O reclama pe un bilboard promite mult mai mult parfum intr-un detergent din clasa Dorel. In subsolul reclamei, un asterix lamureste "parfumul se pastreaza in haine pentru aproximativ 8 ore".
Desigur, in orice colt de societate in care Dorel se spala cu sapun mai des de o data la luna plina si-si schimba hainele cu aceasta ocazie, asterix-ul este o insulta la adresa lui Dorel.
Dar pentru ca studiul de piata arata ca Dorel prefera sa investeasca mai mult intr-un detergent cu extra parfum, decat sa-si treaca pe lista inca un produs, asterixul face tot spatiul.
Dorel nu poate cere banii inapoi pe extra parfum cand se plange lumea in autobuz de extra duhoare. Compania este acoperita, iar Dorel trebuie sa mai patreaca o ora in fata raftului cu sapunuri incercand sa aleaga un extra parfum fara asterix.
despre ce-ti aminteste copilaria
Un drum in urbea natala imi aduce tot timpul inapoi varsta copilului.
Probabil si pentru ca tipa care ma tunde imi spune "Puiule" sau ca ai mei ma asteapta de cele mai multe ori cu sifoanele pregatite de un drum la coltul strazii. Sau poate sunt stradutele din fata scolii care ma fac sa ma ascund dupa copaci si sa astept cu sufletul cat puricele momentul potrivit sa tasnesc spre zidul demn de Ptui!
Unul dintre motivele astea sau o combinatie ma face sa ma uit zambind la vanzatoarea de la buticul cartierului care isi stie clientela si le pregateste numarul exact de paini, de la intrare. Am, desigur, un ciudat simt de mandrie cand cateii se adapostesc acum sub PixMobilul meu si injur cu responsabilitate vecinii care se sprijina de el in lungile discutii despre nimic.
Gardul scolii s-a inaltat si pietrificat. Nu se mai vede terenul polivalent unde ne-am descoperit talente sportive si ne-am rup genunchi. Mi se pare trist sa nu vad kinderi intinzand un elastic sau plimband o minge deasupra capetelor. Imi vine sa adun o gasca si sa reinviem traditia.
In parcul din centru unde se canta la chitara si defilau punkisti l-au mutat pe Mihai si i-au plantat o fantana muzicala, sa se bucure toata familia de culturalizare. Oare mai exista rockoteca din CFR?
Urbea e in miscare, dar Puiul vine sa se tunda si sa-si ia plase de rasfat parintesc la pachet.
despre comportamentul mamiferelor bipede in situatii de timp liber
Homo Vichendus hiberneaza cinci zile pe saptamana. De duminica seara isi suge de sub unghii grame de desfatare acumulate in 2 zile. Motaie nerabdator in asteptarea celei de-a opta ore de lucru a sfintei zile de vineri.
Homo Vichendus se manifesta sub forme diferite.
Cateodata este o gazela potcovita cu tocuri de 20 si invelita in piele de felina. Se unduieste melodios si-si dezvaluie culoarea chiloteilor.
Privitorii isi trag un scaun mai in fata si cad in extaz. Ei sunt Homo Vichendus Profitorus. Un fel de vulturi care se hranesc de pe urma vanatorilor.
Homo Vichendus Vanatorus isi inhata prada cu o sticla de Jack si doze de buli. Se unduieste in rand cu ea si isi umfla piptul victorios spre admiratia infinita a fanilor.
Homo Vichendus Timidus studiaza strategia lui Vanatorus dar nu stie s-o aplice.
Homo Vichendus Plictisitus ia parte la spectacol doar asa. I s-a spus ca e vineri seara.
Homo Vichendus Calatorus nu cunoaste fauna si o compara cu speciile de acasa. Intre timp se bucura de caracterul exotic al propriilor obiceiuri.
Homo Vichendus Vichendus este o specie rara. O gena plecata cu sorcova strica tot sistemul.
Vichendus Vichendus este incapabil sa hiberneze. Este condamnat la sapte zile de desfatare.
Homo Vichendus se manifesta sub forme diferite.
Cateodata este o gazela potcovita cu tocuri de 20 si invelita in piele de felina. Se unduieste melodios si-si dezvaluie culoarea chiloteilor.
Privitorii isi trag un scaun mai in fata si cad in extaz. Ei sunt Homo Vichendus Profitorus. Un fel de vulturi care se hranesc de pe urma vanatorilor.
Homo Vichendus Vanatorus isi inhata prada cu o sticla de Jack si doze de buli. Se unduieste in rand cu ea si isi umfla piptul victorios spre admiratia infinita a fanilor.
Homo Vichendus Timidus studiaza strategia lui Vanatorus dar nu stie s-o aplice.
Homo Vichendus Plictisitus ia parte la spectacol doar asa. I s-a spus ca e vineri seara.
Homo Vichendus Calatorus nu cunoaste fauna si o compara cu speciile de acasa. Intre timp se bucura de caracterul exotic al propriilor obiceiuri.
Homo Vichendus Vichendus este o specie rara. O gena plecata cu sorcova strica tot sistemul.
Vichendus Vichendus este incapabil sa hiberneze. Este condamnat la sapte zile de desfatare.
cand lenea dormea
Am primit doua plangeri. De ce nu e marfa noua aici? Pentru ca nu am timp. Nu am timp, nu pentru ca as intreprinde ceva productiv. Nu am timp pentru ca mi-e lene sa-mi fac.
Laptopul meu sufera de lipsa de autonomie. Incarcatorul lui sufera de cablu slabit. Internetul coalizeaza si el si se taraste. Mie mi-e lene.
Ce face omul cu lenea?
Am dus-o la festivalul de teatru. Mi-au placut cel mai mult concertele. Niste duzi indie care faceau soundtrack pentru zburatori. Si zburatorii aruncau confetti. Alti duzi mi-au demonstrat cum poti sa traiesti boem din prosteala. Trebuie sa ai un talent si sa-l dezvolti. Talentul italienilor aruncatori de steaguri a fost acela de a purta colanti. Erau chiar talentati. Si mai talentati au fost niste australiano-germano-americani cu un clopotel si instrumente muzicale miniaturiale. M-au facut sa-i urmaresc pe feisbuc.
Am fost la TIFF. Mi-au placut filmele in aer liber. Nu mi-a placut concertul Bregovic pe care l-am petrecut la coada la bere. Am stat in ploaie la un film cu doi romani si Collin FaraEl. Lenea mea se desfata la filme.
Am fost la Carmina Burana. Am consultat Wikipedia inainte. Nu e o spanioloaica. Am descoperit o gramada de instrumente muzicale la care as putea avea talent. Gongul. Clopotelul. Ciocanul in forma de betigas de urechi. Doua cinele pe care eram convinsa ca le-a inventat Jerry sa-l chinuie pe Tom. Sa nu uitam de tamburina. TA-LEN-TA-TA!
Mi-am dus lenea in natura. I-a placut. Nu i-a placut ca in week-end ploua, in timp ce, de luni pana vineri, se uita cu jind la soare prin geamul de la lucru. Ar toarce.
Gata, s-a trezit lenea. Trebuie sa inchid.
