gunoiul separat. Am primit si un program de colectare a gunoiului pe 2010, frumos facut, ca un calendar de perete... Si nimeni nu mi-a zambit superior daca umblam cu gelul de dus in geanta, in loc sa-i pun o punga in cap la magazin... si unde iti dadeau pungi gratis ma intrebau mereu daca vreau sau nu punga lor branduita...

Acum mi se rupe sufletul cand vad ca nu am unde sa pun plasticul separat in Sibiu... si daca-l pun, o sa mi-l arunce in aceeasi groapa. Mi-am facut o cutie separata pentru hartie si o s-o duc la Libertatea, unde e un centru de colectare, o afacere de familie care nu s-a reprofilat inca pe fier sau chestii mai banoase... Ma straduiesc sa mai cred ca se poate si la noi...

Oare generatia mea are puterea necesara sa schimbe si generatia ta?

primavara

mi-am schimbat poza pe telefon. aveam un ren gras pozat prin decembrie, cand asteptam zapada ca pe Mos Craciun. acum am un ghiocel la fel de gras... primit luni, cand afara ningea cu fulgi si mai grasi...
Oare am reusit sa ma conectez telepatic la natura sa-i spun sa schimbe placa?
pai asta-i treaba? asta nu-i treaba!

din puterea mintii si curajul outzelor

Mama si cu mine suntem fane Jamie Oliver de cand isi indopa prietenii de betie cu mancaruri sofisticat de simple in timpul meciurilor de fotbal. Intre timp s-a insurat, s-a facut tatic, si-a schimbat cuibul burlacesc dotat cu mini gradina de pervaz, cu o casa mai maricica si bucataria de doua persoane, el si cameramanul, cu un restaurant de tz-shpe stele in Sydney sau pe acolo, pe undeva... Ieri a primit premiul TED pentru curajul si determinarea lui.

Am auzit o gramada de povesti de succes care pornesc de la un talent mai aparte si ajung la chestii globale, cu viteza luminii, ca altfel nu le-ai face pe toate intr-o singura viata. Dar pe dude-ul asta l-am urmarit de cand era mititel si m-a impresionat cel mai mult entuziasmul copilaresc pe care si l-a pastrat si pe care il simti si in twitterele lui...

Vinerea trecuta am privit in ochi un copchil negrut care cersea pe Mitropoliei. Nu era tigan, era negru! M-a privit si el in ochi si mi-a zis: "nu te lasa inima. da-mi si mie un leu". Era curatel si destul de bine imbracat... nu suferea de nimic, poate doar de lene contactata cine stie unde. Ce cauta un cersetor negru in muntii nostri? Si cum de stapaneste asa bine limba, ba te mai si face din cuvinte? Oare curajul migratiei nu s-a lipit si la a doua generatie? M-am gandit la mormanul de zapada din curtea biroului si la felul cum un pic de timp ar rezolva problema... De ce nu vinde timp, in loc sa cerseasca? E un atu sa ai timp!

Sunt imuna. Nu mai cred in mana intinsa care spune o poveste.

Acum ceva timp am urmarit un clip pe youtube cu un tip care s-a nascut fara maini si picioare. Tipul nu cersea, nu-si plangea de mila si nu-ti dadea sansa sa te uiti ingrozit la el. Tinea discursuri motivationale in toata lumea! Cum e sa-ti spuna un om fara maini si fara picioare ca totul o sa fie bine si ca viata nu e asa nasoala pe cat crezi tu, asta care mergi, atingi, cuprinzi, alergi...

Cred in puterea de a face ceva...

cu galca la urgenta

De joi seara m-a apucat febra, dar n-am avut nici curiozitatea, nici unealta s-o masor... am ametit-o cu un paracetamol, am ridicat cu 4 lei vanzarile farmacistei de la colt in schimbul unor nurofeni ... degeaba. Ma durea gatul si mi se umfla ca un porc, sa nu pot dormi pe partea dreapta.

Doar galca e porc, nu si posesoarea, deci am exclus din start conspiratii internationale si viziuni apocaliptice. M-am rezumat la a o suna pe mama, sa-mi recomande traditionalele spirt si fluocinolon home made, cand, surpriza: ma trimite la urgente, din considerente de posibil puroi si alte chestii pe care nu le-am avut/facut/previzionat in combinatie cu ziua de sambata, cand sigur nu dau de medicul studentilor plecati de-acasa.

Si astept sa-mi treaca fierbinteala matinala, ma instalez pe membrele inferioare si ma pornesc spre spitalul clinic judetean, sa fac rost de o reteta de antibiotice. Ma pierd in labirintul de potecute semnalizate aiurea si primesc in sfarsit directiuni spre ceea ce se numeste Urgenta.

