"Indiferent la care rand te vei aseza la casa, celelalte vor merge mai repede!"- Murphy
CFRul lor, rush hour (cand pleaca lumea de la serviciu si are timp sa sacaie functionari)... vreau sa-mi cumpar un bilet pentru Munchen. 11 case in total, numai 2 in pauza. sala plina de lume. Un dude in uniforma te indreapta spre o cutie magica, prevazuta cu un buton rosu. e atat de palpitant. apas si iese o hartiuta cu un numar. Imi ridic privirea catre cele 4 monitoare. Ultimul numar extras este 539. Pe hartia mea scrie 556. Daca as fi fost inginer, as fi calculat timpul relativ peste care voi vorbi cu o functionara frustrata, dar nu sunt, asa ca incep sa observ lumea.
Asta faci, de obicei, la coada. Te uiti in cosul omului, iti dai cu parerea asupra stilului de viata, statutului social... apoi te enervezi ca ala din spate te impunge cu umbrela sau incerci sa scoti capul din ambuscada, pentru o gura de aer. Despre asta vorbeste Murphy... si despre faptul ca in stanga, carucioarele pline ochi par sa ajunga mai repede in partea cealalta decat cele trei-patru cosuri de mana pe care le-ai estimat cand ai luat decizia.
Dar ce poti sa faci cand nu ai cu cine compara, de fapt, nu stii exact cine e inaintea ta?? Pe monitoare se schimba numere si clientii sunt distribuiti in functie de disponibilitatea functionarului. Nu ai nicio sansa sa iti alegi coada "mai usoara", fara "babi certareti", fara "etnici analfabeti"... GAta! am gasit preocupare... ma straduiesc sa ghicesc functionarul la care ajung.
Nu am succes. Ma postez in fata unei nemtoaice gigantice. Clar ma asteapta niste fete plictisite si o greata provocata de faptul ca nu vb germana. Surpriza! Vorbeste un "pic de engleza"- in fapt, imi pronunta cifrele cu accent britanic!!!- imi gaseste cea mai ieftina varianta (btw, nu e chiar mocca, dar pt mine si poloneza, dus-intors- 85 de euro... daca stau sa ma gandesc, Sibiu-Buc e cam 30 de euro/persoana, pret intreg). Imi printeaza biletul si imi marcheaza orele si datele. Apoi imi ureaza drum bun si imi multumeste ca imi sui fundul in trenul lor.
Comparand asta cu moacele acre ale ceferistelor noastre(pentru cunoscatori, nu pot sa nu o mentionez aici pe Mareana de la Arad), care nici restul de 50de bani nu ti-l mai dau, nici macar sub forma de bomboane, zahar vanilat, sau suruburi... cred ca CFRul lor ruleaza!
nemti:1, Murphy:0... dar meciul nu e nici la jumatate!
vesti bune... de pe frontul de est!
Vineri am avut o zi buna, dupa esecul de joi, de la Consulatul Onorific al Romaniei la Stuttgart. Am inceput cu un raspuns poziti de la Sibiu. Se pare ca experienta CCE a upgradat administratia locala la nivel de normalitate, cel putin din punctul de vedere al turismului. Mi s-a multumit pentru “ajutor” si mi s-a promis sa-mi trimita materialele.
Urmatorul email era de la reprezentantul pe probleme economice in regiunea BW, al Consulatului Romaniei la Munchen. Ieeeeeeei! Cineva imi citeste mailurile! Imi confirma sprijinul si ma invita la un eveniment organizat in Stuttgart, unde puteam face cunostinta oficial.
Asa ca mi-am luat poloneza si am participat, consultand in prealabil globul de cristal pentru poze si informatii despre participanti...
Una peste alta, la eveniment participa si strasata vietii care, desi nu e functionar roman, tot a aplicat strategia mioritica de pupincurism, pentru a da de inteles nenilor de la Consulat ca a incercat si ea sa ma ajute, dar... i-am dat ignore si mi-am vazut de treaba.