Laptopul meu sufera de lipsa de autonomie. Incarcatorul lui sufera de cablu slabit. Internetul coalizeaza si el si se taraste. Mie mi-e lene.
Ce face omul cu lenea?
Am dus-o la festivalul de teatru. Mi-au placut cel mai mult concertele. Niste duzi indie care faceau soundtrack pentru zburatori. Si zburatorii aruncau confetti. Alti duzi mi-au demonstrat cum poti sa traiesti boem din prosteala. Trebuie sa ai un talent si sa-l dezvolti. Talentul italienilor aruncatori de steaguri a fost acela de a purta colanti. Erau chiar talentati. Si mai talentati au fost niste australiano-germano-americani cu un clopotel si instrumente muzicale miniaturiale. M-au facut sa-i urmaresc pe feisbuc.
Am fost la TIFF. Mi-au placut filmele in aer liber. Nu mi-a placut concertul Bregovic pe care l-am petrecut la coada la bere. Am stat in ploaie la un film cu doi romani si Collin FaraEl. Lenea mea se desfata la filme.
Am fost la Carmina Burana. Am consultat Wikipedia inainte. Nu e o spanioloaica. Am descoperit o gramada de instrumente muzicale la care as putea avea talent. Gongul. Clopotelul. Ciocanul in forma de betigas de urechi. Doua cinele pe care eram convinsa ca le-a inventat Jerry sa-l chinuie pe Tom. Sa nu uitam de tamburina. TA-LEN-TA-TA!
Mi-am dus lenea in natura. I-a placut. Nu i-a placut ca in week-end ploua, in timp ce, de luni pana vineri, se uita cu jind la soare prin geamul de la lucru. Ar toarce.
Gata, s-a trezit lenea. Trebuie sa inchid.
e postul pastelui, draga!
Nimic nu se compara cu puritatea sufleteasca pe care ti-o inspira babele din autobuz in sfanta perioada a curateniei morale pe care ne-o impunem bi-anual ca vrem sau nu vrem. Nimic, iti spun!
De cum te urci si faci slalom printre plasele umplute matinal, gandindu-te in sinea ta ca hypermarketul cu program prelungit s-a inventat special pentru tine, paganul care nu-si dezlipeste bine ochii pana la birou la ora la care ele se gandesc deja la meniul de pranz. Chiar din pragul autobuzului faci crowd diving si ignori ghionturile uracioase in drum spre stampilator. Iti zici ca intelepciunea tineretii tale poate trece peste ciufutenia baranetii. E ok, mah.
Te asezi pasnic si vertical intr-un colt ferit si asisti stupefiat la show. Babele se fac remarcate una cate una, una peste alta, toate o data... si spiraleaza piruete verbale in auzul tau ingrozit. Ti se face gura punga. Ai auzit, draga, cum si-a lasat aia barbatu'? Da nepotu' lu cutare nu-si mai revine! Da nu ma impinge, nu vezi ca ma doare mana? Vorbste frumos, draga, ca e postul pastelui!
Iti doresti sa nu ajungi la varsta la care argumentul suprem in orice disputa este pseudo-credinta intr-un ritual bi-anual. Daca mi se va intampla asa ceva, sa ma plesneasca cineva!
De cum te urci si faci slalom printre plasele umplute matinal, gandindu-te in sinea ta ca hypermarketul cu program prelungit s-a inventat special pentru tine, paganul care nu-si dezlipeste bine ochii pana la birou la ora la care ele se gandesc deja la meniul de pranz. Chiar din pragul autobuzului faci crowd diving si ignori ghionturile uracioase in drum spre stampilator. Iti zici ca intelepciunea tineretii tale poate trece peste ciufutenia baranetii. E ok, mah.
Te asezi pasnic si vertical intr-un colt ferit si asisti stupefiat la show. Babele se fac remarcate una cate una, una peste alta, toate o data... si spiraleaza piruete verbale in auzul tau ingrozit. Ti se face gura punga. Ai auzit, draga, cum si-a lasat aia barbatu'? Da nepotu' lu cutare nu-si mai revine! Da nu ma impinge, nu vezi ca ma doare mana? Vorbste frumos, draga, ca e postul pastelui!
Iti doresti sa nu ajungi la varsta la care argumentul suprem in orice disputa este pseudo-credinta intr-un ritual bi-anual. Daca mi se va intampla asa ceva, sa ma plesneasca cineva!
rezumat de campanie
campanie de cateva luni:
In 31 decembrie am ramas fara Batmobil. Ii banuiesc pe indienii din capatul strazii care treceau cu un carucior plin de chestii prin fata casei. Ma straduiesc tare sa nu-mi cresc o mustacioara neagra sub nas si o carare dreapta in crestet. Grrrr
M-am urcat pe placa si mi-a placut. Am mers in genunchi, pe buci, pe noada, dar la final de sezon am reusit sa par ca stiu ce fac. Este noul meu sport de iarna preferat. In cazul in care nu stiti ce sa-mi luati cadou, accept si bonuri de benzina pana in Austria! :D
Mi-am luat Pixmobil. E negru si rau. Are trapa si prinde Guerrilla. In ziua cand l-am inmatriculat i-am scos numerele vechi cu brelocul si le-am sters de praf cu servetele intime, ca o pisi independenta, fata! Am trecut prin focurile birocratiei si am supravietuit. Nu recomand, insa. Am observat ca la Petrom vine tot timpul cineva sa ma ajute sa nu vad cam cata benzina intra de 50 de lei. Dar e de bine, zic..
Am trecut la bifat o lista de formatii romanesti pe care sa le vad live. E lunga, dar mai accept propuneri. Pana acum recomand calduros Kumm si Grimus.
In rest, m-au enervat multe chestii, ca fauna domestica din varf de natura, care in ciuda lipsei de semnal avea o sursa de zgomot muzical sa le tradeze rasa bronzata.
Am decis sa nu ma mai enervez, de aceea n-am mai refulat nici in ograda blogspoteasca. Dar o sa-mi treaca si asta si revin.
Numai bine!
In 31 decembrie am ramas fara Batmobil. Ii banuiesc pe indienii din capatul strazii care treceau cu un carucior plin de chestii prin fata casei. Ma straduiesc tare sa nu-mi cresc o mustacioara neagra sub nas si o carare dreapta in crestet. Grrrr
M-am urcat pe placa si mi-a placut. Am mers in genunchi, pe buci, pe noada, dar la final de sezon am reusit sa par ca stiu ce fac. Este noul meu sport de iarna preferat. In cazul in care nu stiti ce sa-mi luati cadou, accept si bonuri de benzina pana in Austria! :D
Mi-am luat Pixmobil. E negru si rau. Are trapa si prinde Guerrilla. In ziua cand l-am inmatriculat i-am scos numerele vechi cu brelocul si le-am sters de praf cu servetele intime, ca o pisi independenta, fata! Am trecut prin focurile birocratiei si am supravietuit. Nu recomand, insa. Am observat ca la Petrom vine tot timpul cineva sa ma ajute sa nu vad cam cata benzina intra de 50 de lei. Dar e de bine, zic..