Sambata, ora 15 si un pic. La Urgente este greu de estimat cine e pacient, cine apartinator, cine cadru medical, ca toata lumea se plange in egala masura. Imi iau deci, figura grava, sa avansez in regnul boland. M-a ajutat, ce-i drept, si atmosfera, cu o stare de lesin si o tenta palida. Dau buletinul la registratura si ma scuz ca nu sunt sibianca si am medicul de familie la mai bine de 200 de km departare. Mi se spune sa astept si sa ma inarmez cu rabdare. Asta si fac. Intre timp ma inarmez si cu un Matei bine-voitor si suportator de moral.

ora 17. Matei incearca sa ma tina treaza, dupa o supradoza de paracetamol si nurofen luata in ultimele 12 ore. Ne minunam de lentoarea serviciului de urgenta, facand abstractie de cazul meu total minor si uitandu-ne cu groaza in jur. E drept, dintr-un satuc limitrof au curs in 2 ore vreo 3 cazuri diferite, dar la fel de galagioase: o clavicula rupta, un pre-infarct si un caz acut de ipohondrie sprintena.

Pe pereti sunt explicate categoriile de urgente si timpul estimat pentru interventie. Lista lunga este impartita pe intervale de 30, pana la 120 de minute... adica la 2 ore se mai cheama urgenta! Ne intrebam daca la o combinatie de doua afectiuni din categoria 120 de minute primesti reducere... oricum pe a treia o primesti mocca asteptand la coada.

Ma striga! Haleluia! E doar 17:50 O asistenta ma baga la Stabilizare si ma pune sa ma dezbrac. Ma uit sceptica la ea si-i zic unde ma doare. Imi ia tensiunea si-mi infige un termometru sub brat. Ma intreaba de alergii si-i spun ca NU IAU ASPIRINA pentru ca am ASTM. Am 39,1 grade. Bine ca-mi trecuse febra! Apare si doamna doctor si imi masoara galca. Imi injecteaza un algocalmin in vena si-mi da reteta pentru care indurasem asteptarea. Sunt libera!

Acasa le administrez si ma apuc sa citesc si prospectele, din lipsa de ocupatie. Constat ca luam ASPIRINA sub o forma la fel de nerecomandata pentru ASTM, dar la pret pompat cu taxe de import.

fsajlkshgldskhvs fkdsjlvkj kfdsjklgjrekgjeoib gjldskjgeorjgoei sistemului de sanatate romanesc!

cocalarus vitezomanus

Casa in care mi-am instalat bula de aproape o luna este pozitionata strategic pe artera folosita de tiruri ca Rocada, in lipsa mult asteptatei si descantatei centuri. Strategia consta intr-o curba [<<<] din'asta care imbraca bine cladirea cu un sens unic, asa incat tirul sa se rastoarne in partea opusa, adica in gardul deja incercat care delimiteaza un teren viran. Strada ar fi linistita si cateodata suspect de linistita, dar avand in vedere dementa soferilor, politia e aproape omniprezenta.

Asa m-am delectat ieri cu privelistea incantatoare a unor cocalari grupati intr-o honda rosie infipta bine-meritat in stalp. Avand in vedere ca specia asta nu a fost upgradata la statutul de homo sapiens, ci a ramas undeva in patru labe, sa-si admire zilnic propriile momite de aproape, as putea crede ca au si 7 vieti... 7 sanse sa-si dea seama cat de imbecili sunt.

Asadar, cocalarii nu mor, ca sunt prea prosti ca sa foloseasca la ceva dincolo de viata asta, in care isi asuma siguri roluri de conducere.

Cocalarus vitezomanus parea proaspat intrat in posesia carnetului si deloc afectat de situatia in care il gasise politia. Cel mai probabil s-a dus sa se imbete cu baetzii dupa. Masina au ridicat-o azi, probabil parintii [semnalmente: trening si ghete cu varf indoit, banii tinuti in chita albastruie si derulati deloc subtil in buzunarele celor de la tractari]. Si ca nesimtirea sa fie la nivelul neamului cocalaresc, ramasitele greu de lipit la loc, dar si mai greu de ocolit, le-au lasat in mijlocul drumului, ca doar nu se pretau ei la maturat.

Traiasca tara cocalarilor si iertata sa-mi fie greata cand ii vad!

dulcele somn al acriturii de trezire

Nimic nu se compara, in viata asta, cu ultima jumatate de ora pana sa-ti sune alarma. Atunci cand te cuibaresti pe marginea patului, iti tragi jumatate de patura intre brate si cioflai ultimele imagini din visul pe care cel mai probabil nu o sa ti-l amintesti.

