Probabil si pentru ca tipa care ma tunde imi spune "Puiule" sau ca ai mei ma asteapta de cele mai multe ori cu sifoanele pregatite de un drum la coltul strazii. Sau poate sunt stradutele din fata scolii care ma fac sa ma ascund dupa copaci si sa astept cu sufletul cat puricele momentul potrivit sa tasnesc spre zidul demn de Ptui!
Unul dintre motivele astea sau o combinatie ma face sa ma uit zambind la vanzatoarea de la buticul cartierului care isi stie clientela si le pregateste numarul exact de paini, de la intrare. Am, desigur, un ciudat simt de mandrie cand cateii se adapostesc acum sub PixMobilul meu si injur cu responsabilitate vecinii care se sprijina de el in lungile discutii despre nimic.
Gardul scolii s-a inaltat si pietrificat. Nu se mai vede terenul polivalent unde ne-am descoperit talente sportive si ne-am rup genunchi. Mi se pare trist sa nu vad kinderi intinzand un elastic sau plimband o minge deasupra capetelor. Imi vine sa adun o gasca si sa reinviem traditia.
In parcul din centru unde se canta la chitara si defilau punkisti l-au mutat pe Mihai si i-au plantat o fantana muzicala, sa se bucure toata familia de culturalizare. Oare mai exista rockoteca din CFR?
Urbea e in miscare, dar Puiul vine sa se tunda si sa-si ia plase de rasfat parintesc la pachet.
Postări
2 zi si tu ceva!:
Se vada ca urbea ta natala e destul de invechita, din moment ce mai exista acolo sifonarii, iar parintii... ce sa spun?... chiar te mai trimit la sifoane, din moment ce te vad atat de rar pe acasa? Sau e doar o exageratiune? Hmmm! Pastreaza, totusi, rasfatul!
sifonul ruleaza si drumul la sifoane face parte din rasfat :P
Trimiteţi un comentariu