Am trecut la bifat o lista de formatii romanesti pe care sa le vad live. E lunga, dar mai accept propuneri. Pana acum recomand calduros Kumm si Grimus.
In rest, m-au enervat multe chestii, ca fauna domestica din varf de natura, care in ciuda lipsei de semnal avea o sursa de zgomot muzical sa le tradeze rasa bronzata.
Am decis sa nu ma mai enervez, de aceea n-am mai refulat nici in ograda blogspoteasca. Dar o sa-mi treaca si asta si revin.
Numai bine!
viata e o barca
bine, bine pentru unii e croaziera, pentru altii vapor, dar sa ramanem la lucruri simple!
Asadar, viata e o barca pe care o ancorezi din cand in cand unde ai impresia ca ti-e mai bine, in locurile cele mai confortabile.
Cand esti mic, o ancorezi in familie, iti faci repere, iti cladesti o coliba pe plaja, te bucuri de soare si fructele exotice. Pana te plictisesti si vrei sa simti vantul in spate. Te urci iar in barca si-ti muti ancora in mijlocul prietenilor. Ei iti sunt repere.
Termini un liceu, o facultate si nu mai stii unde sa-ti pui ancora. Daca ai ceva noroc, ti se implanta intr-un job. Repere noi, alte principii. Reperele copilariei se dizolva usor, usor.
In viata se mai intampla sa ramai si fara ancora. Se rupe franghia si plutesti fara directie intre alte barci. Te rogi sa dai de o insula, de repere si de principii.
Nu-i nimic: importanta este barca, nu ancora!
draga Mosule,
Este inutil sa te mint cu promisiuni de cumintenie, stim cum functioneaza chestia asta, asa ca sa zicem ca ne-am facut fiecare treaba... de acord?
Mai tii minte cand stiam ce-mi doresc? Acum ceva ani, cand ma mai chinuiam sa-mi placa poeziile si sa le recit cu farmec peltic, printre dintii nou-nouti... si-ti ceream carti si portocale... Eu nu mai tin minte ce-mi aduceai, dar stiu ca eram incantata de sonerie si ma incerca asa un fior de nerabdare pana se hotarau ai mei sa impodobim bradul... si ma enervau colindatorii ca intarziau procesul de despuiere a cadourilor. Da, da... cam pe atunci!
Anul asta vreau sa-mi aduci sentimentul ala. Fara ambalaj, fare sonerie, fara poezii. Lasa-l pe covor in fata usii, ca ma prind eu! Promit sa am grija de el si sa-l folosesc in fiecare zi cu moderatie, sa nu-l termin din prima luna.
Anul asta vreau sa stiu ce vreau! Am zis!
Hai, pupici, lugu-lugu!
Mai tii minte cand stiam ce-mi doresc? Acum ceva ani, cand ma mai chinuiam sa-mi placa poeziile si sa le recit cu farmec peltic, printre dintii nou-nouti... si-ti ceream carti si portocale... Eu nu mai tin minte ce-mi aduceai, dar stiu ca eram incantata de sonerie si ma incerca asa un fior de nerabdare pana se hotarau ai mei sa impodobim bradul... si ma enervau colindatorii ca intarziau procesul de despuiere a cadourilor. Da, da... cam pe atunci!
Anul asta vreau sa-mi aduci sentimentul ala. Fara ambalaj, fare sonerie, fara poezii. Lasa-l pe covor in fata usii, ca ma prind eu! Promit sa am grija de el si sa-l folosesc in fiecare zi cu moderatie, sa nu-l termin din prima luna.
Anul asta vreau sa stiu ce vreau! Am zis!
Hai, pupici, lugu-lugu!
Despre cutiile oamenilor si oamenii din cutii
Cand am plecat de acasa, femeile mi-au dat sfaturi de viata lunga, fara de care putem sa traiesc, dar nu la fel de constient. Fiecare, dupa propria experienta, frustrare, bucurie sau dezamagire, evident.
Asadar, vecina-mea, o maramureseanca cu 7 maini drepte, care regreta si acum mutarea la polul opus, mi-a interzis sa vin acasa cu un oltean. Bunica-mea, moldoveanca de pe Ozana, care nu uita nicio povestire de la al doilea razboi mondial incolo, mi-a interzis sa vin acasa cu un ungur. Mama, cu M mare, mi-a interzis sa mai vin acasa.
Eu am poposit cuminte in miezul tarii si mi-am facut drumuri scurte incolo si-ncoace prin Europa, sa ma conving singura ca niciuna nu are dreptate si oamenii sunt totusi diferiti. In parte m-am inselat, in parte am aflat ca oltenii sunt solidari, iar ungurii simpatici. Incet, incet mi-am facut propriile cutiute si m-am impacat cu ideea de a trimite oamenii in ele.
Intr-o duminica promitatoare m-am urcat, in Sibiu, intr-un autobuz populat. Ma asteptam ca soarele de toamna sa-i moleseasca pe oameni si sa-i reduca la tacere, ba chiar ma bazam pe asta. In schimb, in autobuz se urca o matusa cu nepotica hiperactiva si zgomotoasa si cu nepotul alcoolic, fiecare pe cate o usa, ca sa poata acoperi toata masinaria cu discutia lor istovitoare.
De pe un scaun, o doamna cu ochelari de soare si buze rosu-ridate, le face obervatie in mod invers proportional cu haina de piele de pe umeri. Incepe scandalul.
Converatia este irelevanta, dar n-am putut sa omit cutiile matusii, care i-a plasat pe toti la Jina (in principiu e de naspa), pe ea s-a pus confortabil in oras, ca mandra descendenta a fabricii Balanta, iar pe cei care nu s-au simtit vizati, i-a impartit pe rand "de acolo, de la praz" sau "de la Moldova".
Mie mi s-a intamplat rar sa ma puna lumea in cutia cu praz, poate si pentru ca am renuntat de la inceput la perfectul simplu, sa nu derutez. Mi s-a intamplat mai des sa nu ma regasesc in nicio cutie. Iar eu ma bucur tare cand oamenii ies din cutiile mele si ma surprind.
Si ca sa te linistesc, Mama, tu sigur castigi!
Asadar, vecina-mea, o maramureseanca cu 7 maini drepte, care regreta si acum mutarea la polul opus, mi-a interzis sa vin acasa cu un oltean. Bunica-mea, moldoveanca de pe Ozana, care nu uita nicio povestire de la al doilea razboi mondial incolo, mi-a interzis sa vin acasa cu un ungur. Mama, cu M mare, mi-a interzis sa mai vin acasa.
Eu am poposit cuminte in miezul tarii si mi-am facut drumuri scurte incolo si-ncoace prin Europa, sa ma conving singura ca niciuna nu are dreptate si oamenii sunt totusi diferiti. In parte m-am inselat, in parte am aflat ca oltenii sunt solidari, iar ungurii simpatici. Incet, incet mi-am facut propriile cutiute si m-am impacat cu ideea de a trimite oamenii in ele.