Este temperatura perfecta, a caldurii acumulate si toate gradele mai blegute si anemiate ti se aduna in varful nasului. Te simti ca un grizzli care mai are de dormit vreo luna de somn pufos. Simti cum intregul Univers lucreaza la jumatatea asta de ora si iti sopteste dragastos povesti la ureche.

Atingi apogeul confortului, te instalezi cu tot cu umbreluta in hamacul intins special intre palmieri si tocmai cand se apropie chelnerul cu paharul tau de cocktail, cobori full speed in realitatea negata. Parca special ti-ai ales o melodie enervanta, sa fii sigur ca o sa cazi cu tronc din hamac si o sa-ti spargi capul.

You're far from being a morning person!

bunul simt e subiectiv, la fel ca legile umane

M-am uitat ieri la Sherlock Holmes, varianta terente, desigur, si din cinci in cinci minute m-am chinuit sa citesc avertismentul scris cu 5, care imi spunea ca sunt direct responsabila de continutul cd-ului si ca o sa ma gaseasca si-n gaura de sarpe. Deci: deoarece nu posedam niciun cd, m-am spalat pe maini de orice reponsabilitate. N-am furat eu, iar cel care a furat, a dat mai departe marinimos, cu viteza combinata a uploadului si a downloadului.

"Consumand individual dai dovada de un caracter aparte"- a scris un prieten pe peretii crasmei in care se perindau liceeni ratati si babalaci tablagii fumatori de Snagov. Pentru cine?

Prima data cand m-a carat bunica-mea la spovedanie, am fost instruita sa spun tot ce am considerat impotriva legilor sfinte. Asa ca am marturisit cum copiam la lucrarile de control la biologie. Popa a ras dezamagit de lipsa de importanta sociala a informatiei primite, si-a zis ca asta o sa tot fac, pana termin scoala.

Daca nu scuip pe jos si nu injur in autobuz, bunul meu simt e mai bun ca al altuia sau pur si simplu limitele difera de la om la om?

nici familia nu ma mai sustine

... ii parasc oficial, sa-i stie Protectia Copilului:

mami: www.jeg.ro ma tine frate-tu la curent cu noul sau guru
memyselfandI: daaaaaaaa
memyselfandI: l-am injectat

dupa vreo 10 minute...

memyselfandI: nuuuuuuuuu
memyselfandI: promite-mi ca o sa ma uibesti tot pe mine mai mult
memyselfandI: ca cea mai buna scriitoare de bloguri
memyselfandI: promite-mi, promite-mi, promite-mi
memyselfandI: si nu doar ca esti mama mea
mami: m-a parat frate-tu?
memyselfandI: da
mami: pai il compara cu musatescu din care citesc eu la culcare
mami: si i-am zis ca ala nu ne trimitea, totusi, in p..a
mami: dar ma captiva
memyselfandI: era cenzurat de ceauseasca
memyselfandI: care vroia sa intre ea prima in toate
mami: ia te uita e mai mare cu 2 zile ca tine
mami: e nascut pe 20 iul 1985
memyselfandI: una
memyselfandI: eu sunt pe 21
memyselfandI: uff
memyselfandI: deja m-ai uitata
mami: asa e, scuze
memyselfandI: nu ma mai iubeeeeesti
mami: ba da, mamica, dar te compar, ce sa fac
memyselfandI: nu ma ajuti
memyselfandI: am intrat in criza de personalitate
memyselfandI: si e vina familiei
mami: totdeauna
memyselfandI: ma consolez cu faptul ca tati nu l-ar intelege nici pe jumatate cat ma intelege pe mine
mami: aci ai nimerit-o

consider aceasta conversatie o dezmostenire de la dreptul mezinului asupra laudei neconditionate. o sa ma apuc sa o cersesc printre straini... asta mi-e soarta crunta! :((

Update 1:
mami: sunt aici dar m-am facut invisible

ca sa vedeti cu cine am de-a face!

update 2:
memyselfandI: http://memyselfandcris.blogspot.com/
memyselfandI: sa te astepti la o vizita de la organele indreptatite
mami: in bloguri sa ne batem, sau in ciorapi sa ne mirosim
memyselfandI: vezi ca esti pe post...
mami: refuz cu obstinatie sa mai continui aceasta conversatie
mami is typing a message.
mami: tehnica mi-e potrivnica

ceea ce mami nu stie este ca nu mai postez in continuare... dar o las sa-si aleaga cuvintele... doar nu mi se zice antisocial degeaba! :P

iarna pe ulita... ghid de supravietuire

1. aminteste-ti ca esti in RO, tara soferilor nemultumiti... ce sanse ai tu, amarat pieton, sa o duci mai bine?

