despre ce invatam...

"Si totusi, ai invatat ceva din experienta asta?"
"Am invatat sa-mi iubesc originile."

Daca ar fi sa pun degetul pe rana romanului de acasa, mi l-as infinge direct in problema economica si, cu putin noroc, s-ar vindeca. Romanul sufera de supraevaluare la fel cum sufera de subevaluare. Daca se crede descendetul lui Traian si al unei ramuri rezistente din sangele albastru vest-european, daca mai crede intr-un Stefan si ii mai injura pe rusi pentru insucces[uri :P], la fel de usor se autovictimizeaza pentru o conducere hoata, o masa de conationali rromani ascultatori de manele sau pentru un scepticism al ue-istilor.

Romanul stie cine este, chiar daca rareori ii convine, dar mai mult de atat, stie unde vrea sa ajunga! Au demonstrat-o capsunarii cu masinile lor stralucitoare, atletii cu medaliile lor construite din nimic, taranii care ii asteptau pe americani, romancele care s-au vandut pe bani destui, rromii care invata cersitul poliglot- toti astia care visam la ceva!

La ce mai visati voi, cei care le aveti pe toate?
Fructul noii generatii de nemti, nascute din turcaletii emigrati de pe coclauri in capitala tehnicii, manuieste dibaci un iphone castigat cu sudoarea fruntii de tatal care a condus un taxi/ a facut kebapuri/ a montat piese la mertzane.

Acest fruct, intruchiparea sperantei unei vieti lipsite de griji [cel putin aia financiara], se pregateste sa devina... brutar! Este una dintre meseriile cautate la nemti, dar si una dintre domeniile in care nemtii ii sustin financiar pe cei care nu spera la mai mult decat o viata lejera. Doar nu i-ar incuraja sa le ia joburile alea bune...

Daca stai s-o asculti, iti poate enumera 10 feluri in care isi poate prinde parul/ trage linii cu tusul/ prinde cureaua lata; daca o intrebi ce vorbeste acasa, iti zice ca turceste, ca au insistat parintii; daca o intrebi ce e, iti spune ca nemtoaica, scrie asta si in buletin!

Nu sunt singura care urmareste fructul. Cu mine se uita scarbita o nemtoaica la a tz-spea generatie. Asta din urma se mandreste, la cei aproape 50 de ani, cu o colectie consistenta de broaste testoase, pe care le numeste copiii ei. Copii umani nu a facut [prietenii stiu si de ce si nici n-ar incuraja-o!] ca a tinut sa-si pastreze libertatea unei vieti lipsite de griji. Si e adevarat ca singura ei grija, acum, este sa termine macar un solitaire pe zi, in timpul serviciului suficient de bine platit.

...

mi-am tras salvari

Am zis sa-mi iau ceva traditioal, daca tot sunt in Germania, plus ca pentru 5 euro nu plangi mult aici.

I-am tras frumos pe mine intr-o zi de duminica, cand isi pune omu' portul popular si iese la promenada. I-am aranjat frumos, ca si cand ai avea ce sa aranjezi la un tur de pantaloni ce-ti mangaie genunchii.

In final ma uit in oglinda si imi imaginez o pereche de cizme negre, inalte... imi mai lipsea o curea lata sa-l vad pe Mazare in oglinda! Ce simetrie... europeana!!!

Promit sa-mi tratez imaginatia bolnava!

autoanaliza aniversara

Am pastrat a 100-a postare pentru ceva special, dar vad ca nu vine, asa ca stau si reflectez in gol despre cum ajungi la un pas de sfert de secol cu visurile imprastiate.

Urmand traditia autohtona a ursitelor, m-am regasit in poza de la primul tuns cu un ruj in mana stanga si o carte in dreapta. Cu rujul am lamurit-o dupa o tentativa esuata pe la 4 ani, de a ma atasa de vreo papusa. L-am gasit mai interesant pe frate-meu si a lui influenta, doar pe alocuri negativa. Si asa am ratat viata corporativa de MP...

In schimb, m-am ales cu titlul de "rebela" a clasei, nu pentru ca m-as fi ascuns in toaleta sa fumez, ci pentru ca am gasit mereu un punct in care nu m-am inteles cu "indrumatoarea". Iar de la rebela, la asociala, e un pas de cateva carti pe care le-am tinut constiincios in dreapta. La ce mi-a ajutat?

Pai as vrea sa cred ca la o selectie de prieteni buni fara de care chiar nu se poate... la niste experiente in care nu m-as fi aruncat cu capul inainte fara suportul familiei si la niste amintiri de tot felul, pe care le tin pentru vremuri grele.

La ce nu mi-a ajutat? La o viata de leguma din gradina Domnului, pentru care viata este un continuu prilej de a-ti demonstra mediocritatea serband bucuria nonsensului. Poate era bine sa tin mai strans de ruj...

si ca sa inchei si mai Bollywood-ian: Ai laic tu senc zos hu didnt cher. ies ai chen, bre!

Aceasta a fost simularea aniversara a discursului de multumire. Astept cu interes si ocazia de a-l rosti in public. Pentru cv si recomandari, va stau la dispozitie!