despre durerea de a fi valcean

Nu imi place sa particip la curatenie. De obicei cineva ma constrange atunci cand am cel mai mic chef.

Mi se intampla, totusi, sa am initiative. Dupa o noapte de framantari, calcule, blesteme si "de ce mie, Doamne?" nu este nimic mai satisfacator decat sa aplici Domestos peste depunerile milenare de calcar din cada.

Mi se intampla, de asemenea, sa impart apartamentul cu doi baieti. Asta pentru ca mi-am dorit sa stau cat mai aproape de uzina, sa ma trezeasca goarna si sa ajung 1-2, cu ochii inca inchisi la scarbiciu. Si cum uzina se afla in cartierul rezidential Continental, este de inteles ca eu impart apartamentul cu doi ingineri.

A fi inginer contrazice orice regula a igienei. Desigur, mai sunt dare de educatie formala care salveaza cat de cat stomacul unei domnisoare. A fi inginer inseamna sa se incliseze dosul capacului de la wc, sa se faca un covor de nisip pe gresie sau sa speri la o botanista care iti va aprecia colectia de ciuperci crescute in frigider.

A fi inginer originar din Valcea insemna sa vii acasa si sa te sperii ca nu mai recunosti cada ta galbena, pasta de dinti pastrata cu intuitie pe fundul chiuvetei, pentru zilele mai grele, frigiderul asudat sau pantofii rasletiti in fata usii pentru slalomuri matinale.

A fi inginer din Valcea insemna sa readuci mediul care te caracterizeaza la starea originala, sfidand satisfactia mea dintr-o zi de sambata (caci doar sambata a rezistat).

Traiasca inginerul de Valcea caci el imi aduce aminte de ce nu-mi place sa particip la curatenie.