Intr-o duminica promitatoare m-am urcat, in Sibiu, intr-un autobuz populat. Ma asteptam ca soarele de toamna sa-i moleseasca pe oameni si sa-i reduca la tacere, ba chiar ma bazam pe asta. In schimb, in autobuz se urca o matusa cu nepotica hiperactiva si zgomotoasa si cu nepotul alcoolic, fiecare pe cate o usa, ca sa poata acoperi toata masinaria cu discutia lor istovitoare.
De pe un scaun, o doamna cu ochelari de soare si buze rosu-ridate, le face obervatie in mod invers proportional cu haina de piele de pe umeri. Incepe scandalul.
Converatia este irelevanta, dar n-am putut sa omit cutiile matusii, care i-a plasat pe toti la Jina (in principiu e de naspa), pe ea s-a pus confortabil in oras, ca mandra descendenta a fabricii Balanta, iar pe cei care nu s-au simtit vizati, i-a impartit pe rand "de acolo, de la praz" sau "de la Moldova".
Mie mi s-a intamplat rar sa ma puna lumea in cutia cu praz, poate si pentru ca am renuntat de la inceput la perfectul simplu, sa nu derutez. Mi s-a intamplat mai des sa nu ma regasesc in nicio cutie. Iar eu ma bucur tare cand oamenii ies din cutiile mele si ma surprind.
Si ca sa te linistesc, Mama, tu sigur castigi!
Concluzia este ca nu poti trage o concluzie
Cand te trezesti intr-o dimineata si ti-e prea lene sa duci efortul mai departe, iti plimbi ochii de la o urma de tantar la alta si incepi sa tragi o linie sub ultimele luni de cand nu ai mai avut o astfel de dimineata.
Si atat. Nu poti spune ca ai ajuns la o concluzie, ca momentele alea intens nedigerate te-au dus mai aproape de scopul in viata, nici macar un pic mai aproape, cat sa-l afli... Ti-a ramas un sir de evenimente pe care nu le poti aranja cronologic, pentru ca ti se pare ca s-au petrecut in alta viata, a altcuiva. Si cam atat.
Cafea?
Si atat. Nu poti spune ca ai ajuns la o concluzie, ca momentele alea intens nedigerate te-au dus mai aproape de scopul in viata, nici macar un pic mai aproape, cat sa-l afli... Ti-a ramas un sir de evenimente pe care nu le poti aranja cronologic, pentru ca ti se pare ca s-au petrecut in alta viata, a altcuiva. Si cam atat.
Cafea?
să începem, aşadar, cu o postare aniversară
... pentru că astăzi încep al doilea sfert de secol şi cu mizeria socială în care ne scăldăm, e atât de posibil să nu încep altul, încât mă târăsc cât pot de voios prin ăsta!
şi pentru că m-am trezit voioasă la ora 5, forţată de ciripitul cristalin al unui posesor de organ pe care şi-l direcţiona verbal în gurile unor lucrători la primărie, probabil comunitari, el aflându-se în stare de ebrietate... doh! ...m-am gândit la cât de minunată se anunţă ziua de azi, matinal încă!
da, da, am revenit! Să urlu în şoaptă, cât să mă audă Fani şi mama, cele două cititoare care s-au plâns cât am lipsit... să urlu că fac parte cu mândrie, ascunsă pe alocuri, din procentul ăla minuscul de bipezi pe care nu-i interesează cine sau ce i-a omorât pe MM (nici regele popului, nici fata cu părul de foc), dar deloc!
Procentul ăla care îi dă dreptate lui Berceanu doar la partea cu donarea de bani pentru refacerea infrastructurii, din partea îmbuibaţilor ceferişti. şi asta doar după o călătorie pe ruta Craiova-Sibiu, care a durat 5 ore în loc de 4, îndeajuns să vomit de două ori din cauze mai mult externe.
DA! Să dea din buzunarele lor, fiecare din nănaşii care s-au adunat cloacă să-şi plângă de milă că pe ruta asta nu prea se fac bani, mama lor de pensionari cu bonuri şi veşnici studenţi care le urmează exemplul! ăia care îşi etalau burţile păroase şi-şi scărpinau sub-burţile fix în văzul meu scârbit, şi-şi lăsau gunoaiele între scaune, la coborâre, mai civilizat decât bătrânelul care a aruncat doza de bere golită pe singurul geam care se deschide în săgeată.
Şi dacă-i după mine, să dea şi popii contravaloarea impozitului pe grămezile de bani adunate de la celălalt procent, muuuult mai mare, care se uită în gurile lor îmbuibate şi văd mântuirea direct proporţională cu suma de bani investită. Asta a propos la nenea cântăciosul care a venit la o bancă oarecare cu plasa de bani de 100, să-i strice casieriţei maşina de numărat, în timp ce eu o mutilam intelectual pe colega ei care se chinuia să-mi dea restul bine.
Şi vorba lu' mama: atât merităm!
Pentru că degeaba ne bucurăm că termină de renovat o gară, să te crezi şi tu în UE la tine acasă, dacă pe o rază de câteva zeci de metri nu poţi respira. la propriu. pentru că pute! pute de la posesori de organe pe care le golesc la colţuri şi se întorc în birtuţul cu scaune noi şi berea la preţ de cartier. pute a manelele taximetriştilor, a procentul ăla mare şi intelectualizat cu bani sau deloc, dar care urlă mai tare decât oricine are cu adevărat ceva de spus. pute a România şi noi inhalăm sătui şi tăcuţi. să nu deranjăm mirosul!
Care m-aţi auzit? Hai să vă trăiesc, de ziua mea! :)
şi pentru că m-am trezit voioasă la ora 5, forţată de ciripitul cristalin al unui posesor de organ pe care şi-l direcţiona verbal în gurile unor lucrători la primărie, probabil comunitari, el aflându-se în stare de ebrietate... doh! ...m-am gândit la cât de minunată se anunţă ziua de azi, matinal încă!
da, da, am revenit! Să urlu în şoaptă, cât să mă audă Fani şi mama, cele două cititoare care s-au plâns cât am lipsit... să urlu că fac parte cu mândrie, ascunsă pe alocuri, din procentul ăla minuscul de bipezi pe care nu-i interesează cine sau ce i-a omorât pe MM (nici regele popului, nici fata cu părul de foc), dar deloc!
Procentul ăla care îi dă dreptate lui Berceanu doar la partea cu donarea de bani pentru refacerea infrastructurii, din partea îmbuibaţilor ceferişti. şi asta doar după o călătorie pe ruta Craiova-Sibiu, care a durat 5 ore în loc de 4, îndeajuns să vomit de două ori din cauze mai mult externe.
DA! Să dea din buzunarele lor, fiecare din nănaşii care s-au adunat cloacă să-şi plângă de milă că pe ruta asta nu prea se fac bani, mama lor de pensionari cu bonuri şi veşnici studenţi care le urmează exemplul! ăia care îşi etalau burţile păroase şi-şi scărpinau sub-burţile fix în văzul meu scârbit, şi-şi lăsau gunoaiele între scaune, la coborâre, mai civilizat decât bătrânelul care a aruncat doza de bere golită pe singurul geam care se deschide în săgeată.