2. cand te-ai trezit de dimineata si ti-ai zis ca azi vrei picioare mai lungi, culca-te la loc si viseaza tiristii care o sa-ti aprecieze initiativa cu un claxon. O sa-ti treaca!

3. daca ai renuntat la tocuri, nu spera prea mult de la bocanci!

4. gandeste-te ca scurtatura stiuta numai de tine nu a fost curatata, egoisto!

5. nu sunt doi vecini gospodari pe o strada. daca te-ai lafait in fata unei case si ai zburdat scuturandu-ti piciorusele de zapada, o sa-ti rupi gatul in fata casei urmatoare! vecinul ii stie pe comunitarii carnetosi.

6. dealul pe care il urci de dimineata o sa fie o vale mai nenorocita deseara. iar temperatura e o clevetitoare ciufuta care o sa se regleze special ca sa-ti faca in ciuda!

7. in sfarsit, daca ai supravietuit pana la serviciu, te plangi degeaba colegilor soferi, ca povestile lor sunt mult mai dramatice si mai costisitoare decat potentialul tau picior rupt.

sa traiesti ca la Pitesti... adica bine

Cand ii spui omului sa se simta ca acasa, risti sa afli prea multe detalii despre tabieturile lui casnice. Si cand persoana in cauza este din rasa inginereasca, o sa ai ocazia unica de a intra in universul ei lipsit de inhibitii.

Povesteam cu frate-meu despre scame in buric si scarpinatul intre des'te... din seria discutiilor intelectuale cu care ma rasfata frecvent mentorul meu spiritual [si nici nu e ziua lui... sa zicem ca e de Dragobete], cand mi-a aruncat pe tava o istorioara intrigant de inginereasca despre unul dintre colegii lui pitesteni.

Cand am vazut episodul WOW din South Park nu mi-am imaginat ca viata pe care unii o traiesc in beciul luminat cu un monitor, construind un alter ego virtual, o poti extinde cu succes si lucrand la o firma respectabila [inca mai astept mita sa nu-i dau numele]. Dar vorba-ceea: viata bate filmul!

Inginerul anonim [pana la noi instructiuni] poseda, ca orice secretara care se respecta, o a doua pereche de incaltari, special pastrate in sertar pentru fataitul fustei prin birou. Pana acum e ok, dar daca stai sa te gandesti ca Dumnezeu nu l-a inzestrat pe inginerul nostru cu o pereche de picioare pana in gat, care sa fataie posteriorul unduios printre colegi, o sa stii si de ce perechea de incaltari nu este tocmai office, ci uber-casual. Mai precis, individul poarta papuci.

Daaaaaaa! Reintorcandu-ne la scarpinatul intre des'te, m-am interesat de formatul papucilor... daca sunt flipflopsi, adica varianta papuceaca de ata in cur... as fi pariat macar pe un fetis ingineresc... dar nu! papucii sunt obisnuitii slapi de plaja, pe care ii asorteaza cu un breton negru la degetele alungite cu o pedichiura neretusata. Deci nu poarta nici sosete. de cand a vazut la Euforia ca sandalele si papucii nu se amesteca bine cu textile. Presupun ca este primul care se plange de caldura... asta cand nu-si ridica membrele inferioare pe birou, spre admiratia vecinilor invidiosi ca ei n-au luat ad literam prima campanie basesciana.

Fac apel, pe aceasta cale, la bunavointa celor care o sa-mi trimita si o captura vizuala a fenomenului... merita un pic de publicitate, nu?

am dat cu matura, am pus apa la flori

... si astept tapet nou, ca mi-a promis o pasarica!

cum m-a prins ora 23 la scoala

cu nervi!
caut o organizatie de tineri interesati de film/foto/publicitate care sa ma ajute la un proiect pe care l-am schitat si care ma macina de cateva luni.
si asa am ajuns in aceasta seara la facultate, invitata fiind la un club de film [initiativa unor studente si a unei firme din Munchen]. Ma asteptam sa vad o sala plina de frichioti care sa discute despre efecte speciale, globuri de aur si violenta lui Tarantino.

