Am zis sa-mi iau ceva traditioal, daca tot sunt in Germania, plus ca pentru 5 euro nu plangi mult aici.
I-am tras frumos pe mine intr-o zi de duminica, cand isi pune omu' portul popular si iese la promenada. I-am aranjat frumos, ca si cand ai avea ce sa aranjezi la un tur de pantaloni ce-ti mangaie genunchii.
In final ma uit in oglinda si imi imaginez o pereche de cizme negre, inalte... imi mai lipsea o curea lata sa-l vad pe Mazare in oglinda! Ce simetrie... europeana!!!
Promit sa-mi tratez imaginatia bolnava!
autoanaliza aniversara
Am pastrat a 100-a postare pentru ceva special, dar vad ca nu vine, asa ca stau si reflectez in gol despre cum ajungi la un pas de sfert de secol cu visurile imprastiate.
Urmand traditia autohtona a ursitelor, m-am regasit in poza de la primul tuns cu un ruj in mana stanga si o carte in dreapta. Cu rujul am lamurit-o dupa o tentativa esuata pe la 4 ani, de a ma atasa de vreo papusa. L-am gasit mai interesant pe frate-meu si a lui influenta, doar pe alocuri negativa. Si asa am ratat viata corporativa de MP...
In schimb, m-am ales cu titlul de "rebela" a clasei, nu pentru ca m-as fi ascuns in toaleta sa fumez, ci pentru ca am gasit mereu un punct in care nu m-am inteles cu "indrumatoarea". Iar de la rebela, la asociala, e un pas de cateva carti pe care le-am tinut constiincios in dreapta. La ce mi-a ajutat?
Pai as vrea sa cred ca la o selectie de prieteni buni fara de care chiar nu se poate... la niste experiente in care nu m-as fi aruncat cu capul inainte fara suportul familiei si la niste amintiri de tot felul, pe care le tin pentru vremuri grele.
La ce nu mi-a ajutat? La o viata de leguma din gradina Domnului, pentru care viata este un continuu prilej de a-ti demonstra mediocritatea serband bucuria nonsensului. Poate era bine sa tin mai strans de ruj...
si ca sa inchei si mai Bollywood-ian: Ai laic tu senc zos hu didnt cher. ies ai chen, bre!
Aceasta a fost simularea aniversara a discursului de multumire. Astept cu interes si ocazia de a-l rosti in public. Pentru cv si recomandari, va stau la dispozitie!
Urmand traditia autohtona a ursitelor, m-am regasit in poza de la primul tuns cu un ruj in mana stanga si o carte in dreapta. Cu rujul am lamurit-o dupa o tentativa esuata pe la 4 ani, de a ma atasa de vreo papusa. L-am gasit mai interesant pe frate-meu si a lui influenta, doar pe alocuri negativa. Si asa am ratat viata corporativa de MP...
In schimb, m-am ales cu titlul de "rebela" a clasei, nu pentru ca m-as fi ascuns in toaleta sa fumez, ci pentru ca am gasit mereu un punct in care nu m-am inteles cu "indrumatoarea". Iar de la rebela, la asociala, e un pas de cateva carti pe care le-am tinut constiincios in dreapta. La ce mi-a ajutat?
Pai as vrea sa cred ca la o selectie de prieteni buni fara de care chiar nu se poate... la niste experiente in care nu m-as fi aruncat cu capul inainte fara suportul familiei si la niste amintiri de tot felul, pe care le tin pentru vremuri grele.
La ce nu mi-a ajutat? La o viata de leguma din gradina Domnului, pentru care viata este un continuu prilej de a-ti demonstra mediocritatea serband bucuria nonsensului. Poate era bine sa tin mai strans de ruj...
si ca sa inchei si mai Bollywood-ian: Ai laic tu senc zos hu didnt cher. ies ai chen, bre!
Aceasta a fost simularea aniversara a discursului de multumire. Astept cu interes si ocazia de a-l rosti in public. Pentru cv si recomandari, va stau la dispozitie!
Luxembourg, frate cu Sibiul
Un lucru minunat la UE este ca nu iti dai seama cand treci dintr-o tara in alta... bine, iti dai seama unde s-a terminat autostrada cand vezi un panou mare pe care scrie Romania, dar am intrat in Luxembourg cum am iesit din Germania- clipind!
Intrarea in "capitala" a fost tot intr-o clipita... puteam sa jur ca sunt intr-o statiune pe Valea Oltului- case cochetele, flori la geam, lume cat sa zici ca e locuita...
Acest simbol al culturii europene, cu toata gingasia trecutului tumultuos, pare, la prima ocheada, o adunatura de comune lipite cap la cap de cate o cladire moderna mai inalta. Gara, impresionanta prin cladirea seculara bine conservata, imi aminteste, insa, de jegul ce imbraca garile noastre... lipseste, parca, grija pentru detalii pe care am gasit-o in tara cu linii drepte.
Si pornesc spre centru, sa descopar minunatia capitalei unei tari cat un pumn, cu mai putini locuitori decat Militari. Ce-i drept, zona centrala iti da dureri de ceafa... casele vechi isi arata bogatia arhitecturala mai mult spre acoperis... si daca reusesti sa invingi lumina orbitoare, te bucuri si de varfurile turnurilor care impung flufosenia norilor.
Cazemata de pe la sfarsitul secolului X se bucura de protectia patrimoniului UNESCO pe care lumea il fotografiaza insistent. De pe muchiile slefuite inteligent de marketingul orasului, poti admira Valea Pétrusse, casele inlantuite aleatoriu si stradutele medievale care serpuiesc intru disperarea soferilor.