Şi dacă-i după mine, să dea şi popii contravaloarea impozitului pe grămezile de bani adunate de la celălalt procent, muuuult mai mare, care se uită în gurile lor îmbuibate şi văd mântuirea direct proporţională cu suma de bani investită. Asta a propos la nenea cântăciosul care a venit la o bancă oarecare cu plasa de bani de 100, să-i strice casieriţei maşina de numărat, în timp ce eu o mutilam intelectual pe colega ei care se chinuia să-mi dea restul bine.
Şi vorba lu' mama: atât merităm!
Pentru că degeaba ne bucurăm că termină de renovat o gară, să te crezi şi tu în UE la tine acasă, dacă pe o rază de câteva zeci de metri nu poţi respira. la propriu. pentru că pute! pute de la posesori de organe pe care le golesc la colţuri şi se întorc în birtuţul cu scaune noi şi berea la preţ de cartier. pute a manelele taximetriştilor, a procentul ăla mare şi intelectualizat cu bani sau deloc, dar care urlă mai tare decât oricine are cu adevărat ceva de spus. pute a România şi noi inhalăm sătui şi tăcuţi. să nu deranjăm mirosul!
Care m-aţi auzit? Hai să vă trăiesc, de ziua mea! :)
nu vorbim aceeasi limba!
Limbajul femeilor:
Da = Nu
Nu = Da
Poate = Nu
Imi pare rau = Iti va parea rau
Avem nevoie = Vreau
Este decizia ta = Vei plati pentru asta mai tarziu
Trebuie sa vorbim = Trebuie sa ma plang
Sigur , cum zici tu = Nu vreau
Nu sunt suparata = Bineinteles ca sunt suparata, idiotule!
Esti foarte atent in seara aceasta = Nu te gandesti decat la sex?
Ma iubesti? = Iti voi cere ceva scump
Cat de mult ma iubesti? = Am facut ceva ce sigur nu-ti va placea.
Trebuie sa inveti sa comunici = Fii doar de acord cu mine.
Ma asculti!? =Prea tarziu, esti mort
Nimic = Totul
Totul = Sindromul premenstrual isi face de cap
Chiar nimic = Doar ca esti un prost
Limbajul barbatilor:
Mi -e foame = Mi-e foame
Sunt obosit = Sunt obosit
Vrei sa mergem la un film? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Pot sa te invit in oras? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Pot sa te sun? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Imi acorzi acest dans? - Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Frumoasa rochie! = Frumos decolteu!
Ce s-a intamplat? = Nu inteleg de ce faci atata caz
Ce s-a intamplat?= Sa inteleg ca nu ma facem sex in seara asta
Ma plictisesc = Vrei sa facem sex?
Te iubesc = Hai sa facem sex acum
Si eu te iubesc = Bine, am spus-o...ar fi bine sa facem sex acum!
Hai sa vorbim = Incerc sa te impresionez aratandu-ti ca sunt o persoana sensibila si poate apoi vei vrea sa faci sex cu mine.
Te casatoresti cu mine? = Vreau sa fie ilegal sa faci sex cu alti barbati.
[de la o cititoare anonima de GDS :D]
Da = Nu
Nu = Da
Poate = Nu
Imi pare rau = Iti va parea rau
Avem nevoie = Vreau
Este decizia ta = Vei plati pentru asta mai tarziu
Trebuie sa vorbim = Trebuie sa ma plang
Sigur , cum zici tu = Nu vreau
Nu sunt suparata = Bineinteles ca sunt suparata, idiotule!
Esti foarte atent in seara aceasta = Nu te gandesti decat la sex?
Ma iubesti? = Iti voi cere ceva scump
Cat de mult ma iubesti? = Am facut ceva ce sigur nu-ti va placea.
Trebuie sa inveti sa comunici = Fii doar de acord cu mine.
Ma asculti!? =Prea tarziu, esti mort
Nimic = Totul
Totul = Sindromul premenstrual isi face de cap
Chiar nimic = Doar ca esti un prost
Limbajul barbatilor:
Mi -e foame = Mi-e foame
Sunt obosit = Sunt obosit
Vrei sa mergem la un film? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Pot sa te invit in oras? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Pot sa te sun? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Imi acorzi acest dans? - Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Frumoasa rochie! = Frumos decolteu!
Ce s-a intamplat? = Nu inteleg de ce faci atata caz
Ce s-a intamplat?= Sa inteleg ca nu ma facem sex in seara asta
Ma plictisesc = Vrei sa facem sex?
Te iubesc = Hai sa facem sex acum
Si eu te iubesc = Bine, am spus-o...ar fi bine sa facem sex acum!
Hai sa vorbim = Incerc sa te impresionez aratandu-ti ca sunt o persoana sensibila si poate apoi vei vrea sa faci sex cu mine.
Te casatoresti cu mine? = Vreau sa fie ilegal sa faci sex cu alti barbati.
[de la o cititoare anonima de GDS :D]
tu de ce fluieri, mah?
De cand am vazut magnifica pelicula Eu cand vreau sa... [completata cica de buzz cu tot felul de activitati] m-a obsedat ideea: la noi s-au terminat temele frumoase si optimiste? Ce-i drept, ma chinuisem intelectual si cu cealalta capodopera contemporana, "Politist, adjectiv".
La noi arta e musai sa respire acelasi cacat pe care il adulmecam zilnic pe strada, calcam in el si speram sa ne poarte noroc, sa emigram toti la americani, unde filmele au muzica si-ti spun ca totul are un happy-end?
M-am enervat rau si am zis ca la editia de Sibiu a Tiff o sa ma uit la filme straine si o sa compar. Asa ca aseara m-am instalat in spatele unui chelios cu gatul destul de lung cat sa acopere subtitrarea in engleza a unui film danez, la centrul Habitus.
"Original" se numeste filmul si pot spune ca mi-a dat sentimentul ala de optimism vesel, o licaire non-comerciala a unei povesti bine-spuse. Da, recunosc, a aparut foarte inteligent plasat, dar nu agresiv, unul dintre brandurile mele preferate, integrat simplu si eficient, ca valorile IKEA.
N-a ras nimeni la injuraturi, n-a mancat nimeni seminte, am stat captivati de imaginile colorate si mesajul frumos: e bine sa-ti traiesti viata intr-un mod original, nu ca pe copia a ceea ce vor altii sa traiesti.
Apoi am plecat la un film despre razboi, al doilea, mondial... dar cu putin sange, violenta cat ai omori un card de muste si o poveste frumoasa. Ma rog, e ala cu Aviatoarea... productie landeza. Alegerea corecta in detrimentul unui fim inovativ de 3 ore, despre Ceausescu.
Si o sa aud ca la danezi si olandezi viata e mai usoara, ei nu au probleme sociale, un guvern Boc sau birocratie. Ei au ce manca! Si ce daca? Vreau sa ma plang de realitate? Ma uit la OTV. Vreau fictiune? Ma duc la cinema!
Vreau sa vad si eu mai multi oameni zambind si mai putini care apreciaza vulgaritatea, violenta verbala si modelul delincvent ca mod de exprimare.