In schimb am gasit niste basarabence [s-ar putea sa generalizez] imbatranite de lecturile timpurii si nascute sa impresioneze suflete de profesori sensibile la complimente fortate. Ele, timorate si suparate ca efortul lor de a atrage studenti s-a soldat cu atragerea unei expirate de la master [subsemnata] erau coordonate de un nene mult mai expirat, care nu s-a prezentat, dar am presupus ca e reprezentantul firmei din Munchen- inca un contact de-al facultatii care nu face decat sa intareasca atitudinea conservatoare indreptata spre litere si filosofie, nici de cum spre stiintele comunicarii.

Si ca seara sa se strice si mai rau, si-a facut aparitia si decanul, ceea ce n-a facut decat sa ridice praful din camera si sa incarce si mai mult atmosfera oficioasa. Au inceput si speechul despre tanara generatie si pupincurismele de rigoare...

Am vazut niste documentare facute de studenti anul trecut, despre comunitatile sasesti din jurul Sibiului. Un semn clar ca imaginatia si cultura video nu i-a atins pe film-wannabes care au prins niste camere in mana... dar sunt la inceput si nici eu nu m-as fi descurcat mai bine...

Apoi am trecut la grosul serii: Copacul dorintelor, de Tengiz Abuladze, pe care expiratul il anunta drept o capodopera sovietica, dar cand eu spun ca mi s-a parut ca face propaganda socialista, mi-au taiat macaroana si au zis ca e filosofic.

Nu detaliez impresiile despre film, poate doar ca nu l-as fi urmarit pana la ora aia, daca nu ma inchideau in sala cu decanul.
O sa insist, insa, pe atitudinea acaparatoare a celor doi "formatori" care la 8 blamau tinerii care nu se implica si la 23 nu-i lasau sa vorbeasca pe cei care s-ar fi implicat...

poate ma surprind pozitiv data viitoare!

Cosmo de ingineri

Iarna nu-i ca vara si inginerii nu-s ca Mitzi.
cand incepe o luna noua, Mitzi se duce la chiosc si-si achizitioneaza o revista glossy din care sa copieze modele preferate si sa-si faca lista de cumparaturi. Cand se plictiseste asteptand la vreo coada, Inginerul isi achizitioneaza de la chiosc un numar oarecare [ma rog, ultimul... dar musai sa aiba o gagica pe coperta] din revistele de lifestyle pentru masculi [hai no... adica brosurici cu masini sau ceva revista despre jocuri de strategie in care are un profil cool]

Iarna-ti faci car si vara sanie, adica un dispozitiv mobil care sa te duca zilnic la uzina
Mitzi se minuneaza de noile toale DsiG atarnate pe modelele ce pozeaza in revista si viseaza la un Papi care sa i le cadoriseasca. Inginerul admira gagicile inaccesibile de pe masini si gagicile virtuale din jocuri si viseaza la un model palpabil, doar cu buletinul.

Iarna e intuneric, vara e lumina
Mitzi o sa scrie despre cum i-a deschis revista ochii si i-a aratat ca are stil. Poate ii publica scrisorica si o trimite redactia la shopping cu 1000 de coco. Inginerul o sa gugaleasca bloguri despre masinute, ca sa aiba despre ce discuta la tigara cu baietii.


disclaimer: inginerul este un termen generalizat si se refera la personaje studiate ocazional si superficial. ca am primit reclamatii de la posesori de diploma si nu vreau sa raman cu chestii nereparate din motiv de ciuda.

am schimbat uzina pe o casa si pe MP cu o catea flufoasa

Sunt copiraităr [adica scriu texte comerciale, nu lucrez la xerox]. Visam la jobul asta de cand citeam prin facultate povesti cu printi betivani care fac bani sa beseasca in birou si sa scoata dume platite bine. Nu-i chiar ca-n povesti, dar e incomparabil mai bine ca la uzina.

Am numai colegi. Am experimentat traiul cu ingineri in casa... era momentul sa vad si cum se comporta la lucru. Cu toate astea, nu sunt chiar singura aparitie feminina...
Avem caine- o mioriticuta nebuna si mumoasa, pe care o s-o scot curand la produs pe centru, ca trebuie sa platesc nota la curatatorie de cate ori imi umple haina de noroi sarind pe mine...

Ok, sunt singura bipeda cu grai articulat. Si e interesant sa nu auzi: de unde ti-ai luat asta? De azi tin cura. Baby a ragait fara incurajari... Sau sa nu ai tot timpul un catalog Avon/ Oriflame/ Amway si alte MLMuri in birou! De abea astept sa-i aud plangandu-se de 14 feb si 1-8 martie!!!

Pana acum m-am acomodat cu ei mai mult decat ei cu mine. Mai ales contabilul, care face mai mult efort sa gaseasca apelative gen domnisoara! decat sa-mi retina numele... :)

M-am intors in Sibiu pana la noi miscari... :D