Evenimentul era un fel de... concurs intre licee pe teme politice, cu participarea a trei consulate: cel romanesc, cel italian si cel unguresc... ca sa vezi ironie! Si pentru ca era o buna oportunitate sa atragi atentia tinerilor nemti asupra tarii reprezentate, care e in UE si pe care o finanteaza tatii lor, furnicute la marile companii din urbe, fiecare consuat si-a adus de acasa ce a avut mai atractiv: ungurii au venit cu harti rutiere, carti frumoase, magneti si insigne, dar si cu bucatari; romanii au venit cu brosuri printate la vreun Carabulea in curte; iar italienii cu venit cu degetul bine infipt- ca doar cine nu stie unde e Italia? Romanii sigur stiu ;)
La inceputul spectacolului, au urcat niste copii pe scena, de la Liceul de muzica... sa cante ceva legat de UE, cu mesaj de pace. Cantecul a ridicat in picioare jumatate de sala. Primii care s-au ridicat au fost romanii. Mie mi-a fost frica sa ma ridic, intrucat in stanga mea, o baba blonda si kilometrica nu a putut sa nu remarce numarul majoritar de copii colorati din cor... si a afirmat intr-o germana usor de dedus: “nu stiam ca Africa e in UE!”... mi-a fost frica si sa recunosc in gura mare ca nu vorbesc germana... si aveam de ce... ca raspunsl ei a fost o privire din cartile cu vrajitoare, dupa care a si plecat. Afara, ma uitam peste umar... :D
Deci: o sa primesc materiale pentru serile romanesti planificate deja! Ieeeeei!
Urmatorul email era de la reprezentantul pe probleme economice in regiunea BW, al Consulatului Romaniei la Munchen. Ieeeeeeei! Cineva imi citeste mailurile! Imi confirma sprijinul si ma invita la un eveniment organizat in Stuttgart, unde puteam face cunostinta oficial.
Asa ca mi-am luat poloneza si am participat, consultand in prealabil globul de cristal pentru poze si informatii despre participanti...
Una peste alta, la eveniment participa si strasata vietii care, desi nu e functionar roman, tot a aplicat strategia mioritica de pupincurism, pentru a da de inteles nenilor de la Consulat ca a incercat si ea sa ma ajute, dar... i-am dat ignore si mi-am vazut de treaba.
Evenimentul era un fel de... concurs intre licee pe teme politice, cu participarea a trei consulate: cel romanesc, cel italian si cel unguresc... ca sa vezi ironie! Si pentru ca era o buna oportunitate sa atragi atentia tinerilor nemti asupra tarii reprezentate, care e in UE si pe care o finanteaza tatii lor, furnicute la marile companii din urbe, fiecare consuat si-a adus de acasa ce a avut mai atractiv: ungurii au venit cu harti rutiere, carti frumoase, magneti si insigne, dar si cu bucatari; romanii au venit cu brosuri printate la vreun Carabulea in curte; iar italienii cu venit cu degetul bine infipt- ca doar cine nu stie unde e Italia? Romanii sigur stiu ;)
La inceputul spectacolului, au urcat niste copii pe scena, de la Liceul de muzica... sa cante ceva legat de UE, cu mesaj de pace. Cantecul a ridicat in picioare jumatate de sala. Primii care s-au ridicat au fost romanii. Mie mi-a fost frica sa ma ridic, intrucat in stanga mea, o baba blonda si kilometrica nu a putut sa nu remarce numarul majoritar de copii colorati din cor... si a afirmat intr-o germana usor de dedus: “nu stiam ca Africa e in UE!”... mi-a fost frica si sa recunosc in gura mare ca nu vorbesc germana... si aveam de ce... ca raspunsl ei a fost o privire din cartile cu vrajitoare, dupa care a si plecat. Afara, ma uitam peste umar... :D
Deci: o sa primesc materiale pentru serile romanesti planificate deja! Ieeeeei!
bine ati venit la noi!
Voluntariatul inseamna, pentru mine, a face treaba functionarilor publici, cu drag!
am plecat de la uzina cu greata functionarului si am zis sa ma curat un an in Germania.. am plecat cu bagajul de stereotipuri despre romani (le stim cu totii), hotarata sa le desfiintez pe toate cu purtarea mea exemplara, si am dat aici peste o problema mult mai grava: aici nimeni nu cunoaste nici macar stereotipuri! m-am lovit de intrebarile pe care le-am mentionat deja... si brusc, mi se ofera ocazia sa promovez Romania... si mi se pare din ce in ce mai provocator. o sa contactez autoritile!
aflu ca exista Consulatul Onorific al Romaniei la Stuttgart. Le scriu un e-mail, sa vad daca imi pot da niste brosuri despre Romania, mail la care nu mi se raspunde. Profit de programul cu publicul si le fac o vizita.