La noi arta e musai sa respire acelasi cacat pe care il adulmecam zilnic pe strada, calcam in el si speram sa ne poarte noroc, sa emigram toti la americani, unde filmele au muzica si-ti spun ca totul are un happy-end?
M-am enervat rau si am zis ca la editia de Sibiu a Tiff o sa ma uit la filme straine si o sa compar. Asa ca aseara m-am instalat in spatele unui chelios cu gatul destul de lung cat sa acopere subtitrarea in engleza a unui film danez, la centrul Habitus.
"Original" se numeste filmul si pot spune ca mi-a dat sentimentul ala de optimism vesel, o licaire non-comerciala a unei povesti bine-spuse. Da, recunosc, a aparut foarte inteligent plasat, dar nu agresiv, unul dintre brandurile mele preferate, integrat simplu si eficient, ca valorile IKEA.
N-a ras nimeni la injuraturi, n-a mancat nimeni seminte, am stat captivati de imaginile colorate si mesajul frumos: e bine sa-ti traiesti viata intr-un mod original, nu ca pe copia a ceea ce vor altii sa traiesti.
Apoi am plecat la un film despre razboi, al doilea, mondial... dar cu putin sange, violenta cat ai omori un card de muste si o poveste frumoasa. Ma rog, e ala cu Aviatoarea... productie landeza. Alegerea corecta in detrimentul unui fim inovativ de 3 ore, despre Ceausescu.
Si o sa aud ca la danezi si olandezi viata e mai usoara, ei nu au probleme sociale, un guvern Boc sau birocratie. Ei au ce manca! Si ce daca? Vreau sa ma plang de realitate? Ma uit la OTV. Vreau fictiune? Ma duc la cinema!
Vreau sa vad si eu mai multi oameni zambind si mai putini care apreciaza vulgaritatea, violenta verbala si modelul delincvent ca mod de exprimare.
am un fetiş
Şi-l am de ceva timp!
Vreau să pocnesc o statuie umană...
ştiţi voi, oamenii ăia vopsiţi care stau neclintiţi pe stradă şi te lasă să-i pozezi în schimbul unui bănuţ. Da, da... aia care nu-s nici mimi, nici artişti, nici cerşetori... sunt statui! E şi asta o formă de artă, nu zic... dar eu chiar vreau să pocnesc unul, numai să-i văd reacţia...
Am hotărât asta prin Cologne, când am stat pe gânduri dacă să-mi împlinesc fetişul sau nu, dat fiind că statuia îl reprezenta pe Papă... am ratat, cu gândul la şocul bătrânicilor care lucrau deja la felicitarea personalizată de Paşti.
Dar uite cum week-endul ăsta mi-am adus aminte de setea de cunoştere, plimbându-mă prin centrul Sibiului şi întâlnindu-mă cu nişte statui umblătoare, în căutare de soclu şi piţipoance cu telefon jmecher.
Indivizii erau îmbrăcaţi în mineri, cu lămpi cu gaz şi caschetă şi pulverizaţi ca-n reclamele cu zâne cu spray auriu, să lucească bine sub soare. Probabil nu sunt singura cu fetiş violent şi de aceea statuile erau însoţite de băieţi şi fete cu eşarfă aurie, de pionier, personalizate.
Toată tevatura era organizată de sponsorul principal şi partenerul FITS 2010, nimeni altul decât Gabriel Resources sau Roşia Montană Gold Corporation, într-o campanie destul de inteligentă, trebuie să recunosc, de îndobitocire a populaţiei şi aşa ameţite de criză.
Şi uite-aşa poporul muritor de foame se trăgea în poză cu minerii aurari, orbiţi, probabil, de sprayul colorat în nuanţa preferată a idolului tuturor românilor, Guţă, fără să conecteze nici măcar în treacăt simbolistica minerului cu evenimentele iliesciene din deceniul trecut. Piţi cu status de hi5 neupdatat, mămici disperate de plozi urlători, bătrâni senili, tot românu vedea aur!
Nu pot decât felicit pe această cale campania de PR a RMGC pentru strategie. E chiar inteligentă şi adaptată publicului ţintă. Acelaşi public vizat şi de Loteria Naţională, al doilea sponsor oficial al FITS anul ăsta. Poate e un semn şi faptul că singurii care-şi permit să finanţeze un astfel de festival pe timp de criză sunt doi speculanţi care promit câştiguri rapide şi fără efort deosebit.
Îmi înţelegeţi, acum, fetişul? M-a luat un val interior de scârbă şi revoltă faţă de indivizii ăştia, studenţi la actorie, care îşi mai şi spun street performers, pentru că vând circ pentru pâine... aşa un val, că mi-am imaginat o grămadă de locuri unde i-aş fi atenţionat fizic...
Sper să stea toată săptămâna aşa, auriţi, că-i prind eu nesupravegheaţi... muhahaha
Da... şi uite aici, bonus, încă un fan Guţă cumpărat de RMGC:
http://ow.ly/i/1QqD
Vreau să pocnesc o statuie umană...
ştiţi voi, oamenii ăia vopsiţi care stau neclintiţi pe stradă şi te lasă să-i pozezi în schimbul unui bănuţ. Da, da... aia care nu-s nici mimi, nici artişti, nici cerşetori... sunt statui! E şi asta o formă de artă, nu zic... dar eu chiar vreau să pocnesc unul, numai să-i văd reacţia...
Am hotărât asta prin Cologne, când am stat pe gânduri dacă să-mi împlinesc fetişul sau nu, dat fiind că statuia îl reprezenta pe Papă... am ratat, cu gândul la şocul bătrânicilor care lucrau deja la felicitarea personalizată de Paşti.
Dar uite cum week-endul ăsta mi-am adus aminte de setea de cunoştere, plimbându-mă prin centrul Sibiului şi întâlnindu-mă cu nişte statui umblătoare, în căutare de soclu şi piţipoance cu telefon jmecher.
Indivizii erau îmbrăcaţi în mineri, cu lămpi cu gaz şi caschetă şi pulverizaţi ca-n reclamele cu zâne cu spray auriu, să lucească bine sub soare. Probabil nu sunt singura cu fetiş violent şi de aceea statuile erau însoţite de băieţi şi fete cu eşarfă aurie, de pionier, personalizate.
Toată tevatura era organizată de sponsorul principal şi partenerul FITS 2010, nimeni altul decât Gabriel Resources sau Roşia Montană Gold Corporation, într-o campanie destul de inteligentă, trebuie să recunosc, de îndobitocire a populaţiei şi aşa ameţite de criză.
Şi uite-aşa poporul muritor de foame se trăgea în poză cu minerii aurari, orbiţi, probabil, de sprayul colorat în nuanţa preferată a idolului tuturor românilor, Guţă, fără să conecteze nici măcar în treacăt simbolistica minerului cu evenimentele iliesciene din deceniul trecut. Piţi cu status de hi5 neupdatat, mămici disperate de plozi urlători, bătrâni senili, tot românu vedea aur!
