totul e bine cand la urma catargul e sus

... pentru ca nimic nu-ti spune mai clar ca esti in Vama Veche, decat un nudist intre doua varste care pluteste pe saltea fericit! Si asa tragi linie, dupa un weekend foarte mediatizat, si vezi ca mai exista spirit vamaiot, chiar daca il sufoca un iz de Costinesti pe tocuri si cocalari care se chinuie prost sa-ti arate ca locul lor e acolo.

Poate ne-am obisnuit noi sa numim Vama Veche (satul) locul unde se mai canta la chitara in fata focului, se utilizeaza Marea Toaleta Ecologica in retea si se doarme linistit pe plaja. Dar pana la urma, nu ne-a oprit nimeni... sa zicem ca Vama Veche e locul ala in care nimeni nu te opreste de la nimic... te bazezi doar pe bunul simt. De fapt, chiar asta este limita pe care o cauti acolo si, din pacate, nu toata lumea o mai gaseste. Dar era de asteptat, daca te uiti in jur...

De 1 mai, la VV, "jurnalistii" faceau reportaje din seria "cat cheltuie romanii de..." (1 mai, 15 septembrie, concediu, Craciun, Revelion, Pasti). In cele doua intersectii de alei, soferii dirijau circulatia ca in capitala; si traficul era la fel. Pe plaja au rasarit doua cladiri monstruoase pe post de hotel. Erau pline de pitzipoance care faceau poze cu iPhone-ul la papi stirbi si deosebit de beti. O toaleta forata in nisip si incadrata in cateva scanduri era pazita cu pretul de 1 leu de o antreprenoare colorata. Din corturi s-a furat civilizat, doar bani- actele au fost ingropate in nisip in fata resedintei. Tuborg a facut o petrecere verde la care comerciantii nu au avut bunul simt sa lase lumina aprinsa pana termina si ultima formatie de cantat- erau suparati ca fiecare si-a facut temele de acasa :D. Mesajul era unul ecologic, dar nimanui nu i-a pasat, de unde si gramezile de gunoaie care formau un labirint jenant...

Cel putin nu a gantat Guta... au venit doar trupe decente si cu antecedente. Pe mine Urma m-a uns pe suflet.

Era plin de moldoveni din republica, un pic precauti in a-si dezvalui originile- nu am inteles de ce... unul ne-a rugat sa ne uitam in alta parte pana face prietena lui tzush si ne-a premiat cu full view cand i-a venit lui randul. Altul s-a recomandat drept Peter Pan si ne-a cerut sa facem liniste timp de o ora, pana si-a acordat chitara si s-a suparat pe lipsa noastra de rabdare. Vedete de genul ne-au tot gasit... un manelist care a insistat sa ne faca focul ca sa se arunce in el... un fan Antonescu...

Pana la urma, fiecare s-a distrat cum a stiut... ce sa-i opreasca? Nivelul de preconceptii a fost la cote maxime, iar multe dintre ele s-au si confirmat, din nefericire.

Am fost de 1 mai la Vama Veche. E deja un cliseu pozitiv, poate de aceea aspira multi la el... sa fie asta un lucru bun?

din seria degetelor în priză

Pe la 9 ani ai mei, frate-meu a descoperit rock-ul. Vrând, nevrând am mers şi eu pe mâna lui, fără să-mi arunc, ce-i drept, caseta cu Brian Adams, canadianul meu preferat.

Şi cum aduna el casete VIVA, aşa aduna, cât mai negre şi mai zgomotoase, cum îi şade bine unui supărat, ca un pre-emo fără acces la interneţi şi implicit nici la terenţi, dar cu un butic de copiat copia copiei originalului, aşezat chiar în drum spre casă, de la şcoala. Şi la fel îşi umplea şi uşa cu poze cu oameni mari, machiaţi şi pieptănaţi haotic, vopsiţi pe piele şi incercelaţi în multe locuri.

Eu nu mă plângeam precum vecina de sunetele răguşite şi chiar mă îndragosteam uşor de ceea ce mai târzior Viţa de Vie numea Basul şi cu toba mare. Şi erau multe, ele, adunăturile astea de împieliţaţi şi se exprimau care cum puteau în limba pe care o învăţam pe atunci ca fiecare, de la Cartoon Network.

Şi uite-aşa, într-o zi, mă apucă pe mine fredonatul la TNT şi mă dădeam inconştient dinamită şi eram serioasă şi supărată, ca în videoclipurile de pe VH1... şi frate-meu se uita la mine ca prostul şi imi derula caseta să vadă ce altceva am mai învăţat. A fost, probabil, primul moment în care am simţit acceptul fratelui meu mai mare şi mândria că mă are drept discipol, măcar în muzică.

Cam asta a fost relaţia mea cu AC/DC... că acum nu mă număr printre ăia care şi-au luat bilete să-i vadă pe tărâm mioritic... ci ascult mai cu plăcere Metallica şi sunt megafană alternativ.

Dar nu cu asta vroiam să încep, ci cu pilda degetelor în priză. Aşadar, frate-meu a ajuns şi el om însurat, în curând şi la casa lui. Bea bere cu măsură şi sigur nu ar mai da share la sticle prin mulţime, la concerte, maram din considerente de igienă.

Dar din când în când îi place să se viseze cu o chitară în mână, în faţa a mii de fani tatuaţi şi sărind într-un picior pe scenă. Cred că încă mai speră să facă asta la batrâneţe, ca idolii lui muzicali care nu şi-au lăsat burtă, şi-au păstrat pletele şi o rockăie şi la vârste onorabile.

Lui frate-meu îi place să-şi mai bage degetele în priză din când în când şi să simtă cât AC/DC poate duce. Asta îl conservă în starea fragedă de adolescent rebel.

Ce zici, Chinezule? Merită frate-meu o biografie AC/DC, în locul biletului pe care nu l-a mai prins?


Update: multumiri inclinate poporului Chinez care si-a rupt de la gura un premiu special-bonus-mentiune sa aiba si ochii lui frate-meu de ce se bucura! :D

tribut

...celui mai bun om pe care l-am cunoscut
Am stat si am digerat vestea cu superficialitatea pe care o manifesti de obicei fata de o stire incredibila, chiar la limita absurdului... dar era adevarata si s-a intamplat unei persoane apropiate. Mi-e greu sa cred si acum, dar adevarul te plesneste cand te astepti mai putin si-ti da peste cap toate valorile.

Valorile alea care te fac sa apreciezi fara a intelege o persoana absolut altruista, al carei optimism incredibil face lucrurile posibile si a carei pofta de viata intrece orice limita. Te gandesti melancolic la micile clipe care iti descriu o persoana si nu poti sa nu zambesti la stangacia sinceritatii ei si la increderea oarba pe care o investeste in ceilalti, cu o sclipire vie in privire. Iti vine obsesiv in minte intrebarea fara raspuns: De ce?

Mi-e clar acum ca, pentru ca cineva cu sufletul atat de bun sa moara atat de devreme si intr-un mod atat de stupid, trebuie musai sa fie un motiv la mijloc. Acolo, sus, este un loc mai bun , un loc in care optimistii au dreptate sa vada dincolo de porcaria asta de aici.
O sa incep sa cred in puterea exemplului pe care nu l-am urmat pana acum si o sa sper ca asta este raspunsul la intrebare.

Multumesc pentru ceea ce ai fost si vei ramane in sufletele celor pe care i-ai bucurat.



va rog, nu comentati.

gadget de MP

    Follow memyselfandcris on Twitter