Sediul este intr-o cladire pustie. La receptie ma saluta o fatuca putin disperata ca trebuie sa vorbeasca engleza. Suna biroul consulatului. De la celalat capat mi se pun intrebarile standard, prin fatuca: ce vreau? am programare? care e nationalitatea mea? mi se spune sa astept.
Si astept, gandindu-ma cu bucurie ca o sa intalnesc romani, ca o sa povestesc despre ce fac eu aici, ca o sa primesc o cana cu apa si ca o sa primesc tot sprijinul de care am nevoie sa fac treaba blondei, cu drag!
se coboara o tanti, anuntata fiind de niste tocuri ascutite (apreciez efortul de deplasare). ma masoara vizibil si da mana cu mine. ii spun cum ma cheama. ea nu. macar imi vorbeste in romana. ma simt ca acasa. dar nu ca acasa la mama... ca acasa, la coada la ghiseul primariei, in fata unei frustrate sexual care nu intelege cum de publicul nu cunoaste procedurile interne si o face sa piarda atata timp cu prostii, cand de azidimineata nu a mai apucat sa intoarca o carte la solitaire.
mi se spune ca ei nu au materiale, ca n-au unde sa le puna. sa contactez ministerele. sau ambasada din Berlin. sa ma dau singura cu capul de pereti, ca ei nu sunt functionari romani, deci n-au cum sa ma ajute. nu stiu cum se face, dar functionarul vorbitor de romana va ramane functionar roman, indiferent de cine ii plateste salariul!
mi-a trecut dorul de casa! macar am facut ceva bun pe ziua de azi. astept, cu interes, raspunsul primariei din Sibiu. pana acum, mi-au spus ca m-au bagat in analele arhivate cu nr. 102589 / 18.03.2009
am plecat de la uzina cu greata functionarului si am zis sa ma curat un an in Germania.. am plecat cu bagajul de stereotipuri despre romani (le stim cu totii), hotarata sa le desfiintez pe toate cu purtarea mea exemplara, si am dat aici peste o problema mult mai grava: aici nimeni nu cunoaste nici macar stereotipuri! m-am lovit de intrebarile pe care le-am mentionat deja... si brusc, mi se ofera ocazia sa promovez Romania... si mi se pare din ce in ce mai provocator. o sa contactez autoritile!
aflu ca exista Consulatul Onorific al Romaniei la Stuttgart. Le scriu un e-mail, sa vad daca imi pot da niste brosuri despre Romania, mail la care nu mi se raspunde. Profit de programul cu publicul si le fac o vizita.
Sediul este intr-o cladire pustie. La receptie ma saluta o fatuca putin disperata ca trebuie sa vorbeasca engleza. Suna biroul consulatului. De la celalat capat mi se pun intrebarile standard, prin fatuca: ce vreau? am programare? care e nationalitatea mea? mi se spune sa astept.
Si astept, gandindu-ma cu bucurie ca o sa intalnesc romani, ca o sa povestesc despre ce fac eu aici, ca o sa primesc o cana cu apa si ca o sa primesc tot sprijinul de care am nevoie sa fac treaba blondei, cu drag!
se coboara o tanti, anuntata fiind de niste tocuri ascutite (apreciez efortul de deplasare). ma masoara vizibil si da mana cu mine. ii spun cum ma cheama. ea nu. macar imi vorbeste in romana. ma simt ca acasa. dar nu ca acasa la mama... ca acasa, la coada la ghiseul primariei, in fata unei frustrate sexual care nu intelege cum de publicul nu cunoaste procedurile interne si o face sa piarda atata timp cu prostii, cand de azidimineata nu a mai apucat sa intoarca o carte la solitaire.
mi se spune ca ei nu au materiale, ca n-au unde sa le puna. sa contactez ministerele. sau ambasada din Berlin. sa ma dau singura cu capul de pereti, ca ei nu sunt functionari romani, deci n-au cum sa ma ajute. nu stiu cum se face, dar functionarul vorbitor de romana va ramane functionar roman, indiferent de cine ii plateste salariul!
mi-a trecut dorul de casa! macar am facut ceva bun pe ziua de azi. astept, cu interes, raspunsul primariei din Sibiu. pana acum, mi-au spus ca m-au bagat in analele arhivate cu nr. 102589 / 18.03.2009
gadget de MP
Ia si la pachet!
Postări
Comentarii