Nu pot decât felicit pe această cale campania de PR a RMGC pentru strategie. E chiar inteligentă şi adaptată publicului ţintă. Acelaşi public vizat şi de Loteria Naţională, al doilea sponsor oficial al FITS anul ăsta. Poate e un semn şi faptul că singurii care-şi permit să finanţeze un astfel de festival pe timp de criză sunt doi speculanţi care promit câştiguri rapide şi fără efort deosebit.
Îmi înţelegeţi, acum, fetişul? M-a luat un val interior de scârbă şi revoltă faţă de indivizii ăştia, studenţi la actorie, care îşi mai şi spun street performers, pentru că vând circ pentru pâine... aşa un val, că mi-am imaginat o grămadă de locuri unde i-aş fi atenţionat fizic...
Sper să stea toată săptămâna aşa, auriţi, că-i prind eu nesupravegheaţi... muhahaha
Da... şi uite aici, bonus, încă un fan Guţă cumpărat de RMGC:
http://ow.ly/i/1QqD
în pasul racului spre vest
Mi-am început ziua aflând târziu de un eveniment care părea interesant. Este vorba de un seminar susţinut de David Applefield, specialist american în media şi comunicare, consultant media şi publishing, scriitor, jurnalist freelancer... Nenea ăsta îşi dedică timpul cheltuind dolarii ţărişoarei lui să dirijeze mass media mioritice locale spre supravieţuire în faţa mult disputatei crize.
I-am apreciat efortul şi entuziasmul, i-am admirat exemplele proprii şi grăitoare şi i-am dat dreptate. Eu, personal. Realitatea nu-mi dădea mie dreptate. În sală am întâlnit nişte feţe triste, de oameni prea ocupaţi cu funcţiile lor ca să îşi recunoască impotenţa creativă.
Am recunoscut stilul directoraşului de vânzări care negociază oferte cu partenerii patronului şi concepe strategii de marketing bazate pe defăimarea concurenţei. Unde mai pui că distinşii se exprimau în limba maternă, deranjaţi, probabil, de faptul că americanu ăsta nu ştie rusă, să aibă şi ei cu cine discuta... Pentru ăştia, deci, sunt traduse prost în română manualele de marketing şi comunicare cu trei ediţii în urmă!
În spatele lor tronau profesori de la Jurnalistică, reduşi la tăcere. În faţă era plantată o vedetă locală cu profil pe Hi5, să dea bine în poze. Asta e mass media sibiană.
Sunt curioasă ce impresie şi-a făcut nenea Applefield...
După experienţa revelatoare, am aterizat la Muzeul e istorie, de unde vroiam un pliant. La intrare mă strigă disperată o tanti de la casierie. Îi explic doleanţa personală şi urcăm împreună la shop, în ritm ardelenesc, de prag de pensie, în timp ce-mi explică faptul că îi ţine locul şi colegei de la shop, care e în concediu. Buuun. Îi cer un pliant cu orarul muzeului şi programul expoziţional. Nimic ieşit din comun, nu? Îmi bagă sub nas o carte despre istoria muzeului de istorie. Eu zic: dar este în română!!? Ea îmi răspunde: nu ştiu, nu am răsfoit-o! Găsesc un pliant în engleză şi-mi cere un leu. Cum adică? Eu plătesc pentru materialele tale de promovare/ informare?
Plec râzând în hohote. La uşa opusă, nişte turişti străini încearcă să dea buzna. E închisă. Trebuie să aştepte până tanti asta îşi pune lucrurile în ordine şi se grăbeşte încet să le deschidă. Oare cum o să se înţeleagă?
Dar mai bine hai să punem pariu în cât timp ajunge o bugetară de genul ăsta la grevă!
I-am apreciat efortul şi entuziasmul, i-am admirat exemplele proprii şi grăitoare şi i-am dat dreptate. Eu, personal. Realitatea nu-mi dădea mie dreptate. În sală am întâlnit nişte feţe triste, de oameni prea ocupaţi cu funcţiile lor ca să îşi recunoască impotenţa creativă.
Am recunoscut stilul directoraşului de vânzări care negociază oferte cu partenerii patronului şi concepe strategii de marketing bazate pe defăimarea concurenţei. Unde mai pui că distinşii se exprimau în limba maternă, deranjaţi, probabil, de faptul că americanu ăsta nu ştie rusă, să aibă şi ei cu cine discuta... Pentru ăştia, deci, sunt traduse prost în română manualele de marketing şi comunicare cu trei ediţii în urmă!
În spatele lor tronau profesori de la Jurnalistică, reduşi la tăcere. În faţă era plantată o vedetă locală cu profil pe Hi5, să dea bine în poze. Asta e mass media sibiană.
Sunt curioasă ce impresie şi-a făcut nenea Applefield...
După experienţa revelatoare, am aterizat la Muzeul e istorie, de unde vroiam un pliant. La intrare mă strigă disperată o tanti de la casierie. Îi explic doleanţa personală şi urcăm împreună la shop, în ritm ardelenesc, de prag de pensie, în timp ce-mi explică faptul că îi ţine locul şi colegei de la shop, care e în concediu. Buuun. Îi cer un pliant cu orarul muzeului şi programul expoziţional. Nimic ieşit din comun, nu? Îmi bagă sub nas o carte despre istoria muzeului de istorie. Eu zic: dar este în română!!? Ea îmi răspunde: nu ştiu, nu am răsfoit-o! Găsesc un pliant în engleză şi-mi cere un leu. Cum adică? Eu plătesc pentru materialele tale de promovare/ informare?
Plec râzând în hohote. La uşa opusă, nişte turişti străini încearcă să dea buzna. E închisă. Trebuie să aştepte până tanti asta îşi pune lucrurile în ordine şi se grăbeşte încet să le deschidă. Oare cum o să se înţeleagă?
Dar mai bine hai să punem pariu în cât timp ajunge o bugetară de genul ăsta la grevă!
de când e cool să citeşti?
Azi mi s-a spus că Lecturi Urbane este un eveniment pentru cei cărora le place să fie văzuţi citind. Cică mai nou este cool să creadă lumea despre tine că eşti cititor.
M-aş bucura să fie aşa.
Să mă îmbrâncească băeţaşii pe stradă pentru că erau cu ochii într-o carte. Poate să fie şi Coelho. Nu mă supăr!
Să stau la coadă la librărie.
Să nu găsesc loc la terasă pentru că lumea o arde cu orele lângă o cafea, cu o carte în mână.
Să se facă la anul un film Eu când vreau să citesc, citesc!
Să se apuce OTVu de citit exclusiv, senzaţional, în direct.
Să vorbească lumea în citate din cărţi, nu din Vanghelie.
Să se vândă colecţia Jurnalul Naţional sau Adevărul la semafor.
Să aud audiobooks la maxim în autobuz.
M-aş bucura să fim o ţară de cititori cool.
Până una, alta vreau să văd câţi cool-i se strâng sâmbătă, 29 mai, ora 13 în Piaţa Mare din Sibiu. Be there or be square! :)) Glumeam, noah!
M-aş bucura să fie aşa.
Să mă îmbrâncească băeţaşii pe stradă pentru că erau cu ochii într-o carte. Poate să fie şi Coelho. Nu mă supăr!
Să stau la coadă la librărie.
