experienta absurdului

Un turc de 27 de ani, care vorbea o tarasica de engleza, mai mult din maini, absolvent de sport la el acasa si venit in .de pentru un stagiu de voluntariat ca sa stea cu prietena italianca (nu am intrebat cum comunica intre ei...am presupus doar) si sa joace fotbal cu pustii in curtea scolii- deci un turc ma intreaba daca eu consider integrarea Turciei in UE periculoasa (nu in atatea cuvinte, evident). am lasat intrebarea sa ma pocneasca dupa ceafa, fara sa stiu ca urma ceva cu mult mai dureros. am raspuns cu nu si am facut imprudenta sa intreb de ce? mi-a zis ca el crede ca RO e periculoasa pentru tarile europene. mda... atunci am cazut din picioare! un turc imi spune ca romanii sunt periculosi! mi s-au derulat in minte imagini din cartile de istorie, statui cu Mircea, Stefan si Mihai... apoi mi-a ramas pe retina peisajul mirific al minoritarilor turci si al poluarii fonice pe care o emana in marile orase nemtesti... am intrebat din nou de ce? mi-a zis ca prietena lui, italianca, i-a zis ca sunt foarte multi romani in Italia...

3 surse! asta e o regula importanta in informare. e o regula pe care n-o mai aplica nimeni astazi. este de ajuns sa accepti o informatie dintr-o sursa apropiata, ca sa iti faci o opinie proprie. oricum, n-o vei folosi decat daca este absolut necesar! in rest, nu intereseaza pe nimeni. e adevarat, cu atatea surse de informare, timpul pare atat de scurt si de ce ti l-ai pierde gandindu-te la altceva decat la tine?
Adevarul este ca in vest individualismul naste o mare superficialitate, o superficialitate a carei raza de interes se intinde cel mult pana la urmatorul individ.

e absurd faptul ca globalizarea, interculturalitatea, mijloacele de comunicare sunt in continua dezvoltare, in ciuda faptului ca individul se izoleaza din ce in ce mai mult in propriile limite... sau poate ne agatam de propriile limite ca sa ramanem sociali? hmm...