tribut

...celui mai bun om pe care l-am cunoscut
Am stat si am digerat vestea cu superficialitatea pe care o manifesti de obicei fata de o stire incredibila, chiar la limita absurdului... dar era adevarata si s-a intamplat unei persoane apropiate. Mi-e greu sa cred si acum, dar adevarul te plesneste cand te astepti mai putin si-ti da peste cap toate valorile.

Valorile alea care te fac sa apreciezi fara a intelege o persoana absolut altruista, al carei optimism incredibil face lucrurile posibile si a carei pofta de viata intrece orice limita. Te gandesti melancolic la micile clipe care iti descriu o persoana si nu poti sa nu zambesti la stangacia sinceritatii ei si la increderea oarba pe care o investeste in ceilalti, cu o sclipire vie in privire. Iti vine obsesiv in minte intrebarea fara raspuns: De ce?

Mi-e clar acum ca, pentru ca cineva cu sufletul atat de bun sa moara atat de devreme si intr-un mod atat de stupid, trebuie musai sa fie un motiv la mijloc. Acolo, sus, este un loc mai bun , un loc in care optimistii au dreptate sa vada dincolo de porcaria asta de aici.
O sa incep sa cred in puterea exemplului pe care nu l-am urmat pana acum si o sa sper ca asta este raspunsul la intrebare.

Multumesc pentru ceea ce ai fost si vei ramane in sufletele celor pe care i-ai bucurat.



va rog, nu comentati.

eVanghelia după Social Media

De când cu Mirc-ul am aflat că putem să comunicăm la fel de uşor cu oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată ca şi cu aia pe care îi cunoaştem... poate chiar mai uşor, dat fiind faptul că monitorul te acoperă comod.

Ei, majoritatea Mircilor s-au mutat, la noi, pe Hi5 şi acolo au rămas. Aia mai entelectuali s-au mutat pe Facebook şi speră să scape acolo de cocalari... dar slabe şanse, dacă Ieşeala se dă şi acolo...

În sfârşit... cei mai entelectuali dintre internauţi propovăduiesc vorbele social media pe Twitter... acolo se numesc ei evanghelişti, îşi adună oiţe şi ciripesc de dimineaţa până seara despre ... în principiu despre nimic.

Twitter a devenit un fenomen şi la noi şi e în continuă creştere, chiar dacă numai în sectoru comunicare- IT - corporate... prea puţin consumator... dar e o chestie! Se fac #Tweetmeet se inventează #tweetmobil şi tot felul de păsărici...

De când m-am hotărât să-mi scriu dizertaţia despre fenomenul Social Media, am studiat mai de aproape Facebook,unde ţineam doar legătura cu prietenii mai fericiţi că nu locuiesc în România şi am început să ciripesc şi eu pe Twitter. Sunt şi eu oiţa unor oameni de bine care celebrează disciplinat comunicarea acolo unde au inventat-o şi prea puţin bag în seamă bârfele autentice. Afli multe chestii interesante, dar şi mult mai multe despre ce mănâncă unii, cum s-au trezit şi chestii din acestea... În fine, nu mă dau în vânt după câte oiţe se uită la ce ciripesc eu... dar mai măsor din când în când audienţa unor linkuri care mă interesează şi cel mai des mă minunez de nişte fenomene sociale, cum ar fi orgoliul identităţii virtuale! :D

Unul l-am observat aseară. E un tip mult pupat în dos pentru audienţa de pe blog... mă rog, nu-l cunosc personal şi nu am prea citit blogul lui. Poate e chiar un tip citav la lumina zilei, dar cam orgolios la aia a monitorului, după cum am observat aseară, când...

... a întrebat el #zelist, zelistoară: Cine-i printre cei mai ciripitori din ţară?

(unde găseşti topul ciripitorilor şi pe cel al blogerilor) şi STUPOARE! Oglinjoara i-a zis că nu mai e în top 3 ciripitori din ţară, că e altul înaintea lui, mai urmărit ca el... şi supărat pe viaţă a postat asta:
În fine, tipul respectiv e pastor printr-un sat cu 1930 de locuitori.. adică un Evanghelist offline care s-a apucat să propovăduiască şi online! :)


dar detronatului nu i-a ajuns... şi a consultat şi alte împărăţii... dar şi acolo a dat vina pe servitori:

Curat murdar, monşer! E vremea să mutăm împărăţia!

ingineria blatului

Pe la 5 ani (parcă), ai mei mi-au cumpărat un MyDearPony roz, cu două inimioare pe bucuţă şi o pleată consistentă care-i şedea inconfortabil pe ochi. Al meu frate mai mare şi mai înţelept, care în fiecare lună septembrie se delecta cu rechizite noi şi teme acasă, în ciuda apetitului meu pentru cunoaştere (da, da... aşa au minţit copilu!), m-a ghidat malefic spre pregătirea poneiului de pluş pentru şcoală... Ce-i drept, nu am luat ca semn faptul că în anul acela mama îl cam marcase pe viaţă cu o freză punkistă pe care nu i-a mai reuşit-o când a venit la modă... Aşa că am tuns bretonul poneiului, convinsă de fratele meu mai guru că o să-i crească la loc... ceea ce nu s-a întâmplat! :(

Şi uite cum viaţa îmi surâde din când în când şi azi îmi şopteşte să răzbun poneiul!

Fratele meu este mândru inginer. La fel ca majoritatea colegilor de serviciu. Din câte am înţeles, la ei în birou e un fel de competiţie în măiestrie inginerească, oricare s-ar arăta ocazia. Şi ca să se întâmple competiţia, trebuie să se şi laude, nu?

Frate-meu s-a lăudat cum a făcut el blatul în autobuz, înfigând biletul în compostor şi aşteptând aşa controlorul care nu a venit. Bucuros, a coborât în staţie şi şi-a lovit călcâiele cu voioşie că economisise un leu jumate! Asta până când şi-a dat seama că uitase biletul necompostat în compostor. Poftim inginerie!

Înciudat, un coleg inginer încearcă şi el metoda şi reuşeşte să şi recupereze biletul. Doar că până la serviciu îl mototoleşte irecuperabil în buzunar. Eh! L-a făcut pe frate-meu!

Dar, inginerilor, cel mai ingineresc blat l-a făcut o asistentă care la o curbă a compostat neintenţionat biletul infipt în compostorul de care se ţinea... L L L :D (sursa: mami ;) )