Să nu găsesc loc la terasă pentru că lumea o arde cu orele lângă o cafea, cu o carte în mână.
Să se facă la anul un film Eu când vreau să citesc, citesc!
Să se apuce OTVu de citit exclusiv, senzaţional, în direct.
Să vorbească lumea în citate din cărţi, nu din Vanghelie.
Să se vândă colecţia Jurnalul Naţional sau Adevărul la semafor.
Să aud audiobooks la maxim în autobuz.
M-aş bucura să fim o ţară de cititori cool.
Până una, alta vreau să văd câţi cool-i se strâng sâmbătă, 29 mai, ora 13 în Piaţa Mare din Sibiu. Be there or be square! :)) Glumeam, noah!
eu cand vreau sa merg la film, download-ez
Dacă vroiam să văd pe o pânză albă ce văd pe stradă, aş fi înţeles de ce filmul ăsta a luat premiul pentru cel mai bun documentar... documentar era, nu?
Mi-e greaţa cât graniţele ţării de la imaginile ălea mişcate... de zici că filmau zebre pentru NG... de fapt, tot pe acolo... cu dialoguri de filme cu Van Damme (care nu se mai poartă, apropos!)... pe alocuri cuvinte porcoase, să se râdă tot ţăranu care a auzit că se dă film cu văru-su din pârnaie... un fir epic presărat cu întrebări ipotetice de genul: cu ce plăteşte cafeaua fetei, dacă doar ce a evadat din închisoare... cu pauzele ălea imbecile şi uitatul lung în ochi, din economie de fundal sonor...
Eu cred că străinii ne-au dat premiu pentru efortul de a ţine, totuşi, câteva exemplare în închisoare şi nu-i trimitem chiar pe toţi la ei...
deci era documentar, nu?
Eu n-o să fac practica la închisoare niciodată!
Ah! Şi de ce aş prefera să-l văd pe calculator? Păi pentru că Cinema Arta se dă peste cap să ieşi de acolo cu o greaţă maximă pentru experienţa colectivă.
Mi-e greaţa cât graniţele ţării de la imaginile ălea mişcate... de zici că filmau zebre pentru NG... de fapt, tot pe acolo... cu dialoguri de filme cu Van Damme (care nu se mai poartă, apropos!)... pe alocuri cuvinte porcoase, să se râdă tot ţăranu care a auzit că se dă film cu văru-su din pârnaie... un fir epic presărat cu întrebări ipotetice de genul: cu ce plăteşte cafeaua fetei, dacă doar ce a evadat din închisoare... cu pauzele ălea imbecile şi uitatul lung în ochi, din economie de fundal sonor...
Eu cred că străinii ne-au dat premiu pentru efortul de a ţine, totuşi, câteva exemplare în închisoare şi nu-i trimitem chiar pe toţi la ei...
deci era documentar, nu?
Eu n-o să fac practica la închisoare niciodată!
Ah! Şi de ce aş prefera să-l văd pe calculator? Păi pentru că Cinema Arta se dă peste cap să ieşi de acolo cu o greaţă maximă pentru experienţa colectivă.
If I go crazy then will you still Call me Superwoman?
Azi m-am lăsat influenţată de nivelul scăzut de răbdare din privirea colegei mele de apartament şi am pornit cu hârtia, strânsă inestetic în bucătărie, spre centrul de colectare din capătul străzii.
Dar pentru că m-am hotărât în gând că vreau să fiu Superwoman în ciuda semnalelor negative din comunitate, m-am chinuit să înfig cutia în coşuleţul de la biţă... da, Batmobilul meu are coşuleţ şi mă ajută mai mult psihologic să scap de kilele acumulate dintr-o relaţie dezastruoasă a curului cu scaunul de birou.
Şi m-am târât astfel printre tiruri, ca să evit cioburile de pe trotuar, până la Libertatea,. Mă gândeam autoironic la cei care s-au refugiat în lumea lor şi arată ciudat pentru restul societăţii- m-a pufnit râsul... ceea ce oricum nu a ajutat la imaginea de ansamblu...
În curte la Libertatea, un plictisit se uita cu ură la mine că-i dau de lucru. M-a bucurat faptul că nu numai eu îi făceam profit patronului, ci şi un nene care îşi valorifica toată arhiva de ceva, cu tot cu dosare. I-am încredinţat lui nenea şi cutia mea, iar el a început să clipească cu gândul la un profit substanţial de pe urma cutiilor mele de tampoane, becuri, ouă, 3-4 ziare şi oferte Real... sper să se bucure încă!
Am plecat de acolo cu zâmbetul pe buze, fără să ştiu exact de ce şi mi-a venit în minte proiectul Let"s do it, Romania! şi am început să visez la motive să rămân, totuşi, în ţară. Mi-a trecut repede în timp ce îmi urcam biţa pe trotuar şi din spate m-a plesnit un "Ui şi la asta" din partea unor piţipoance colorate din generaţia liceană.
Apoi m-am chinuit să trec de alţi coloraţi pe un trotuar mai puţin spart decât strada şi mi-am luat o "Pe trotuar stau eu! Tu ce cauţi aici?" şi m-am întrebat şi eu acelaşi lucru...
EU CE CAUT AICI?
Dar pentru că m-am hotărât în gând că vreau să fiu Superwoman în ciuda semnalelor negative din comunitate, m-am chinuit să înfig cutia în coşuleţul de la biţă... da, Batmobilul meu are coşuleţ şi mă ajută mai mult psihologic să scap de kilele acumulate dintr-o relaţie dezastruoasă a curului cu scaunul de birou.
Şi m-am târât astfel printre tiruri, ca să evit cioburile de pe trotuar, până la Libertatea,. Mă gândeam autoironic la cei care s-au refugiat în lumea lor şi arată ciudat pentru restul societăţii- m-a pufnit râsul... ceea ce oricum nu a ajutat la imaginea de ansamblu...
În curte la Libertatea, un plictisit se uita cu ură la mine că-i dau de lucru. M-a bucurat faptul că nu numai eu îi făceam profit patronului, ci şi un nene care îşi valorifica toată arhiva de ceva, cu tot cu dosare. I-am încredinţat lui nenea şi cutia mea, iar el a început să clipească cu gândul la un profit substanţial de pe urma cutiilor mele de tampoane, becuri, ouă, 3-4 ziare şi oferte Real... sper să se bucure încă!
Am plecat de acolo cu zâmbetul pe buze, fără să ştiu exact de ce şi mi-a venit în minte proiectul Let"s do it, Romania! şi am început să visez la motive să rămân, totuşi, în ţară. Mi-a trecut repede în timp ce îmi urcam biţa pe trotuar şi din spate m-a plesnit un "Ui şi la asta" din partea unor piţipoance colorate din generaţia liceană.
Apoi m-am chinuit să trec de alţi coloraţi pe un trotuar mai puţin spart decât strada şi mi-am luat o "Pe trotuar stau eu! Tu ce cauţi aici?" şi m-am întrebat şi eu acelaşi lucru...
EU CE CAUT AICI?
gadget de MP
Ia si la pachet!
Postări
Comentarii