Obiectivele tintite de turistul google sunt inghesuite convenabil intr-un traseu de vreo 2 ore. Pe mine m-a enervat inghesuiala asta, care te impiedica sa prinzi o cladire in poza, fara sa-ti apara o aripioara de casa, un stalp rasletit sau un chinez curios.
Dar ce m-a dezarmat complet, a fost combinatia de tehnologie avansata si conservare a istoriei care iti permite, de exemplu, sa urci stanca de sub cetate cu liftul si sa te trezesti in piata Curtii Europene de Justitie.
Oamenii sunt si ei de tot felul, dar nu poti sa nu observi o umbra de superioritate care le sterge de pe fete zambetul politicos al vecinilor. Daca nu vorbesti franceza sau germana, cat sa intelegi placutele cu explicatii de la toate colturile de strada, poti sa intrebi si ti se va raspunde cu usurinta in engleza. De altfel, ultimul slogan al orasului este "Luxembourg- la ville, die stadt, the city"... iar pentru gandurile pe care nu vor sa le citesti, folosesc propria limba (cam cum am spune ca moldovenii vorbesc moldoveneste).
Nivelul de trai ridicat le permite cameristelor dintr-un hotel de 3 stele sa refuze elegant un bacsis de 2 euro. Cu toate astea, oamenii nu se dezic de la agricultura, chiar daca cel mai propice spatiu se afla in centrul istoric, sau vaca nu poate paste decat in spatele hotelului, pe buza autostrazii.. Iar cand vine vorba de preturi, nici sa nu te gandesti macar sa calculezi in lei!!!
Pe strada circula o selectie, mai larga decat in fata la Bamboo, de masini de colectie, ceea ce face mai usoara identificare saracului in ala care isi scoate rusinat din parcare Loganul cu nr de LUX. Si pentru ca cei mai multi au masina, transportul in comun este o aberatie mai prost administrata decat la noi. Nemtii si-ar smulge parul din cap daca ar depinde de un autobuz care nu numai ca intarzie peste media acceptata de 2 minute, dar chiar nu vine deloc!
Toate ca toate, dar Sibiul se straduieste mai mult sa arate a oras european, decat se straduieste Luxembourgul sa arate a capitala. Poate chiar asta e farmecul lui!
Intrarea in "capitala" a fost tot intr-o clipita... puteam sa jur ca sunt intr-o statiune pe Valea Oltului- case cochetele, flori la geam, lume cat sa zici ca e locuita...
Acest simbol al culturii europene, cu toata gingasia trecutului tumultuos, pare, la prima ocheada, o adunatura de comune lipite cap la cap de cate o cladire moderna mai inalta. Gara, impresionanta prin cladirea seculara bine conservata, imi aminteste, insa, de jegul ce imbraca garile noastre... lipseste, parca, grija pentru detalii pe care am gasit-o in tara cu linii drepte.
Si pornesc spre centru, sa descopar minunatia capitalei unei tari cat un pumn, cu mai putini locuitori decat Militari. Ce-i drept, zona centrala iti da dureri de ceafa... casele vechi isi arata bogatia arhitecturala mai mult spre acoperis... si daca reusesti sa invingi lumina orbitoare, te bucuri si de varfurile turnurilor care impung flufosenia norilor.
Cazemata de pe la sfarsitul secolului X se bucura de protectia patrimoniului UNESCO pe care lumea il fotografiaza insistent. De pe muchiile slefuite inteligent de marketingul orasului, poti admira Valea Pétrusse, casele inlantuite aleatoriu si stradutele medievale care serpuiesc intru disperarea soferilor.
Obiectivele tintite de turistul google sunt inghesuite convenabil intr-un traseu de vreo 2 ore. Pe mine m-a enervat inghesuiala asta, care te impiedica sa prinzi o cladire in poza, fara sa-ti apara o aripioara de casa, un stalp rasletit sau un chinez curios.
Dar ce m-a dezarmat complet, a fost combinatia de tehnologie avansata si conservare a istoriei care iti permite, de exemplu, sa urci stanca de sub cetate cu liftul si sa te trezesti in piata Curtii Europene de Justitie.
Oamenii sunt si ei de tot felul, dar nu poti sa nu observi o umbra de superioritate care le sterge de pe fete zambetul politicos al vecinilor. Daca nu vorbesti franceza sau germana, cat sa intelegi placutele cu explicatii de la toate colturile de strada, poti sa intrebi si ti se va raspunde cu usurinta in engleza. De altfel, ultimul slogan al orasului este "Luxembourg- la ville, die stadt, the city"... iar pentru gandurile pe care nu vor sa le citesti, folosesc propria limba (cam cum am spune ca moldovenii vorbesc moldoveneste).
Nivelul de trai ridicat le permite cameristelor dintr-un hotel de 3 stele sa refuze elegant un bacsis de 2 euro. Cu toate astea, oamenii nu se dezic de la agricultura, chiar daca cel mai propice spatiu se afla in centrul istoric, sau vaca nu poate paste decat in spatele hotelului, pe buza autostrazii.. Iar cand vine vorba de preturi, nici sa nu te gandesti macar sa calculezi in lei!!!
Pe strada circula o selectie, mai larga decat in fata la Bamboo, de masini de colectie, ceea ce face mai usoara identificare saracului in ala care isi scoate rusinat din parcare Loganul cu nr de LUX. Si pentru ca cei mai multi au masina, transportul in comun este o aberatie mai prost administrata decat la noi. Nemtii si-ar smulge parul din cap daca ar depinde de un autobuz care nu numai ca intarzie peste media acceptata de 2 minute, dar chiar nu vine deloc!
Toate ca toate, dar Sibiul se straduieste mai mult sa arate a oras european, decat se straduieste Luxembourgul sa arate a capitala. Poate chiar asta e farmecul lui!
gadget de MP
Ia si la pachet!
Postări
Comentarii