If I go crazy then will you still Call me Superwoman?

Azi m-am lăsat influenţată de nivelul scăzut de răbdare din privirea colegei mele de apartament şi am pornit cu hârtia, strânsă inestetic în bucătărie, spre centrul de colectare din capătul străzii.

Dar pentru că m-am hotărât în gând că vreau să fiu Superwoman în ciuda semnalelor negative din comunitate, m-am chinuit să înfig cutia în coşuleţul de la biţă... da, Batmobilul meu are coşuleţ şi mă ajută mai mult psihologic să scap de kilele acumulate dintr-o relaţie dezastruoasă a curului cu scaunul de birou.

Şi m-am târât astfel printre tiruri, ca să evit cioburile de pe trotuar, până la Libertatea,. Mă gândeam autoironic la cei care s-au refugiat în lumea lor şi arată ciudat pentru restul societăţii- m-a pufnit râsul... ceea ce oricum nu a ajutat la imaginea de ansamblu...

În curte la Libertatea, un plictisit se uita cu ură la mine că-i dau de lucru. M-a bucurat faptul că nu numai eu îi făceam profit patronului, ci şi un nene care îşi valorifica toată arhiva de ceva, cu tot cu dosare. I-am încredinţat lui nenea şi cutia mea, iar el a început să clipească cu gândul la un profit substanţial de pe urma cutiilor mele de tampoane, becuri, ouă, 3-4 ziare şi oferte Real... sper să se bucure încă!

Am plecat de acolo cu zâmbetul pe buze, fără să ştiu exact de ce şi mi-a venit în minte proiectul Let"s do it, Romania! şi am început să visez la motive să rămân, totuşi, în ţară. Mi-a trecut repede în timp ce îmi urcam biţa pe trotuar şi din spate m-a plesnit un "Ui şi la asta" din partea unor piţipoance colorate din generaţia liceană.

Apoi m-am chinuit să trec de alţi coloraţi pe un trotuar mai puţin spart decât strada şi mi-am luat o "Pe trotuar stau eu! Tu ce cauţi aici?" şi m-am întrebat şi eu acelaşi lucru...

EU CE CAUT AICI?

[live] vulturul se indoapa!

Pentru Cata, un designer faimos din Sibiu, care se plangea ca nu mai scriu nimic sa-l binedispuna...

Transmit live de la Marea Mancariada
Norocul nemancatilor ca frate-meu ca nu citeste nimeni blogul meu de la hotelul al carui nume nu-l dau, din considerente de confidentialitate si profit burtos pentru ei... dar sa vin cu lamuriri:

Frate-meu putea sa jure ca e singurul drd. ing. din capitala care se baga la bufeturi mai fancy, ca alea organizate la evenimente cu oameni imbracati frumos, de fapt- chiar la alea. Dar azi, cand a depus efortul deosebit de a-si lua tricoul cu fata in fata si si-a sters de praf si noroace adidasii din colectia Cora, premeditat de ieri cand a vazut afisul conferintei, a avut socul de a se trezi cu o mana de concurenta care nu facea nota discordanta cu peisajul in materie vestimentara.

Se poate spune ca e un trend, nu? Asa ca i-am spus Marea Mancariada.

Am primit legatura telefonica la fata locului de unde frate-meu imi relateaza mie si eu dau mai departe mamei noastre si inca unei cititoare de care am aflat azi (multumesc, Ioneque uite-aici stire de mare angajament jurnalistic). Si de aia am zis ca-i live... pentru ca este, nu-i asa?

Asadar, meniul zilei cuprinde, din cate a putut frate-meu sa apuce: peste obisnuit, de criza; prajituri bune; salata de fructe... pentru bautura, mai astept sa identifice localizarea

In acest moment, se lucreaza la o documentare fotografica, avand in vedere ca frate-meu e dotat cu un Nokia cu lanterna, care scoate doar ochi rosii, s-a dus sa-si faca poze cu ceilalti nemancati pe care ii tradeaza acum blitzul de la iphone. Promit sa vin si cu poze, daca-mi trimite. Cum sa nu iubesti Internetul?


UPDATE: 1. nem poze. ma gandesc serios sa dau drumul la o linie de donatii pentru dotarea corespunzatoare a urmatorului eveniment MM
2. cica a fost mai multa mancare ieri, cand frate-meu, pe care o sa-l numesc de acum reporterul de serviciu- adica RS, a ajuns cand se racise deja.
3. bautura nu era... pentru ca RS nu a gasit si eu am incredere in el! :)
se pare ca era eveniment de bugetari acesta...
Intrebat cum poate aprecia captura de azi, RS a declarat: "Sper sa nu mi se aplece de la peste."

Din culise: cred ca mama o sa aiba aceeasi reactie dupa ce-mi deschide blogul, ca atunci cand am scris amandoi un mesaj de multumire public sub fereastra bucatariei, dar asta e un alt subiect, pentru zile mai plictisitoare...

Concluzie: Multumiri RS pentru daruire si curaj! Astept si alte relatari.

cand am urat publicitatea

Am citit azi un interviu cu Naumovici in Kamikaze, care mi-a intarit convingerea ca e un papagal. Naumovici e tipul ala cu "Batman, Batman", un fel de Sergiu Nicolaescu al publicitatii mioritice si o la fel de vedeta bucuresteana ca si Nikita, de exemplu.

Mie mi s-a parut ca in interviul asta isi confeseaza singur ratarea, dirijat cu niste intrebari Kamikaze, evident. Dar nu asta m-a frapat, ca sincer ma asteptam... m-a surprins, insa, faptul ca s-a lasat ademenit in desfiintarea propriei campanii pro-distrugerea Rosia Montana... ma gandesc daca, atunci cand il citeste si el, isi da seama ce a spus... sau daca nu cumva a gandit-o asa...

Pe scurt, tipul asta e pro exploatarea aurului de sub Rosia Montana, de cand a punctat primul in box-office ul publicitar romanesc, ridicand, probabil, nivelul spagilor pentru parlamentarii care n-ar concepe sa castige mai putin ca puta asta... Acelasi tip ne spune ca el e cel mai prolific din familia lui care a facut bani din crasme ... si ca de cinci ori si-a pierdut averea, incluzand-o si pe fosta consoarta la motive. Un record, avand in vedere ca s-a apucat de "munca" la 30 de ani!

Naumovici sustine mandru ca neam de neamul lui a crezut in cash [la saltea], nu in proprietati. Aste e exemplul nomad dat romanilor... sa ne tiganim toti... ca banii sunt mai importanti decat ce e sub picioare si in jurul tau...

Am inceput sa-l inteleg pe Naumovici... dar nu cred ca el o sa-i inteleaga vreodata pe cei din Rosia Montana care lupta cu toate armele sa-si salveze ce au creat... si nu e vorba de o garsoniera la bloc sau o crasma in coltul strazii... ci de conservarea unei culturi.

Uite inca un articol care merita citit!